Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil au decis ca în 2026 să facă un pas important în viața lor de familie.
Dani Oțil și soția sa, Gabriela, formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbiz-ul românesc. Împreună de șapte ani și căsătoriți din 2023, cei doi au un fiu, Tiago, în vârstă de patru ani.
Cuprins
Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil au decis ca în 2026 să facă pasul cel mare și să se mute din Corbeanca în București, lucru pe care cei doi îl plănuiesc de ceva timp.
Modelul a explicat pe rețelele de socializare care este motivul pentru care au luat această decizie, punând accent și pe modul în care va fi afectat fiul lor, Tiago.
„Așa cum vă spuneam, urmează o schimbare pentru noi… ne mutăm. Pierdem prea mult timp în trafic, mai ales când se lucrează la metrou pe DN, e jale. Ne gândim serios la viitor, mai ales pentru momentul în care Tiago va trebui să meargă la școală și la alte activități. Am emoții legate de cum va fi, pentru că eu nu sunt omul schimbărilor și îmi este foarte greu”, a scris soția lui Dani Oțil în mediul online.
Cei doi au început deja pregătirile pentru mutare, fiind surprinși în mai multe ocazii la magazine care comercializează produse pentru amenajarea locuințelor.
Deși căsnicia lor este una solidă și plină de momente frumoase, unele persoane au speculat pe rețelele sociale că prezentatorul TV și Gabriela Prisăcariu ar putea ajunge la separare.
Gabriela Oțil a reacționat rapid după ce un urmăritor i-a transmis pe Instagram că ea și Dani Oțil se vor despărți, comparându-i cu Andi Moisescu și Olivia Steer, care au divorțat. Vedeta nu s-a arătat deranjată, ci doar surprinsă de mesajul venit din partea unui necunoscut. Ulterior, aceeași persoană i-a trimis un alt mesaj, de această dată lăudând-o pentru frumusețea ei.
„Ce mesaje mai primesc…”, a scris Gabriela pe contul său de Instagram, reflectând cu umor asupra situației.
În privința vieții de familie, Gabriela Prisăcariu a dezvăluit că Dani Oțil este un tată extrem de implicat și că adesea îl răsfață pe Tiago. Vedeta a explicat și de ce familia lor nu plănuiește un al doilea copil: experiența sarcinii a fost foarte emoționantă și plină de griji pentru sănătatea fiului lor.
„Noi, tocmai din acest motiv, încă nu suntem pregătiți să facem un al doilea copil. Dani chiar mi-a spus, zilele trecute: Băi, nu știu dacă pot să mă gândesc. Să iasă bine, să iasă sănătos, vezi că se lovește, să nu se lovească tare… Gândul acesta…”, a mărturisit Gabriela Prisăcariu pentru Spynews.ro.
„În perioada sarcinii te gândești la cele mai crunte lucruri, să fie sănătos, să aibă toate degetele, până îl vezi că este bine. Cred că și din acest motiv nu putem face al doilea copil, ori suntem noi prea sensibili, ori nu înțeleg”, a declarat Gabriela Oțil.
Evenimentul a fost o adevărată lecție pentru amândoi, iar Gabriela recunoaște că trăiește cu o grijă constantă față de binele lui Tiago. Ea spune că, de multe ori, se întreabă cum au reușit părinții lor să facă față provocărilor fără sprijinul resurselor moderne.
„Eu nu înțeleg cum ne-au crescut părinții noștri, sincer. Noi suntem tot timpul acolo și vrem să nu pățească nimic, și vrem să îi protejăm. Cred că acesta este cel mai stresant lucru din viața de părinte: să îi fie bine copilului.”, a adăugat ea.
Foto: Instagram