Ioana Ginghină a vorbit despre motivul pentru care îl aduce des în discuție pe fostul ei soț, Alexandru Papadopol.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/10/colaj-cu-ioana-ginghina-si-alexandru-papadopol.jpg)
Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au divorțat în 2019, după 12 ani de căsnicie. Actrița și actorul au împreună o fiică, pe nume Ruxandra. După separarea lor, Alexandru Papadopol a fost rezervat cu viața lui personală, iar de ceva timp este într-o relație discretă cu actrița Cristiana Luca. În ceea ce o privește pe Ioana Ginghină, ea trăiește o poveste de dragoste alături de Cristi Pitulice, cu care s-a căsătorit în 2023.
Cuprins
Cu toate că Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au divorțat de mai mulți ani și și-au refăcut viețile amoroase, actrița continuă să îl aducă în discuție pe actor. Ioana Ginghină a lămurit recent acest aspect și a evidențiat că fostul ei soț nu este un tată implicat.
„Vă răspund la cei care vă tot întrebați prin comentarii: „Ginghină asta nu poate să treacă peste Papadopol? Ce tot vorbește atâta de Papadopol?”. Ei bine, Ginghină trăiește în casă cu fiica lui Papadopol, care întreabă destul de des, să știți, „De ce mama tu și tata nu? De ce Cristi, care este un străin, și tata nu?”. De-asta nu poate Ioana Ginghină să treacă peste Papadopol.
Ioana Ginghină a adăugat faptul că fiica ei, Ruxandra, se simte nefericită.
„Sunteți multe într-un proces de despărtire.
Pot să vă zic că o să fie bine. Știu însă că sufletul de mamă nu se poate liniști atât de ușor.
Am tot văzut ici colo câte un comentariu mai mult sau mai puțin răutăcios…
„Nu e fericită, altfel nu mai vorbea atât de el…”
Da, chiar așa e! Nu prea ai cum ca mamă să fii fericită când copilul tău nu este fericit, când copilul tău are tot felul de întrebări la care nu ai răspuns…”
Pe 14 februarie 2025, Alexandru Papadopol și partenera lui, Cristiana Luca, au ajuns în fața ofițerului stării civile. Cununia lor civilă s-a desfășurat la Primăria sectorului 6. La o zi după, Alexandru Papadopol și Cristiana Luca s-au căsătorit religios în cadrul unei ceremonii restrânse.
Ioana Ginghină a aflat inițial din presă și de la teatru că fostul ei soț, Alexandru Papadopol, urmează să se căsătorească cu partenera lui, Cristiana Luca. Ulterior, actrița l-a sunat pe actor, iar acesta i-a confirmat că se va căsători pe 14 februarie 2025. Ioana Ginghină este deranjată de maniera în care a acționat fostul ei partener de viață, și mai ales pe faptul că pe fiica lor, Ruxandra, nu a invitat-o la eveniment, iar ea a aflat vestea tot din presă.
Recent, Ioana Ginghină a oferit noi mărturisiri despre relația din prezent dintre fiica lui și fostul ei soț, Alexandru Papadopol. Actrița a menționat că Ruxandra este extrem de afectată de faptul că tatăl ei nu a anunțat-o că urmează să se căsătorească. Tânăra suferă din cauza faptului că nu este apropiată față de actor.
„Nu m-am împăcat cu el și nici nu cred că mai există cale de împăcare. Ruxandra a trecut și n-a trecut peste, teoretic. Practic, sunt seri în care e foarte tristă, plânge și are accese de furie față de Alexandru. Eu am mințit foarte mult timp faptul că ei au avut o relație ok. Au avut în sensul că nu se mai certau, dar demult n-au mai fost weekend-urile să se ducă acolo, pentru că la început a fost COVID-ul, după aceea a fost ocupat, ei nu-i mai venea să se ducă și lucrurile au rămas așa, dar exista o relație acolo cât de cât.
Când am fost acum în ianurie în Malaysia, ea a stat la Alexandru și la soția lui 10 zile și totuși la nici trei săptămâni aflăm din presă și de la teatru data căsătoriei lui. Și nici nu știm dacă i-ar fi spus Ruxandrei dacă eu nu aflam să-i spun ei și ea să sune și să fie toată nebunia asta. Suferă, merge la psiholog, are multă furie în ea”, a spus Ioana Ginghină în emisiunea „40 de întrebări.”
Foto: Arhiva ELLE