Prin ce peripeții a trecut Gina Chirilă în timpul unei vacanțe în Africa: „Mi-a fost rău cum nu mi-a fost niciodată”

Gina Chirilă a dezvăluit cu ce probleme de sănătate s-a confruntat în timpul vacanței din Africa.

Vacanța Ginei Chirilă în Africa, una care ar fi trebuit să fie doar despre relaxare și descoperiri spectaculoase, s-a transformat pe alocuri într-o adevărată provocare. Deși periplul ei pe continentul african a fost, în ansamblu, o experiență memorabilă, vedeta a recunoscut că s-a confruntat și cu momente extrem de dificile, cauzate de probleme serioase de sănătate.

Safari cu peripeții neașteptate

Apreciată de public nu doar pentru frumusețea sa, ci și pentru naturalețe, rafinament și discreție, Gina Chirilă se bucură de un statut solid în showbiz-ul românesc. De această dată, însă, vedeta a ales să își arate și latura vulnerabilă, vorbind deschis despre încercările prin care a trecut în timpul unui safari care, la nivel emoțional, a fost impresionant, dar fizic, extrem de solicitant.

Acum ceva timp, Gina Chirilă a ajuns în Africa, unde a trăit experiența unui safari autentic. Vedeta a împărtășit cu urmăritorii săi imagini spectaculoase cu animale sălbatice surprinse de foarte aproape, însă, dincolo de cadrele de poveste, realitatea din spatele excursiei a fost mult mai dură.

La un moment dat, aceasta s-a confruntat cu o infecție care i-a afectat serios starea de sănătate, provocându-i dureri și stări cum nu mai trăise până atunci. Modelul a explicat că organismul ei a reacționat puternic, iar zilele petrecute în mijlocul savanei au devenit o luptă cu propriile limite.

„Cu siguranță, cea mai frumoasă călătorie din viața mea. Mi-am dat seama că eu nu v-am povestit niciodată despre experiența mea în safari. Au fost zile care au devenit, fără exagerare, cea mai incredibilă experiență din viața mea. Serengeti nu este un loc obișnuit. Acolo nu există orașe, nu există triburi, nu există oameni. Doar natură pură. Experiența n-a fost însă lipsită de peripeții. Am luat o bacterie la stomac și mi-a fost rău cum nu mi-a fost niciodată. Am mai trecut prin astfel de lucruri, dar nimic nu se compară cu ce am trăit acolo. A fost greu. Foarte greu. Noaptea, dormeam în campinguri speciale, în corturi. Și, la propriu, hienele și leii se auzeau fix lângă camera mea. Paradoxal… nu mi-a fost frică. A fost fascinant. Ireal”, a mărturisit Gina Chirilă, pe Instagram.

Chiar dacă a avut parte de nopți tensionate, petrecute în corturi, cu sunetele sălbatice ale animalelor foarte aproape, Gina Chirilă spune că frica nu a fost sentimentul dominant, ci mai degrabă uimirea în fața unei naturi nealterate.

Animalele care au impresionat-o cel mai mult

Dintre toate întâlnirile spectaculoase din safari, un loc aparte în amintirile Ginei Chirilă îl ocupă leii. Vedeta a povestit că a avut ocazia rară de a-i vedea de foarte aproape, în mediul lor natural, inclusiv alături de pui, în momente de vânătoare, imagini care au marcat-o profund.

„Cel mai tare m-au emoționat leii. Am avut norocul să-i văd foarte de aproape, alături de puii lor, fix în timp ce vânau. E ceva ce nu poți explica în cuvinte: forță, liniște, respect. Știu sigur că nu voi uita niciodată imaginile astea”, a mai transmis Gina.

Experiența africană a fost, așadar, un amestec intens de extaz și suferință, de frumusețe pură și momente-limită, care au pus-o față în față cu fragilitatea corpului, dar și cu spectaculozitatea naturii.

Citește și:
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie. Cine o ajută cu creșterea celor doi copii: „Am o viață agitată și foarte multe proiecte…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people