Raluca Bădulescu a vorbit despre dorința de a merge la Asia Express împreună cu fiul ei, Alex, în vârstă de 22 de ani.
Anunțul conform căruia Raluca Bădulescu va participa în noul sezon de la Asia Express 2025 a luat pe toată lumea prin surprindere. Ceea ce a atras atenția a fost și faptul că vedeta va face echipă alături de fostul ei soț, Florin Stamin. Cei doi s-au despărțit în 2022 după o căsnicie de 15 ani. În ciuda faptului că au mers pe drumuri separate, au păstrat o relație apropiată după.
Cuprins
Într-un interviu acordat recent, Raluca Bădulescu a vorbit despre dorința de a merge la Asia Express împreună cu fiul ei, Alex, în vârstă de 22 de ani, și de ce acest lucru nu s-a materializat.
„El e mândru de mine şi şi-ar fi dorit să meargă el cu mine în această competiţie. Şi mie mi-ar fi plăcut, dar eu ştiu că sunt foarte greu de ‘mânuit'”, a povestit vedeta pentru okmagazine.ro.
Raluca Bădulescu a mărturisit că un alt motiv l-a constituit faptul că Alex era în ultimul an de facultate atunci când au avut loc filmările, fapt ce a făcut imposibilă participarea lui la show.
„Alex era în ultimul an de facultate. El tocmai a terminat facultatea la ASE, aşa că nu era momentul potrivit ca el să plece din ţară având examene de final de an etc. Acum s-a înscris la master. Suntem cei mai mândri din lumea asta de el, avem cel mai ‘soare’ băiat din lumea asta!”, a mai spus ea pentru sursa citată.
Deși au rezistat în competiție doar 3 săptămâni, Raluca Bădulescu și Florin Stamin au obținut o sumă semnificativă pentru participarea lor la Asia Express 2025.
Pentru apariția sa în reality-show-ul filmat în trei țări asiatice, Raluca Bădulescu a fost răsplătită pe măsură: 2.500 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în concurs. Raluca a rezistat trei ediții în concurs, astfel, suma finală s-a ridicat la 7.500 de euro.
În schimb, Florin Stamin a primit o sumă mai mică – contractele sunt individuale, iar remunerația depinde de notorietatea fiecărui concurent. La acestea se adaugă și amuleta de 1.000 de euro, pe care au împărțit-o frățește.
Asia Express Drumul Eroilor va străbate 3 țări, Filipine, Vietnam și Coreea de Sud și îi va aduce în competiție pe Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Florin, Anda Adam și soțul ei, Joseph, Catinca Roman și fiica ei, Calina (care au părăsit show-ul în prima etapă), Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, supermodelul Alina Pușcău și prietena ei, Cristina, foștii fotbaliști Gabriel Tamaș și Dan Alexa, dansatorul Emil Rengle și iubitul lui, Alejandro, și pe Karmen și prietena ei, hair-stylista Olga Barcari.
Într-un interviu acordat recent, Raluca Bădulescu a vorbit despre experiența Asia Express 2025 și situațiile neașteptate prin care a trecut la filmări, povestind și despre cele mai bune sfaturi pe care le-a primit de la fostul ei soț pe durata filmărilor.
„Am avut diverse peruci în fiecare zi și mi-a spus Florin, la un moment dat, ‘Făi, fii atentă aici, de mâine pune-ți peruca deschisă la culoare, blondă sau ceva, pentru că dacă te văd ăștia și încruntată, și nervoasă, și cu păr d-ăsta închis la culoare, nu te ia nici dracu’, că semeni cu o vrăjitoare’. Că era și întuneric la un moment dat. De a doua zi am început și am purtat peruci deschise la culoare, m-am gândit că poate s-au speriat că oi fi vreo vrăjitoare… și am ascultat sfatul lui Florin. N-am avut mare noroc la autostop în continuare, dar haide, a fost mai bine, să zicem”, a povestit ea pentru Cancan.ro.
Vedeta a mărturisit că, pentru ea, autostopul a reprezentat cea mai mare problemă în timpul emisiunii.
„Autostopul, să moară Franța și Marea Britanie dacă nu-mi venea să le crăp capetele celor care nu opreau. E adevărat că eu aș fi vrut să oprească prima mașină. Dar nu că nu oprea prima, nu oprea nici a 115-a, era ceva rău! Blondă, sexy… și chiar nici așa nu opreau”, a mai spus ea.
Deși a avut foarte multe probleme pe durata filmărilor, Raluca Bădulescu mărturisește că ar repeta oricând experiența.
„În Asia Express a fost totul greu pentru mine, dar de la cazare, la autostop, la mirosul de sărăcie, la faptul că nu eram învățată cu condițiile de acolo, nu mă așteptam. Una este ce se vede la televizor, e cu totul altceva în realitate, este mai presus decât orice imaginație, dar una peste alta, m-aș mai duce oricând în Asia Express. Pe cuvântul meu de onoare, a fost cea mai fantastică experiență a vieții mele. Dacă m-aș duce acum eu singură de nebună să stau prin casele alora, never ever ever! Dar în contextul Asia Express, cu toți colegii, cu concursul ăsta incredibil, cu experiența asta fantastică, așa e ok. Altfel, să te duci de unul singur, să bați pe la porțile oamenilor, nu, never,” a mai spus ea pentru sursa citată.
Foto: PR