Sorana Cîrstea a avut o apariție remarcabilă pe rețelele sociale, după câteva săptămâni de la despărțirea de fiul lui Ion Țiriac, Alexandru.
Sorana Cîrstea a surprins recent cu o apariție elegantă, demnă de prezentările de modă, la scurt timp după ce s-a confirmat că nu mai este într-o relație cu Alexandru Țiriac. De obicei văzută în ținute sportive, pe teren sau la antrenamente, sportiva a ales de această dată un stil complet diferit, atrăgând toate privirile. Apariția spectaculoasă vine după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac, cu care a avut o relație timp de aproximativ cinci ani.
În plan profesional, Sorana Cîrstea pare pregătită pentru un nou capitol. De-a lungul anilor, Alexandru Țiriac a avut o influență importantă asupra stării sale de spirit și a energiei cu care intra pe teren. Cunoscut pentru personalitatea sa puternică și încrederea în propriile calități, acesta ar fi avut un rol semnificativ în evoluția sportivei. Totuși, după o relație discretă, dar stabilă, care a durat în jur de cinci ani, cei doi au decis să meargă pe drumuri separate. Confirmarea separării a fost făcută chiar de omul de afaceri.
„Am rămas amici, însă, cum bine știți, nu vorbesc despre viața mea personală și nu pot să vă ofer mai multe detalii”, a declarat Alexandru Ion Țiriac pentru Cancan.ro.
Pe lângă despărțire, sportiva a mai avut parte și de alte momente dificile. Cu toate acestea, a ales să privească înainte și să își surprindă fanii cu o schimbare de imagine. Activă pe rețelele sociale, Cîrstea a publicat o fotografie care a atras rapid atenția admiratorilor. Îmbrăcată într-o rochie neagră elegantă, jucătoarea de tenis a afișat un look sofisticat, care i se potrivește perfect.
Spotiva și-a prins părul într-o coadă împletită, care îi lăsa spatele descoperit, iar umerii goi au completat o apariție rafinată. Chiar dacă nu a adăugat niciun mesaj fotografiei, imaginea a transmis multă încredere și determinare, sugerând că sportiva rămâne puternică și pregătită pentru provocările care urmează.
Postarea a venit și în contextul în care, potrivit propriilor declarații, finalul anului 2026 ar putea marca retragerea sa din tenisul profesionist, după două decenii dedicate acestui sport.
Cariera Soranei Cîrstea se apropie de un moment simbolic: două decenii de când și-a transformat visul în realitate. Drumul ei în circuitul profesionist a început promițător, iar primul moment important a venit la doar 17 ani, când a jucat finala unui turneu WTA la Budapesta, în aprilie 2007.
Ulterior, românca a reușit să urce în clasamente și să obțină unul dintre cele mai bune rezultate ale sale într-un turneu de Grand Slam, ajungând până în sferturile de finală la Roland Garros în 2009. În timp, sportiva a învățat că drumul spre performanță nu înseamnă doar victorii, ci și lecții venite din înfrângeri.
„19 ani, eram aproape locul 20 în lume, nu era rău deloc. Apoi, la 20, a fost primul an în care am avut un pic de cădere. Pentru că atunci când ești junioară, mergi mereu în sus, sus, sus. Apoi intri la seniori și poate că în primul an te descurci extraordinar pentru că nimeni nu te cunoaște. Îi surprinzi pe toți. Ești nou intrată, nu ai așteptări. Nu există presiune. Ești nou venita la petrecere. La 20 de ani am avut primul sezon în care a trebuit să apăr rezultate. Și de atunci încolo au fost câțiva ani dificili până când m-am regăsit. Nu m-a învățat nimeni cum să pierd sau cum să gestionez înfrângerile. Aceasta a fost pentru mine, la începutul carierei, cea mai mare problemă. Anul următor va fi al 20-lea și ultimul pentru mine în circuit. Niciodată nu mi-am închipuit că voi fi jucătoare profesionistă timp de 20 de ani. Dar, încă o dată, sunt recunoscătoare pentru această călătorie”, a dezvăluit Sorana Cîrstea, în podcastul Tennis Insider Club.
Citește și:
Moda masculină la Premiile Oscar 2026
Foto: Instagram