Adela Popescu a dezvăluit detalii despre cariera ei în muzică și de ce a renunțat la ea.
Adela Popescu a vorbit recent despre motivul care a determinat-o să se retragă din lumea muzicii. Soția lui Radu Vâlcan a explicat că decizia nu a fost legată de lipsa pasiunii pentru cântat, ci de prioritățile personale și familiale, care au devenit tot mai importante în viața ei.
Vedeta și prezentatorul de televiziune formează unul dintre cele mai stabile și admirate cupluri din showbizul românesc. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste de peste un deceniu și sunt părinții a trei băieți, iar viața de familie a ajuns să fie, în prezent, în centrul atenției Adelei.
Pe rețelele sociale, Adela Popescu ține constant legătura cu fanii, împărtășindu-le fragmente din viața ei personală și profesională. Recent, vedeta a organizat un Q&A în care a răspuns la întrebările urmăritorilor, printre care și cea legată de cariera muzicală și de motivul pentru care a ales să facă un pas în spate.
„Eu am cântat cu DJ Project câțiva ani, vreo 5, după care am prezentat Vorbește Lumea și acolo aveam program în fiecare zi. Era aproape imposibil în weekend să mai merg la concerte și rămăsesem însărcinată. Nu prea se putea. Mie mi se pare că dacă scoți o melodie e păcat să nu mergi să o cânți în concerte”, a mărturisit Adela Popescu în sesiunea de întrebări și răspunsuri de pe Instagram.
Actrița a subliniat că dorința de a fi prezentă pentru copii și de a le oferi un program bine organizat a fost factorul decisiv în alegerea ei.
„În momentul ăsta, la configurația noastră de acasă este foarte complicat să fac lucrul ăsta. Copiii sunt mici toți, au nevoie de organizare foarte bună, au nevoie de structură ca să putem să onorăm tot ce au ei de făcut: să ajungă la școală la timp, să fie curați… Ce ar însemna de vineri până duminică să stau plecată… Se poate, dar e foarte greu”, a continuat Adela Popescu.
Chiar dacă nu mai urcă pe scenă pentru concerte, Adela Popescu a recunoscut că pasiunea pentru muzică nu s-a stins și că i-ar plăcea să cânte din nou, chiar dacă doar ocazional.
„Dar așa, să cânt, mi-ar plăcea la nebunie…”, a adăugat ea.
Într-un interviu acordat recent, Adela Popescu a vorbit deschis despre planurile sale profesionale, dezvăluind că, în curând, fanii o vor putea vedea din nou pe marile ecrane.
„‘3 zile în Septembrie’ e o comedie neagră pe care o să o facă Tudor Giurgiu. M-a sunat într-o zi să-mi spună dacă aș vrea să fac parte din distribuție. Am răspuns fără discuții: da! (…) Este o comedie, așa că toate personajele sunt în principal comice. Eu și Andreea Vasile suntem cele mai bune prietene și ea se căsătorește. Și ce urmează veți vedea”, a declarat Adela Popescu pentru Cancan.ro.
Foto: Instagram