ELLE INTERVIU: Judith State fără definiții

Judith State traversează o perioadă cu multe proiecte și direcții noi: joacă în Fantoma de la Operă, se pregătește pentru un nou film și lucrează deja la următorul său performance. Am vorbit despre dans, actorie și proiectele care o provoacă, dar și despre cărți, haine, libertatea de a spune „nu” și curiozitatea de a încerca mereu ceva nou.

ELLE: Bună, Judith. Ne bucurăm să te avem în paginile ELLE. Te găsim într-o perioadă în care jonglezi cu filmul, dansul și coregrafia. Cum arată perioada aceasta pentru tine? La ce lucrezi și ce te entuziasmează cel mai mult acum?
Judith State: Daria, mulțumesc mult pentru invitație și eu mă bucur de ea, mă onorează. Lucrez mult și sunt foarte recunoscătoare pentru asta. Acum sunt în toiul unui nou „cantonament” al spectacolului Fantoma de la Operă la ONB, în care interpretez rolul lui Madame Giry. Un rol care mă provoacă mult, ba chiar mă pune în dificultate, pentru că are o partitură vocală mult peste capacitățile mele (opera este un stil de cântat pe care abia acum îl ating ușor, din punct de vedere tehnic) dar, în aceeași măsură, cum mie îmi place cu greul, mă bucur să am la ce să lucrez zi de zi, ca să fie mai bine. Mă entuziasmează foarte tare că înainte de reluarea spectacolului cu ceva vreme și apoi în fiecare zi de reprezentație, lucrez vocal cu Florentina Picuș (cu multe mulțumiri, aici) și mă apropii pas cu pas de un sunet mai bun și-o încredere mai mare. E fascinant cum munca asta adaugă strat cu strat alte culori acestui personaj și – cel mai frumos – și mie. Apoi, cum termin aici, plec la filmările pentru cel mai recent lungmetraj al lui Bogdan Mirică, din care mă bucur foarte tare să fac parte. Este scris excelent și avem cu toții această mare responsabilitate de a ne ridica la nivelul scenariului. Abia aștept!

ELLE: Dansatoare, coregrafă, actriță, performeră – cariera ta s-a construit în mai multe direcții, uneori neașteptate. Mai simți nevoia să te definești printr-una dintre ele sau tocmai libertatea de a trece de la una la alta te reprezintă cel mai bine?
J. S.: Îmi place enorm faptul că pot apela la mai multe medii de exprimare, că le pot combina, este un lucru care îmi îmbogățește mult mijloacele și nu știu dacă am simțit vreodată nevoia de a-mi atribui un titlu anume, dimpotrivă. De asta simt că performer, acest cuvânt care le adună cumva pe toate, mi se potrivește și-l folosesc atunci când trebuie să spun ce meserie am. Dar nu simt nevoia unei definiții și, dintre toate, probabil cel mai aproape sufletului meu (de fapt chiar parte din el), rămâne dansul.

ELLE: Ai ajuns în cinema fără să fi plănuit o carieră de actriță, iar de atunci ai lucrat cu unii dintre cei mai importanți regizori români. Ce te atrage astăzi la un proiect atunci când citești un scenariu?
J. S.: Este același lucru care este esențial pentru mine și într-un spectacol de teatru sau dans: factorul uman. Să rezonez cu regizorul, cu omul cu care lucrez, cu partenerul de scenă și de drum. Scriitura, mijloacele sunt apoi o extensie care vine în acord cu această primă condiție. Caut prin tot ce fac să mai descopăr câte ceva despre mine, despre ceilalți și despre lume, astfel că procesul este foarte important, fundamental.

ELLE: Dansul face parte din viața ta de când erai copil. După atâția ani, relația cu el mai este despre performanță și disciplină sau a devenit ceva mult mai personal?
J. S.: Relația cu dansul s-a schimbat destul de mult în ultima vreme și mă bucur că pot spune asta. Disciplina a rămas, în mod cert, iar de performanță nu știu ce să spun, nu știu dacă m-am gândit vreodată la dans prin acest termen. Mai degrabă pot spune că am fost într-un lung duel cu mine însămi și că, de câțiva ani, nu mai simt nevoia să mă lupt, semn că sunt ceva mai blândă și mai în acord cu toate. Sau poate doar mai obosită. Dar, da, nu cred că poate fi altfel decât personal și, odată cu trecerea timpului și cu primul meu performance din 2019, simt că am prins tot mai mult curaj de a mă pune față în față cu ce simt, trăiesc și gândesc și de a nu-mi muta de la ele privirea.

ELLE: Ca actriță intri în universul construit de un regizor, iar în postura de coregraf ești tu cea care propune o lume și îi conduce pe ceilalți prin ea. Care dintre aceste două poziții îți vine mai natural?
J. S.: Îmi plac amândouă deopotrivă, pentru că mă solicită în moduri complet diferite, oarecum opuse. Îmi place să dețin controlul, să organizez, să rânduiesc, dar, în aceeași măsură, atunci când am noroc de o astfel de întâlnire, ador și să mă las cu toată încrederea în senzația de siguranță și de libertate pe care un bun lider mi-o dă.

ELLE: Există ceva ce cauți acum într-un rol și care, poate, nu te-ar fi interesat deloc acum zece ani?
J. S.: Știu că mi-a plăcut dintotdeauna să fac lucruri noi și sper ca asta să nu se schimbe. Lucruri care să mă pună în disconfort, care să mă oblige la eforturi de tot felul. Că tot o aminteam pe Madame Giry mai devreme, chiar dacă mă chinuie, îmi aduce la schimb cântatul împreună cu orchestra, o experiență și-un sentiment pe care nu le-am mai trăit în nici un alt context și care sunt… sublime!

Fotografii: Oltin Dogaru
Realizatoare: Daria Georgescu

Citește continuarea în ELLE OCTOMBRIE 2026!