Karmen și Olga Barcari, dezvăluiri despre participarea la Asia Express 2025 și ce nu se vede la televizor: „Am descoperit că suntem foarte rezistente la…”

Într-un interviu acordat recent, Karmen și Olga Barcari au vorbit despre participarea la show-ul Asia Express, difuzat de Antena 1.

Karmen și Olga Barcari formează una dintre cele mai îndrăgite perechi care participă la Asia Express 2025.

Karmen și Olga Barcari, despre participarea la Asia Express 2025

Karmen și Olga Barcari sunt bune prietene de peste 11 ani și relația lor foarte apropiată se observă și din interacțiunea celor două la Asia Express.

Cele două se descurcă de minune la probe și și-au atras simpatia fanilor, dar și a celorlalte echipe care participă la emisiune.

Într-un interviu acordat recent, Karmen și Olga Barcari au vorbit despre participarea la show-ul Asia Express, difuzat de Antena 1.

„M-a motivat foarte mult faptul că știam că sunt puternică și pot să fac față, dar în același timp, am dorit să arăt lumii cine suntem noi cu adevărat. Mi-am dorit foarte mult să o vadă toată lumea pe Karmen în toată splendoarea ei, pentru că am simțit-o foarte puternică. Am vrut ca toți cei care ne urmăresc să o vadă așa cum este ea, nu doar fata lui Adi Minune sau cea de pe Instagram, ci o femeie talentată, inteligentă, cu un spirit frumos. Mi-am dorit ca lumea să o cunoască în toată complexitatea sa, atât artistic, cât și ca persoană, cu toate calitățile și frumusețea ei adevărată. Asta m-a motivat. Și eu, la rândul meu, am dorit ca cei care m-au cunoscut de-a lungul vieții să vadă că sunt mai mult decât o fată care știe să vopsească sau să tundă. Am trecut și prin momente grele și am vrut să fiu un exemplu de motivație pentru femeile frumoase. Voiam ca femeile frumoase și îngrijite să nu fie luate în considerare doar pentru aspect, ci să știe că pot fi determinate, puternice, capabile să mute munții, indiferent de cum arată”, a povestit Olga pentru TVmania.ro.

Karmen se declară foarte mândră de modul în care s-au descurcat la probe și pe toată durata competiției.

„Asia Express a scos la iveală o bunătate, inteligență și spirit de echipă de care nu ne bănuiam. Am descoperit că suntem foarte rezistente la greu, la frig și căldură. Ne-am dat seama că suntem oameni foarte buni și sufletiști, sensibili, empatici. Toate aceste calități ne-au ajutat să mergem mai departe și să păstrăm autenticul nostru suflet bun”, a mărturisit Karmen pentru sursa citată.

Amândouă au recunoscut că cele mai mari probleme le-au avut cu autostopul.

„Era nevoie și de implicare și explicații, pentru că oamenii erau reticenți. Trebuia să le explicăm clar că suntem într-o competiție și că trebuie să câștigăm. Zâmbetul singur nu a fost suficient”, a mai spus Olga.

Despre Asia Express 2025

Drumul Eroilor străbate 3 țări, Filipine, Vietnam și Coreea de Sud și îi aduce în competiție pe Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Florin, Anda Adam și soțul ei, Joseph, Catinca Roman și fiica ei, Calina, actorii Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, supermodelul Alina Pușcău și prietena ei, Cristina, foștii fotbaliști Gabriel Tamaș și Dan Alexa, dansatorul Emil Rengle și iubitul lui, Alejandro, și pe Karmen și prietena ei, hair-stylista Olga Barcari.

După regulile deja bine știute, fără telefon, fără cazare și fără transport, cu doar 1 dolar în buzunar, cele 9 perechi vor înfrunta culturi complet diferite, diferențe mari de temperatură, vor învăța despre eroi vechi, dar și eroi ai generației Z, vor învăța mai multe despre ei și partenerii lor și vor face tot posibilul să ajungă în Seoul, destinația finală a acestui sezon. Drumul Eroilor promite și surprize uriașe în ceea ce privește formatul show-ului, care vor aduce un plus de competiție și neprevăzut.

Drumul Eroilor este, mai mult ca oricând, un traseu al adaptabilității. Concurenții vor fi puși în situații extreme și inedite: vor gusta preparate locale de legendă – de la deja celebrul balut până la caracatița vie, vor experimenta mersul cu drezina, vor traversa deșerturi, vor descoperi cimitirul locuit din Manila, un loc unic pe fața Pământului, vor explora experiențe culturale și istorice – de la amintirea războiului din Vietnam până la fenomenul K-pop și vor fi nevoiți să facă față unor condiții meteo extreme, de la ploi torențiale, la caniculă şi până la ninsoare în Coreea de Sud.

Fiecare etapă va aduce o nouă lecție de curaj, rezistență și spirit de echipă, iar drumul până la marele premiu din Seoul se va transforma într-o adevărată aventură a eroilor contemporani.

Citește și:
Secretele show-ului Insula Iubirii. Ce au dezvăluit producătorii după terminarea sezonului: „Fie că vrem sau nu să recunoaștem…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people