Y2K is calling... on a Reno 16 Series vara aceasta, iar ELLE îți prezintă toate celelalte tendințe relevante ale verii. În plus, citește câteva interviuri de colecție despre istorie, imagini, artă, longevitate și felurile în care funcționăm.
Pălăriile care au definit podiumurile SS26
Fashion trend: Puterea culorilor
John Galliano primește prima mare retrospectivă la The Met
Cum să îți protejezi pielea împotriva poluării aerului
10 parfumuri de care ne-am îndrăgostit vara aceasta și pe care merită să le încerci și tu
Cei 3 pași pentru folosirea corectă a retinolului
Alina Ceușan a sărbătorit-o pe fiica ei. Perla a împlinit doi ani și creatoarea de conținut i-a organizat o petrecere de vis
Lecția prețioasă învățată de Adelina Pestrițu după 16 ani de lucrat în media: "Gura lumii va vorbi oricum"
Cum și-a sărbătorit Răzvan Simion ziua de naștere. Mesajul transmis de soția lui, Daliana Răducan
Radu Jude, dublă selecție la Toronto și New York, după succesul de la Cannes cu filmul "Jurnalul unei cameriste"
Filme care au fost considerate eșecuri la box office, dar merită văzute
Ești povestea neasumată dintre două relații serioase? Cum ajungi o zonă de confort pentru bărbații care te dezamăgesc
Topul celor mai curioase semne zodiacale
Zodiile care ar putea fi implicate într-un triunghi amoros
Horoscop săptămânal. Previziuni pentru perioada 10-16 august 2026
Șofer, inginer, contabil, manager și asistent medical au fost cuvintele cele mai căutate de candidați pe eJobs.ro
Deși greu de stăpânit, combinația roșu & negru a strălucit pe podiumuri sezonul acesta. Evită tocurile și adaugă tușe punk.
Claudio Cisullo a devenit acționar și Membru al Consiliului Director al One United Properties, o companie premium de dezvoltare imobiliară ecologică, având sediul în București, România.
Ați fost la o întâlnire, lucrurile au mers neașteptat de bine, iar ție îți place acum foarte mult de el. Ai aflat că este Rac, iar horoscopul tău spune că această zodie este ideală pentru o relație.
Femeia Taur este iubitoare și loială și are nevoie de timp pentru a simți că cineva merită atenția ei. Este independentă și îi place să-și rezolve problemele, însă asta nu e tot.
Ți-am pregătit horoscopul săptămânal pentru perioada 9 - 15 noiembrie 2020 , ca să știi cum va fi săptămâna viitoare în plan personal, dar și în carieră. Astrele îți dezvăluie previziunile pentru următoarea perioadă și îți arată ce te așteaptă în carieră, dragoste, sănătate sau în privința banilor.
Sezonul acesta este la modă să încerci să nu distrugi planeta.
A ieși cu o nativă Taur nu este ușor. Sunt încăpățânate, capricioase și de multe ori chiar dificile. Când vor ceva sau când le deranjează ceva, ți-o vor spune într-o manieră inconfundabilă.
Ți-am pregătit horoscopul săptămânal pentru perioada 2 - 8 noiembrie 2020 , ca să știi cum va fi săptămâna viitoare în plan personal, dar și în carieră. Astrele îți dezvăluie previziunile pentru următoarea perioadă și îți arată ce te așteaptă în carieră, dragoste, sănătate sau în privința banilor.
Studiu eJobs: Au acceptat salarii mai mici, joburi sub nivelul lor de experiență ori s-au relocat în alt oraș – o parte din concesiile pe care le-au făcut candidații care și-au căutat job în ultimele 6 luni
Află tot ce îți rezervă astrele pentru această lună și descoperă principale previziuni din horoscopul lunii noiembrie 2020.
Cel mai nou single al Alinei Eremia, piesa „Noi", lansată pe 22 octombrie, a intrat în Media Forest, topul care monitorizează difuzările Radio și TV din România, înainte de a fi lansată oficial.
Fiecare semn din zodiac are motive să creadă că este cel mai interesant sau cel mai bun. Cu toate că fiecare are calitățile și defectele lui, iată 10 motive pentru care a ieși cu un Scorpion îți va schimba total viziunea asupra relațiilor.
Lasă-te inspirată toamna aceasta de estetica designerului care a revoluționat lumea modei: „Femeile se gândesc la toate culorile, mai puțin la absența lor. Negrul le are pe toate. Albul, de asemenea. Frumusețea lor este absolută. Reprezintă armonia perfectă.” (Coco Chanel)
Fiecare zodie are caracteristici unice și din această cauză un ghid ar fi util atunci când te întâlnești cu o persoană nouă. Cu cât ai mai multe informații (chiar dacă acestea provin de la astre), cu atât mai bine.
Ți-am pregătit horoscopul săptămânal pentru perioada 26 octombrie - 1 noiembrie 2020 , ca să știi cum va fi săptămâna viitoare în plan personal, dar și în carieră. Astrele îți dezvăluie previziunile pentru următoarea perioadă și îți arată ce te așteaptă în carieră, dragoste, sănătate sau în privința banilor.
Într-o perioadă incertă pentru industria modei, în care designerii se redescoperă, se reinventează și caută soluții, îți propunem să cumperi local.
Ți-am pregătit horoscopul săptămânal pentru perioada 19 -25 octombrie 2020, ca să știi cum va fi săptămâna viitoare în plan personal, dar și în carieră. Astrele îți dezvăluie previziunile pentru următoarea perioadă și îți arată ce te așteaptă în carieră, dragoste, sănătate sau în privința banilor.
Andreea Marin, gazda emisiunii "Nu există nu se poate", ne-a povestit despre decorul impresionant pe care l-a ales pentru studioul acestui proiect cu adevărat special.
Săgetătorul este o zodie energică, optimistă, căreia îi place să exploreze și să descopere lucruri noi. De obicei, Săgetătorii sunt persoane amuzante și dinamice.
Ți-am pregătit horoscopul săptămânal pentru perioada 12 -18 octombrie 2020, ca să știi cum va fi săptămâna viitoare în plan personal, dar și în carieră. Astrele îți dezvăluie previziunile pentru următoarea perioadă și îți arată ce te așteaptă în carieră, dragoste, sănătate sau în privința banilor.
Mulți designeri au avut uniformele școlare ca sursă de inspirație pentru sezonul rece.
Abordează sezonul acesta combinații de tricotaje, mătăsuri și stofe, adaugă un colier din perle și vei obține un look stylish, desprins parcă dintr-un roman de Agatha Christie.
Ți-am pregătit horoscopul săptămânal pentru perioada 5 -11 octombrie 2020, ca să știi cum va fi săptămâna viitoare în plan personal, dar și în carieră. Astrele îți dezvăluie previziunile pentru următoarea perioadă și îți arată ce te așteaptă în carieră, dragoste, sănătate sau în privința banilor.
Cei mai activi angajatori din acest segment au fost cei din retail, construcții, transport / logistică, publicitate / marketing / PR și IT.
Află tot ce îți rezervă astrele pentru această lună și descoperă principale previziuni din horoscopul lunii octombrie 2020.
Dacă vrei să cunoști o persoană romantică, independentă și responsabilă, atunci trebuie să ai alături un nativ din zodia Fecioară.
Ți-am pregătit horoscopul săptămânal pentru perioada 28 septembrie - 4 octombrie 2020, ca să știi cum va fi săptămâna viitoare în plan personal, dar și în carieră. Astrele îți dezvăluie previziunile pentru următoarea perioadă și îți arată ce te așteaptă în carieră, dragoste, sănătate sau în privința banilor.
Crezi că bărbatul cu care ești are intenții serioase în ceea ce te privește? Nu toate relațiile trebuie să se finalizeze cu o căsătorie, desigur, însă dacă asta este scopul tău, e de preferat să te concentrezi pe cei care sunt potriviți pentru tine.
Perioada marcată de starea între vis și realitate ne-a lăsat într-un suspans, o așteptare. Se zice că visele sunt reale doar atâta timp cât durează. Nu se poate spune același lucru despre viață?
Iris învață la Școala Latokartano, Helsinki. A început școala acum mai bine de o lună.
Ți-am pregătit horoscopul săptămânal pentru perioada 21-27 septembrie 2020, ca să știi cum va fi săptămâna viitoare în plan personal, dar și în carieră. Astrele îți dezvăluie previziunile pentru următoarea perioadă și îți arată ce te așteaptă în carieră, dragoste, sănătate sau în privința banilor.
Fii prima care află totul despre noile tendințe în modă în sezonul toamnă - iarnă 2020-2021!
Replica nu îmi aparține, dar e perfectă pentru descrierea ”scenei” ultimilor 30 de ani din artele spectacolului.
Dar care ar putea fi chiar compania perfectă în viața reală.
Cristobal Balenciaga are de ce să fie mândru – sezonul acesta majoritatea designerilor au reinterpretat forme pe care el le-a făcut să strălucească încă din anii ’40