Precizările făcute de Andreea Popescu după ce fostul ei soț, Rareș Cojoc, a făcut declarații despre divorțul lor: „El a mers să vorbească despre…”

Andreea Popescu a reacționat după recentele declarații ale lui Rareș Cojoc.

Precizările făcute de Andreea Popescu după ce fostul ei soț, Rareș Cojoc, a făcut declarații despre divorțul lor: "El a mers să vorbească despre..."

Zilele trecute, Rareș Cojoc a vorbit deschis, pentru prima dată, despre divorțul de Andreea Popescu și despre perioada dificilă prin care a trecut după separare.

Ce a mărturisit Rareș Cojoc despre divorț

Rareș Cojoc a mărturisit că a avut nevoie inclusiv de ajutor specializat pentru a reuși să gestioneze emoțional schimbările din viața sa personală.

Până acum, Rareș Cojoc a preferat să fie discret în ceea ce privește despărțirea de fosta sa soție, evitând să comenteze public situația. Dansatorul recunoaște însă că perioada de după divorț l-a afectat profund și că încearcă în continuare să își găsească echilibrul.

În tot acest proces, unul dintre oamenii care i-au fost aproape a fost partenera sa de dans, Andreea Matei, alături de care formează o echipă de mai bine de un deceniu. Cei doi au construit în timp o relație profesională extrem de puternică, iar conexiunea dintre ei a fost remarcată deseori inclusiv de public.

Rareș Cojoc și Andreea Matei au devenit campioni mondiali la dans sportiv, iar dansatorul spune că succesul lor a venit și din faptul că au învățat să funcționeze perfect împreună. 

Întrebat dacă simte că are lucruri să își reproșeze în legătură cu fosta căsnicie, dansatorul a recunoscut că responsabilitatea într-un divorț nu aparține niciodată unei singure persoane.

„Da, cred că am reușit. Da, aș putea să-mi reproșez unele lucruri. În acest punct nu se ajunge doar din cauza unui partner, e o culpă comună. Traversez o perioadă de tranziție și deocamdată trebuie să gestionez multe aspecte din viața mea”, a spus Rareș Cojoc pentru Cancan.

De asemenea, Rareș Cojoc a spus sincer că a apelat la ajutorul unui terapeut pentru a depăși această perioadă.

„Sigur că da. Avem la dans pe cineva cu care lucrăm și l-am abordat și pentru această problemă prin care am trecut, pentru că e viața mea și viața îți afectează performanța. Trebuie să lucrez mult la mine.”

Dansatorul a explicat că în această perioadă încearcă să se concentreze pe familie, pe copii și pe lucrurile care îi pot aduce liniște și stabilitate.

„Îmi doresc să fiu un tată dedicat, prezent în viața copiilor mei, probabil voi dansa. Îmi doresc multă liniște și echilibru”, a mai spus acesta.

Cum a reacționat Andreea Popescu după declarațiile fostului soț

Andreea Popescu a ținut să sublinieze că apreciază modul în care fostul ei soț a vorbit despre familie în acest interviu.

„Este alegerea fiecăruia să apară unde dorește. A vorbit foarte frumos, nu am ce să îi reproșez. El a mers să vorbească despre parcursul său profesional, însă inevitabil a fost întrebat și despre divorț, era normal, a fost un subiect mediatizat. Nu, nu mi-a cerut sfatul înainte de această apariție”, a declarat Andreea Popescu pentru spynews.ro.

Andreea Popescu, declarații despre motivele care au dus la divorțul de Rareș Cojoc

Andreea Popescu și Rareș Cojoc au semnat pe 20 aprilie actele de divorț la notar, astfel că terminarea căsătoriei lor a devenit acum oficială.

Vestea potrivit cărora Andreea Popescu și Rareș Cojoc divorțează circulă de mai mult timp în mediul online, mai ales după numeroasele declarații făcute de ea.

Deși se presupunea că actele au fost deja semnate, detaliile separării fiind stabilite, abia acum cei doi au divorțat oficial. Actele au fost depuse la finalul lunii trecute, însă, potrivit legii, divorțul este oficial abia după trecerea a 30 de zile de la semnarea actelor, timp în care cei doi puteau să se răzgândească și să renunțe la divorț.

După finalizarea divorțului, Andreea Popescu a vorbit deschis pe rețelele de socializare despre motivele care au dus la despărțirea de soțul ei.

„Ajungi în punctul ăsta (n.r. la divorț) când nu mai există iubire, evident. Există obișnuință, există mulți factori, dar când nu mai există iubire se destramă. Nu contează cine a inițiat, ce a inițiat, ce s-a întâmplat. Pur și simplu. Într-adevăr, nu este ușor, indiferent cine și-a dorit divorțul. Nu este ușor, pentru că există obișnuință, există ani, există o rutină, există viață. Vă dați seama. Aveam 27 de ani când l-am cunoscut și el 22. Și acum am 42, toată tinerețea la amândoi, adică mai mult la mine, că el are 36 e mai tânăr. Va fi bine”, a spus Andreea Popescu, pe Instagram.

Citește și:
Kris Jenner, reacționează după ce s-a spus că este „furioasă” din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari care „nu a ținut”

foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people