Dani Oțil, întâmplare neobișnuită într-o parcare. Cum a reacționat prezentatorul TV: „Uite ce am găsit”

Dani Oțil a trecut printr-o situație neobișnuită, împărtășind detalii cu fanii online.

În ziua în care Power Couple România 2026 își desemna câștigătorii, Dani Oțil a trăit un moment neașteptat. Prezentatorul de la Antena 1 a descoperit, într-o parcare, un teanc de bani căzut lângă mașina lui.

Dani Oțil a găsit o sumă de bani pe stradă

La scurt timp, a povestit întâmplarea pe Instagram și le-a cerut urmăritorilor părerea: să păstreze suma sau să încerce să găsească proprietarul. Cu toate acestea, el a vrut să vadă cât de repede găsește proprietarul banilor, după anunțul făcut public.

„Uite ce am găsit acum în parcare, lângă mașina mea. Și acum, întrebare. Fii sincer în sufletul tău… Ai căuta proprietarul, i-ai da înapoi? Sau să-mi iau ceva frumos de 1-8 martie? Sunt mai mulți… Ei bine, o să dureze niște ore, o să trebuiască să scriu pe niște grupuri, dar din bun simț și pentru faptul că, de câte ori am pierdut ceva, fără să fiu celebru, mai ales la Timișoara și la Reșița, mi s-au returnat bani și acte… O să îi dau înapoi! Hai să vedem cât îmi ia să aflu cine i-a pierdut. Știu, sunt într-o parcare unde știu cam cine ar putea să vină! 15.40… începe cronometrul”, a spus Dani Oțil.

După ce a anunțat că va încerca să identifice persoana care a pierdut banii, prezentatorul a pornit demersurile și, în mai puțin de o oră, a reușit să dea de proprietar. Tot pe Instagram, Dani Oțil a explicat că suma aparținea unui părinte venit în zonă pentru a-și lua copilul.

„16.25… Eu zic că e bine. Nou record! În 45 de minute am descoperit omul care a pierdut banii. Este tatăl unei fetițe care a venit în acea parcare să ia fetița. Sau poate să o lase… Nu știm! Hai, eu mi-am făcut treaba de 1 și 8 martie. Fă-ți-o și tu! Înseninează și tu ziua cuiva și hai să fim mai corecți. Mai ales cei care nu stăteam în banii ăia. Vă dați seama cât de aiurea este când pierzi un buletin sau un carnet de conducere? Și poate nici nu ai domiciliul în locul în care l-ai pierdut sau în locul în care trăiești… E o întreagă tevatură! Nu mă luați de exemplu, că am și eu păcatele mele. Dar zic și eu… Cineva zâmbește azi”, a mai spus Dani Oțil pe Instagram, la story.

Gabriela Prisăcariu, imagini cu Dani Oțil și fiul lor, Tiago

Recent, valul de ninsori abundente le-a dat bătăi de cap multor bucureșteni, ale căror autoturisme au fost acoperite de un strat consistent de zăpadă. Situația nu a ocolit nici vedetele, care au ieșit din casă pentru a curăța singure troienele depuse peste mașini.

În familia Oțil însă, sarcina nu a revenit Gabrielei. Prezentatorul TV și fiul său au ieșit echipați cu lopeți și mături și au început să îndepărteze zăpada depusă pe autoturism, lucrând împreună până când acesta a fost eliberat aproape complet.

Chiar dacă este foarte mic, Tiago a ținut pasul cu tatăl său și a muncit cot la cot cu el, arătând o energie și o determinare care au impresionat-o pe mama sa. Îmbrăcați gros, pregătiți pentru temperaturile scăzute, cei doi au transformat o activitate dificilă într-un moment de familie.

În tot acest timp, Gabriela Prisăcariu a rămas în interior, unde a urmărit scena din confortul casei, alături de pisica familiei. Emoționată de implicarea lor, vedeta i-a filmat și a împărtășit imaginile pe rețelele de socializare, mândră de echipa formată de cei doi.

Recent, familia s-a mutat într-un apartament din București, după ce au locuit ani la rând în casa prezentatorului din Corbeanca. Gabriela a dezvăluit că au luat această decizie pentru a evita traficul și a câștiga mai mult timp.

Citește și:
Diana Dumitrescu se retrage din actorie și televiziune. De ce a luat această decizie radicală: „Îmi pare rău că nu am făcut pașii aceștia mult mai devreme și că…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people