E oficial: Kim Kardashian e miliardară în dolari

Kim Kardashian a fost declarată de Forbes miliardară.

E oficial: Kim Kardashian e miliardară în dolari

Cu sau fără West în nume, Kim Kardashian este oficial miliardară. Forbes a anunțat marți includerea ei în lista Miliardarilor Mondiali. Publicația a menționat afacerile KKW Beauty și Skims, precum și veniturile obținute din Keeping Up With the Kardashians și din reclame ca surse principale de venit pentru starul de 40 de ani. Restul averii sale e reprezentat de cash, investiții și proprietăți.

Averea lui Kardashian a crescut de la 780 milioane dolari, la cât era estimată anul trecut, la 1 miliard dolari.

Vedeta a apărut prima dată pe coperta Forbes în 2016, când reușise să încaseze 51 de milioane de dolari numai dintr-un joc pe mobil. Avalanșei de critici de atunci, i-a răspuns foarte simplu: „Deloc rău pentru o fată lipsită de talent.”

În 2017, a lansat KKW Beauty, inspirată de ce bine mergea Kylie Cosmetics, compania surorii ei vitrege, Kylie Jenner. Așa a ajuns să vândă în toată lumea contururi de ochi, farduri, fonduri de ten și parfumuri. A fost primul pas spre transformarea ei într-o antreprenoare de succes.

În 2019, Kardashian a lansat compania de îmbrăcăminte Skims. Pe timp de pandemie, când femeile au preferat hainele ultra-confortabile, Kardashian a virat tactic spre loungewear. Tot în 2020, femeia de afaceri a vândut 20% din KKW Beauty către Coty pentru 200 de milioane de dolari.

Pe lista miliardarilor Forbes s-a aflat și Kylie Jenner, care a fost inclusă acolo la 21 de ani,  dar până la urmă a fost scoasă de pe listă, pe motiv că și-a falsificat drumul spre statutul de miliardar folosind niște declarații fiscale false. În mai 2020, Forbes estima că Jenner valorează puțin sub 900 de milioane de dolari.

Kardashian nu a comentat încă vestea că este oficial miliardară, dar a anunțat, în schimb, pe Instagram, deschiderea primului pop-up shop Skims în Los Angeles.

Citește și:

Ce crede, cu adevărat, Kanye West despre divorțul intentat de Kim Kardashian

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video