Kim Kardashian, cea mai râvnită burlăciță a momentului

Kim Kardashian este curtată de miliardari, sportivi și chiar de membri ai familiilor regale.

Kim Kardashian, cea mai râvnită burlăciță a momentului

Separarea cuplului Kim Kardashian & Kanye West a surprins pe toată lumea. După cum s-a prezentat situația până acum, Kim Kardashian a fost cea care a depus actele pentru a divorța de rapper pe 19 februarie, după o căsnicie de aproape șapte ani.

Așa cum era de așteptat, vestea că vedeta reality show-ului Keeping Up With the Kardashians este singură, nu i-a lăsat indiferenți pe bărbați. Recent, Kim Kardashian a participat la petrecerea de deschidere a hotelului The Goodtime din Miami. Se pare că în timpul evenimentului aceasta ar fi fost curtată de mai mulți bărbați, de la miliardari, sportivi și până la membri ai unor familii regale.

Potrivit unei surse apropiate, un număr impresionant de bărbați ar fi încercat să o contacteze pe Kim, fie „prin intermediul unor prieteni comuni sau al unor persoane cu care a lucrat.” De asemenea, aceasta a mai precizat că adesea propunerile sunt făcute și prin intermediul rețelelor sociale, Kardashian primind nenumărate mesaje.

În ciuda tuturor acestor propuneri, Kim nu își dorește să grăbească lucrurile, prioritățile sale în acest moment fiind cei patru copii: North, Chicago, Saint și Psalm, dar și cursurile de drept pe care le urmează. Însă, sursă a adăugat că deși fosta soție a lui Kanye West este pregătită pentru un nou început, își dorește ca viitoare relație să evolueze într-un mod organic, anunță site-ul Hola!

Cum ar trebui să arate viitorul partener al lui Kim Kardashian? „Să o susțină, să fie amuzant, romantic, să se bucure de lucrurile mici și să fie muncitor”, a precizat sursa apropiată vedetei.

La evenimentul care a avut loc în Miami, Kim a fost surprinsă alături de cântărețul Maluma, iar fotografiile cu cei doi au creat o adevărată controversă. După publicarea imaginilor, fanii s-au întrebat bineînțeles dacă cele două vedete ar putea forma cel mai nou cuplu de la Hollywood. Însă sursele apropiate susțin că Maluma și Kim pur și simplu „se bucurau să se vadă” și că au avut o conversație „prietenească”, relatează Page Six.

„Sunt doar prieteni și au o mulțime de alți prieteni comuni. Nu e nimic romantic”, a adăugat o altă sursă.

Citește și:
Noutăți despre relația lui Katie Holmes cu Emilio Vitolo Jr.

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video