Dana Rogoz, sinceră cu privire la planurile pentru anul 2026: „Am oricum tendința de a mă supraîncărca”

Dana Rogoz a povestit despre felul în care privește planurile pentru anul 2026.

Dana Rogoz a făcut o postare pe rețelele de socializare, în care a recunoscut că nu și-a creionat încă planurile pentru 2026. Cu toate acestea, actrița are pe listă câteva lucruri de suflet pe care vrea să le bifeze în perioada imediat următoare. 

Dana Rogoz, despre planurile pentru 2026

Într-un mesaj de pe Instagram, Dana Rogoz a dezvăluit că își propune să aibă parte de o perioadă mai liniștită, în care să aibă ocazia să se vadă mai mult cu prietenii, să vizioneze filme și să ajungă la teatru. 

Nu mi-am făcut nicio listă de rezoluții pe anul ăsta și nici nu am în plan. Voi? Eu am oricum tendința de a mă supraîncărca cu sarcini, cu obiective. Ajung să mă ascund în ele. Pot spune, în schimb, că mi-aș dori un ianuarie cât mai… așezat, cu citit în liniște, acasă, cu întâlniri cu prietenii la o cafea sau un ceai, o luna în care să văd mai multe filme și spectacole de teatru. Dar, firește, este o lună în care muncesc, nu sunt în vacanță, așa că nu garantez și nici nu îmi propun vreun număr anume de pagini citite, de filme sau spectacole văzute.

Dana Rogoz și-a încheiat mesajul cu o invitație la teatru, la unul dintre spectacolele în care joacă. Este vorba de „30+” de la Teatrul Metropolis și regizat de Alex Bogdan, unde este în distribuție alături de Corina Moise, Ana Covalciuc, Ioana Anastasia Anton, Florina Gleznea și Andreea Mateiu.

„Dar dacă ne-am sincronizat doleanțele și aveți și voi aceleași planuri pentru începutul anului, va invit la spectacolul „30+” regia Alex Bogdan, pe care îl jucăm pe 15 și 22 ianuarie la Teatrul Metropolis. Mai gășiți bilete pe site-ul teatrului. Iar în ceea ce privește cititul, am început anul cu „Viața mincinoasă a adulților” scrisă de Elena Ferrante și chiar azi m-am oprit la Cărturești, de unde am plecat cu alte 3 cărți: „Când ești fericit, lovește primul” – Tatiana Țîbuleac, „Culorile interzise” – Yukio Mishima și „Actrița” – Anne Enright.”

Dana Rogoz, dezvăluiri despre pasiunea pentru actorie a celor doi copii ai ei

Recent, Dana Rogoz a anunțat că a început filmările pentru un nou lungmetraj semnat de regizorul Radu Dragomir, soțul ei. Proiectul are o valoare aparte pentru familie, deoarece, pe lângă actriță, în distribuție se vor regăsi și copiii cuplului, Vlad și Lia.

În plus, fiica ei, Lia, are un rol într-un scurtmetraj pentru care a filmat deja primele cadre, iar fiul ei, Vlad, a obținut un rol într-un lungmetraj.

„Am fost și mamă tutore pe set pentru Lia, care Lia a filmat un scurtmetraj al ei, a luat castingul și eu doar am însoțit-o, fără să am vreun rol sau vreo legătură cu filmarea, alta decât mama Liei, la cadru. Și a fost foarte cuminte, s-a lucrat foarte bine.
Cel mai important este să fie răbdător copilul, să fie disciplinat și răbdător pentru că poți să tragi o singură secvență de dimineață până seara și e foarte greu și pentru noi, adulții, uneori, să ne păstrăm energia și răbdarea să facem de un milion de ori același lucru.
Dar chiar m-a surprins că a reușit și ea. A dat castingul încă din vară pentru rolul ăsta și eu îi spuneam regizoarei că nu știu exact cum se va comporta, că a mai filmat, dar a mai filmat cu mine, am mai avut o zi chiar la Bota și, între timp, a mai filmat și în filmul lui Radu, dar tot așa una e când suntem noi la cadru, și era și Radu ca regizor, și era și Vlad, care a jucat și el și urmează să mă joace cu mine”, a povestit actrița pentru Cancan.ro.

Dana Rogoz s-a arătat impresionată de pasiunea pentru actorie a fiului ei, mai ales că acesta a obținut un rol destul de solicitant.

„Vlad chiar are un rol greu în lungmetraj. Dar asta zic, una era că eram noi într-un mediu de familie, dar de data asta nu, erau la cadru alți actori, alți părinți, și eu eram doar în spate acolo. S-a descurcat foarte bine.
Și în același timp, Vlad, care, repet, a jucat cu mine și am fost super impresionată tot așa de firescul cu care tratează subiectul ăsta, că nu are nicio fascinație pentru partea de vedetism sau de glam. El chiar era interesat de o acțiune și de cum să o facă credibilă, ceea ce mi se pare minunat.
Este în cadru, pentru că mai urmează să mai filmăm, e un partener de încredere pentru mine, și în același timp este și un copil extraordinar de deștept și trebuie să-l laud pentru că anul acesta a început școala la Tudor Vianu, la clase de matematică și este foarte pasionat și se înscrie la toate centrele de excelență, de informatică, matematică, chestii care pe mine mă depășesc deja. Adică, realmente, eu nu mai fac față”, a mai dezvăluit ea pentru sursa citată.

Citește și:
De ce Răzvan și Irina Fodor nu își doresc un al doilea copil: „Subiectul ăsta este undeva închis într-un sertar, din partea amândurora, pentru că…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people