ELLE BEAUTY: Focus on NAD+

De la suplimente la perfuzii și până la creme, NAD+ e peste tot. Noul ingredient al momentului promite energie, regenerare și efecte anti-aging. Însă cât din toate acestea este real și cât e doar o strategie bună de marketing?

Sunt deja câteva luni bune de când feed-ul meu de Instagram e plin de articole, testimoniale și recenzii despre un nou ingredient minune, descris de majoritatea influencerilor de wellness drept „fântâna tinereții”. Dar, dacă stau bine să mă gândesc, frenezia a început cu câțiva ani în urmă, după un episod din reality show-ul familiei Kardashian, în care Kendall Jenner și Hailey Bieber făceau o terapie intravenoasă.

„O să fac NAD pentru tot restul vieții și nu o să îmbătrânesc niciodată”, spunea Hailey, încântată, de pe o canapea, prezentând procedura cu aceeași lejeritate cu care ai povesti despre o ședință de manichiură.

Apoi au apărut și alte vedete care au lăudat efectele acestei terapii, de la Jennifer Aniston și până la Gwyneth Paltrow, iar lucrurile au explodat. NAD+ a început să apară constant în conversații despre anti-aging, biohacking și „optimizarea” stilului de viață. Clinici, spa-uri și brand-uri de suplimente și skincare au preluat rapid mesajul, promițând mai multă energie, o piele mai sănătoasă și, implicit, un control mai eficient asupra procesului de îmbătrânire. Însă, dincolo de entuziasmul din social media, specialiștii privesc fenomenul cu mult mai multă prudență.

Ce este NAD+

Ca să înțelegi dacă este vorba doar despre un PR foarte bun sau despre beneficii reale, trebuie să știi, înainte de toate, ce este nicotinamida adenin dinucleotid (NAD+), cum funcționează și ce rol are. Pe scurt, este o coenzimă prezentă în fiecare celulă a corpului, responsabilă de producerea energiei, repararea ADN-ului și menținerea sănătății generale a celulelor. O poți privi ca pe un „intermediar” fără de care celulele nu reușesc să transforme combustibilul în energie utilă.

Însă, la fel ca în cazul colagenului, o altă componentă produsă natural de organism, nivelurile de NAD+ scad odată cu înaintarea în vârstă sau în contexte de stres metabolic, de la lipsa somnului și inflamația cronică, până la afecțiuni precum diabetul sau bolile cardiovasculare. Potrivit unui studiu realizat pe această temă (Age-related NAD+ decline), concentrația de NAD+ scade cu cel puțin 50% la nivelul pielii și cu aproximativ 10–25% la nivelul creierului, pe măsură ce îmbătrânim. Evident, aceste statistici nu au fost ignorate de industria de beauty și wellness, ceea ce a dus, în mod firesc, la apariția unui nou segment anti-aging.

Cum funcționează produsele pe bază de NAD+

Suplimentele, perfuziile intravenoase și produsele de skincare au intrat rapid în scenă, fiecare promițând, sub forme diferite, același lucru: menținerea tinereții la nivel celular. NAD+ a devenit astfel un concept-umbrelă, suficient de complex din punct de vedere științific încât să sune credibil, dar și suficient de vag încât să permită interpretări largi în comunicarea de marketing.

Ideea din spatele tuturor formelor de administrare este aceeași: dacă nivelurile de NAD+ scad odată cu vârsta, atunci readucerea lor la valori mai ridicate ar putea susține energia celulară, procesele de reparare și, implicit, corectarea semnelor îmbătrânirii pielii. O concluzie logică în teorie, însă mult mai greu de pus în practică.

Problema principală este că NAD+ este o moleculă mare și instabilă. Pe scurt, organismul nu o poate folosi direct, ci doar după ce aceasta este descompusă în molecule mai mici, suficient de stabile pentru a ajunge în interiorul celulelor. În plus, NAD+ nu doar că este voluminos, dar este și sensibil, degradându-se ușor atunci când este expus la lumină, căldură sau umiditate.

În cazul suplimentelor orale, chiar dacă ele par cea mai comodă variantă, molecula este prea mare, nu poate fi absorbită ca atare în organism și este, cel mai probabil, degradată în timpul digestiei.

Nici perfuziile intravenoase nu ocolesc această limitare. Odată ajuns în sânge, organismul nu poate folosi NAD+ în forma lui completă, astfel că îl fragmentează rapid în precursori care pot fi apoi preluați de celule și reconvertiți în NAD+. Cu alte cuvinte, corpul desfășoară același proces de descompunere și refacere, indiferent de metoda de administrare. Unele studii sugerează chiar că nivelurile ridicate de NAD+ în sânge pot declanșa reacții adverse, pentru că organismul percepe prezența sa extracelulară ca pe un semnal de stres.