Când moda pare să traverseze din nou bariera dintre două estetici complet diferite, minimalism și maximalism, am decis să explorez semnificațiile acestei schimbări, întrebând câțiva membri ai redacției ELLE despre ele.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/11/mixcollage-29-nov-2025-06-57-am-2086.jpg)
Într-un peisaj în care trend-urile se schimbă constant, iar generația Z pare că dictează tot ce mișcă, mă găsesc deseori întrebându-mă ce mai este relevant în materie de tendințe și mai ales, cine a fost primul: trend-ul de pe catwalk sau adaptarea lui din cotidian? Se poartă o mulțime de lucruri în teorie; însă, în practică, ce se poartă de fapt? Revistele sunt cele care ne spun ce este cool sau oamenii poartă lucruri care ajung ulterior să fie cool în paginile revistelor? Și, real vorbind, câte dintre trend-urile purtate pe podiumurile de modă sunt de fapt purtabile?
Acestea sunt întrebările care-mi trec prin minte și pe care vreau să le expun mai degrabă în cuvinte decât în imagini. Cine poartă, ce și mai ales de ce, dar și pentru cât timp? Dincolo de „Se poartă asta!”, ce poartă de fapt oamenii care dictează trend-urile? Întreb redacția ELLE România dacă și mai ales cum abordează ei ideea de maximalism versus minimalism.
Când ritmul tendințelor este mai rapid decât fluxul notificărilor pe rețelele sociale, a apărut o nouă idee în contrapunct total cu minimalismul care a pus stăpânire pe tot ce ne înconjoară. Curele mai mari, accesorii mai prezente, leopard, puțin roșu, puțin albastru Klein, volane, franjuri, un pic de Boho, genți mai mari: mi se pare mie sau styling-ul reîncepe să fie mai vocal? Am epuizat, oare, anii ’90? Au dispărut tank top-urile și pantalonii cu talie joasă? Și unde a dispărut „luxul discret” despre care vorbeam acum un an? Și, doar ca să facem puțin mai multă lumină, maximalismul este în definiție o celebrare a unui mod neîngrădit, liber și curajos de exprimare.
La nivel mai profund maximalismul este despre culoare, imprimeuri și accesorii. De la baroc, la peisajul colorat de pe Carnaby Street din Londra, până la era Versace și Jean Paul Gaultier, toți și toate au împins limitele din ce în ce mai departe decât normele momentului. Deși am putea crede cu ușurință că maximalismul este despre exces și, automat, consum, el este de fapt despre dorința de a trăi liber și fără reguli.
Așadar, întrebarea care se pune acum este: maximalism sau minimalism? Iată răspunsurile membrilor redacției ELLE la câteva întrebări legate de aceste schimbări fashion.
Vorbind despre cum se va reflecta maximalismul în ținutele de stradă, redactorul-șef, Roxana Voloșeniuc, spune: „Oamenii ar putea adopta haine mai expresive, adică mai elaborate, accesorizate mai mult, cu volume mai ample, imprimeuri mai mari, cu mai multe layers.” Domnica Mărgescu, directorul de modă al revistei, susține în schimb că: „Oamenii își vor însuși fiecare trend într-un fel foarte personal. Nu vor arăta la fel, chiar dacă le plac aceleași trend-uri. Asta este ce îmi place la modă, faptul că fiecare o interpretează așa cum simte. Este adevărat, însă, că vor fi câteva elemente maxi pe care le va purta toată lumea, cel puțin pentru o vreme.”
Într-o notă mai extinsă si adaptată la realitatea socială a momentului, Ioana Ulmeanu, editor coordonator al ELLE România, ne spune că „tendințele vorbesc, teoretic, într-o mare măsură despre fenomene sociale mai largi, și într-una mai mică despre preferințe personale. Când vine vorba despre oameni care își cunosc preferințele și identitatea vestimentară, nu văd cum ar putea să își dorească să traverseze rapid distanța între două abordări opuse ale modei. Cei care consumă modă pur și simplu, însă, în ideea de a fi în trend, este posibil să o facă la fel ca până acum, în acord cu ceea ce impune industria, fără să ia în considerare alți factori în afară de cel de a se conforma cerințelor și așteptărilor industriei și de a se ralia la dictatele acesteia pentru a obține un anumit statut pe care îl consideră dezirabil. Ultima perioadă de maximalism din istoria recentă e asociată, în mintea mea, cu ascensiunea creatorilor de conținut, iar estetic aș spune că e o vreme de tristă amintire. Dar, până la urmă, fiecare poate purta ce îi place și chiar m-aș bucura să văd oameni din afara industriei experimentând în acest sens.”
Maurice Munteanu, fashion editor al revistei, ne prezintă câteva din adaptările designerilor mari de-a lungul timpului, spunând: „Oamenii, în marea lor majoritate, cred că sunt originali. Nu sunt. Dacă te uiți la cei considerați cool astăzi vei observa că poartă fix ce purtau adolescenții în anii ’90, sigur, cu adaptările de rigoare. Există două direcții majore în styling-ul contemporan care au influențat decisiv moda străzii – direcția impusă de Alessandro Michele în perioada Gucci & direcția Demna Gvasalia. Evident, și ei au resuscitat anii ’70 și anii ’90. Dar cu o forță enormă – asta înseamnă influență.”
Și pentru că bănuiesc că împărtășim același tip de curiozități, am vrut să aflu cum li se pare lor acest trend emergent și dacă îl vor include în ținutele lor.
Roxana Voloșeniuc ne dezvăluie că se situează mai degrabă la granița dintre cele două trend-uri. „Îmi place ca baza să fie minimalistă, dar să pot construi silueta finală adăugând accesorii statement sau detalii cu volume speciale.” Tot o abordare deschisă la experimente are și Domnica Mărgescu: „Eu sunt mai degrabă fană minimalism, dar ador să integrez în acest minimalism elemente maxi!”. Ioana Ulmeanu vine cu un răspuns analitic asupra propriilor alegeri vestimentare: „În teorie mi se pare mai ofertant și mai amuzant un stil vestimentar maxi și în mintea mea sunt o persoană care experimentează și se distrează mai mult cu hainele – mai ales că în timp mi-am și construit o garderobă care se pretează la asta. În practică, însă, sunt genul de persoană care arborează o uniformă constând în jeanși și tricou/cămașă/pulover și aproape mereu port negru din cap până-n picioare. Cred că s-ar putea califica drept minimalism, dar în fapt e doar pragmatism. Sau poate că este lene…”
Iar Maurice Munteanu ne oferă o radiografie a propriei garderobe: „Eu sunt adeptul instinctului și al unui tip de consecvență. Port Birkenstock de când mă știu, jeans Twist de când mă știu, ciocate de când mă știu. Minimalism înseamnă acel spirit fresh, crisp, care denotă un tot interior, nu neapărat un styling pe care îl adopți punctual pentru că asta ai văzut pe Instagram. Personalitatea primează, indiferent de ce alegi să expui prin intermediul hainelor. Or, asta e adevărata provocare, pentru că ea lipsește multora.”
Aș încheia prin a spune că dincolo de „Yay or Nay”, de „maximalism sau minimalism”, cred că e de reținut că întotdeauna cel mai bun indicator al unui trend ești chiar tu, și răspunsul instinctiv de tip „Yay or Nay” de obicei apare în primele zece secunde după ce probezi ceva. Dacă acest lucru nu se întâmplă, nu e nevoie să alegi, poți oricând să rămâi în așteptare.
Material realizat de Deea Codrea și publicat inițial în numărul de februarie 2025 al revistei ELLE România
Foto: Profimedia
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/11/carven-683x1024.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/11/street-style-13-682x1024.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/11/jil-sander-1-683x1024.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/11/versace-1-683x1024.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/11/street-style-6-682x1024.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/11/street-style-4-682x1024.jpg)