ELLE de aprilie ți-o înfățișează pe Andia dincolo de clișee, într-o serie de ipostaze French chic. Dar îți aduce și unghiuri diferite asupra industriei longevității, care ne promite că putem de-acum să trăim mai mult și mai bine.
Stella McCartney x H&M: o colecție între arhivă și acum
Stilul country, din nou în tendințele de modă ale sezonului
Tendințe modă: New College
Lucruri pe care nu ar trebui să le aplici niciodată pe tenul tău
5 remedii naturale care te vor ajuta să scapi de cearcăne
8 dintre cele mai nocive lucruri pentru frumusețea ta pe care le faci seara
Kylie Jenner, dată în judecată de o fostă menajeră. Ce acuzații grave îi sunt aduse
Ce meserie ar fi ales Gina Chirilă dacă nu ajungea model. Este vorba despre un domeniu pe care l-a studiat: "Am învățat să mă adaptez"
Valentin Butnaru, moment adorabil alături de câinele său. Ce gest a făcut patrupedul: "Să se asigure că suntem în regulă"
7 motive pentru care te îngrași, fără legătură cu alimentația
Top 3 cele mai bune diete pentru scăderea în greutate
5 moduri prin care poți mânca mai sănătos, potrivit specialiștilor
"Dear Marilyn", o expoziție de neratat la TIFF.25, la 100 de ani de la nașterea actriței Marilyn Monroe
10 remake-uri subestimante, pe care n-ar trebui să le eviți
Nu vrei să-ți pierzi individualitatea în relație? Cum greșești pornind de la această premisă
Cele 3 zodii care îți vor frânge inima
Top 3 cele mai compatibile perechi de zodii
Zodiile care iubesc profund și cred în relațiile de lungă durată
Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil au avut parte de o experiență neașteptată în timpul vacanței din Toscana.
Andreea Antonescu a avut parte de o experiență unică alături de fiica ei cea mică, Venice Victoria, în vacanța lor din SUA.
Doi medici și asistentul personal al lui Matthew Perry se numără printre persoanele arestate de autorități.
Madonna și presupusul ei partener, Akeem Morris, cu 38 de ani mai tânăr decât artista, au fost surprinși ținându-se de mână în Portofino.
Actorul Denis Hanganu și soția lui, Raluca, au o relație discretă.
Andreea Bălan a spus cum privește fostul ei soț, George Burcea, relația ei actuală cu Victor Cornea.
Alice Cavaleru și Vladimir Drăghia au luat o decizie importantă în ceea ce o privește pe fiica lor, Alegra.
Într-un interviu acordat recent, creatoarea de conținut și soțul ei au vorbit despre modul în care aleg să își crească fetița.
Irina Rimes și David Goldcher formează un cuplu de 4 ani.
Laura Cosoi a dezvăluit unde va avea loc botezul fiicei sale, Aida.
Adela Popescu și Radu Vâlcan se află în vacanță cu Irina și Răzvan Fodor și Gina Pistol și Smiley.
Cleopatra Stratan și Edward Sanda au împlinit trei ani de căsnicie, iar artista a transmis un mesaj emoționant.
Fiica lui Răzvan Simion, Ianca, a împlinit 20 de ani, iar tatăl ei i-a transmis o urare specială.
Matt Damon a dezvăluit că este recunoscător pentru că n-a fost nevoit niciodată să facă facă unor presiuni uriașe din partea presei, așa cum i se întâmplă prietenului și frecventului său colaborator Ben Affleck, pe fondul zvonurilor despre iminentul divorț al acestuia de Jennifer Lopez.
Anghel Damian a vorbit deschis despre relația cu părinții lui și ce impact a avut divorțul lor asupra sa.
Bianca Censori și sora ei, Angelina, au pozat împreună în ținute controversate la petrecerea lui Kanye West.
Channing Tatum a vorbit deschis despre colaborarea cu logodnica sa, Zoë Kravitz, pe platourile de filmare.
Halle Berry a uimit pe covorul roșu cu o rochie transparentă îndrăzneață.
Florin Ristei a acceptat o nouă provocare profesională în cariera lui.
Dylan Conner, fiul Nadiei Comăneci, apare în câteva fotografii speciale alături de partenera lui, Scarlett.
Alina Ceușan și fetița ei au părăsit spitalul unde creatoarea de conținut a născut.
Emily Burghelea le-a dezvăluit fanilor ce a decis să facă după ce în urmă cu o lună a suferit un accident grav în Mauritius.
Imagine rară cu Iulia Vântur și partenerul ei, Salman Khan, împreună.
Prezentatoarea știrilor de la Antena 1 este o mamă extrem de mândră, lucru care se poate observa și de pe rețelele de socializare, unde împărtășește cu fanii numeroase fotografii și clipuri cu fetița ei.
Ana Baniciu și-a încântat urmăritorii online cu noi imagini inedite în costum de baie.
Mădălina Ghenea a povestit o experiență scandaloasă petrecută în aeroport.
Andreea Marin a reușit să găsească un echilibrul în stilul ei de viață, după ce a slăbit considerabil din cauza problemelor de sănătate.
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc au plecat într-o vacanță de vis în familie.
Dana Rogoz este entuziasmată de proiectele profesionale la care lucrează în prezent.
Potrivit unei surse apropiate, Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au petrecut ziua de duminică în noua casă a actorului.
Mariah Carey a fost surprinsă alături de gemenii săi, Monroe și Moroccan, când au aterizat în Sardinia.
Cristina Bălan a publicat mai multe imagini de la aniversarea gemenilor ei, Toma și Matei.
Sandra Bullock a dezvăluit că se simte prea obosită, după ce a împlinit vârsta de 60 de ani.
Arsenie Todiraș și partenera lui, Agnès Matoko, l-au botezat pe băiețelul lor.
Valentin Butnaru a anunțat pe rețelele de socializare că el și partenera lui urmează să pună bazele unui proiect ambițios.
Într-un interviu acordat recent, prezentatorul a vorbit deschis despre viața de familie și regulile pe care le impune celor trei băieți pe care îi are cu Adela Popescu.
În 2020, în plină pandemie, Nicole Cherry a luat decizia de a-și lansa propriul brand vestimentar.
Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au confruntat cu critici pe rețelele de socializare după ce au plecat în vacanță fără copii.
Laura Cosoi a dezvăluit cum au aflat fiicele sale că vor avea încă o soră.
Bianca Censori a fost însoțită de familia ei la show-ul lui Kanye West.