Actrița a vorbit cu nostalgie despre nunta cu Radu Dragomir.
Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, s-au căsătorit în 2012 și au împreună doi copii, pe Vlad, în vârstă de 11 ani, și Lia, în vârstă de 5 ani. Dintr-o relație anterioară, regizorul mai are un fiu, pe nume Barbu.
Cuprins
Pe Instagram, acolo unde are o comunitate numeroasă, Dana Rogoz a împărtășit mai multe imagini în care apare în compania soțului ei, Radu Dragomir.
Cei doi au sărbătorit 14 ani de căsătorie, iar actrița a vorbit cu nostalgie despre nunta lor.
„Azi împlinim 14 ani de căsătorie. „Nunta de fildeș” – așa pare că îi zice! Acum 14 ani, pe la aceeași oră, dansam pe Summer in Siam, îmbracăți în mire și mireasă, alături de părinții noștri – care încă mai trăiau cu toții, alături de frații noștri, de alte rude și mulți prieteni. Eram foarte fericiți și extrem de îndrăgostiți! Habar n-aveam prin câte o să ne treacă viața, câte vom construi împreună, cât vom călători, câte visuri vom avea și pe câte le vom împlini, și cum ne va sufoca iubirea pentru cei doi copii ai noștri. La mulți ani, Radu! La mulți ani, nouă!”
Dana Rogoz a mai precizat că imaginile cu ea și soțul ei au fost realizate de cei doi copii ai lor, Vlad și Lia.
„Mulțumim fotografilor noștri, Vlad și Lia. Îi putem programa de mâine începând pentru nunți și botezuri”, a spus, cu umor, ea.
În urmă cu câteva zile Dana Rogoz a împărtășit mai multe imagini din ziua în care ea și soțul ei au sărbătorit cei 14 ani de când s-au căsătorit civil, aniversare pe care au petrecut-o în natură.
Dana Rogoz este în lumina reflectoarelor de foarte multă vreme. Atunci când avea trei ani, actrița a debutat în grupul Minisong, devenind celebră drept Abramburica, personaj din serialul TV Abracadabra. În 2023, Dana Rogoz și-a făcut debutul în calitate de regizoare și scenaristă cu scurtmetrajul „La distanță”, în care protagonistele sunt interpretate de actrițele Mădălina Craiu și Andreea Vasile. Filmul ei a fost selectat în cadrul mai multor festivaluri importante de film, atât din România, cât și din străinătate, dar a obținut și o serie de premii.
Dana Rogoz are parte în carieră de sprijinul soțului ei, Radu Dragomir, pe care l-a cunoscut pe platourile de filmare ale serialului „La Bloc”, acesta fiind unul dintre regizorii serialului. Pe lângă relația lor de cuplu, cei doi colaborează și pe plan profesional. Actrița a jucat rolul principal în filmul „Mo”, alături de Mădălina Craiu și Răzvan Vasilescu, peliculă care a fost regizată de Radu Dragomir și care a avut ca sursă de inspirație un caz mediatizat din presă, despre un profesor universitar care și-a agresat sexual o studentă. De asemenea, Radu Dragomir a fost cel care a încurajat-o și sprijinit-o pe Dana Rogoz să facă pasul către regie.
Soțul ei este și cel care o sprijină atunci când vine vorba despre viața de familie și împărțirea responsabilităților de părinți.
„Cel mai mult mă ajută Radu. Ne-am împărțit cumva sarcinile. Mai este mama, o mătușă, o mai avem pe doamna care face curățenie și mai rămâne și ea cu copiii… Facem tot felul de scheme, ca toată lumea în momentul acesta. Toată lumea face aceste scheme, care, cine rămâne cu copiii și cum facem. Mai ales când vorbim de o seară în care amândoi suntem ocupați. Altfel, facem cu schimbul”, a povestit actrița pentru VIVA!.
Dana Rogoz mărturisește că are o perioadă foarte aglomerată din punct de vedere profesional, însă timpul de calitate petrecut în familie este mereu prioritar.
„Oricum prioritizăm cât putem timpul cu familia. Eu i-am luat de la grădiniță, de la școală. I-am dus în parc și apoi i-am dus acasă. Iar eu am venit aici și urmează să plecăm iar câteva zile la căsuța noastră de la Viscri”, a mai spus ea pentru sursa citată.
Foto: Instagram