Dana Rogoz a povestit care este rutina de seară pe care o respectă împreună cu cei doi copii ai ei.
Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, s-au căsătorit în 2012 și au împreună doi copii, pe Vlad, în vârstă de 11 ani, și Lia, în vârstă de 5 ani. Dintr-o relație anterioară, regizorul mai are un fiu, pe nume Barbu.
Cuprins
Dana Rogoz este în lumina reflectoarelor de foarte multă vreme. Atunci când avea trei ani, actrița a debutat în grupul Minisong, devenind celebră drept Abramburica, personaj din serialul TV Abracadabra. În 2023, Dana Rogoz și-a făcut debutul în calitate de regizoare și scenaristă cu scurtmetrajul „La distanță”, în care protagonistele sunt interpretate de actrițele Mădălina Craiu și Andreea Vasile. Filmul ei a fost selectat în cadrul mai multor festivaluri importante de film, atât din România, cât și din străinătate, dar a obținut și o serie de premii.
Dana Rogoz are parte în carieră de sprijinul soțului ei, Radu Dragomir, pe care l-a cunoscut pe platourile de filmare ale serialului „La Bloc”, acesta fiind unul dintre regizorii serialului. Pe lângă relația lor de cuplu, cei doi colaborează și pe plan profesional. Actrița a jucat rolul principal în filmul „Mo”, alături de Mădălina Craiu și Răzvan Vasilescu, peliculă care a fost regizată de Radu Dragomir și care a avut ca sursă de inspirație un caz mediatizat din presă, despre un profesor universitar care și-a agresat sexual o studentă. De asemenea, Radu Dragomir a fost cel care a încurajat-o și sprijinit-o pe Dana Rogoz să facă pasul către regie.
Dana Rogoz poate fi văzută în serialul „Groapa”, ale cărui prime două sezoane rulează pe pe VOYO, platforma de streaming a PRO TV.
„M-am bucurat foarte mult de revenirea serialului ‘Groapa’. A fost un sezon foarte interesant! Mi se pare că a avut ritm, a avut o poveste… Primul sezon a fost așa, cumva de introducere a tuturor personajelor… Vorbesc așa, ca și poveste! Primul sezon a fost mai mult de introducere a situațiilor. Dar mi se pare că în sezonul doi chiar au apărut niște teme mari și înțelegi multe lucruri. Sau, în ceea ce o privește pe Mari, personajul meu, se dezvăluie așa… Și chiar m-am bucurat”, a spus Dana Rogoz pentru Libertatea.
Actrița a povestit și care este rutina de seară pe care o respectă împreună cu cei doi copii ai ei.
„Mă uit la câte un serial și în general citesc texte noi. De cele mai multe ori noaptea… chiar asta am făcut și aseară și mai am 60 de pagini dintr-un text de terminat. Asta fac, în principiu. Acum, ‘Only Murders in the Building’, asta este seria pe care o urmăresc. Și încerc să mai urmăresc dintre filmele pe care le-am ratat în cinema. Când mai ratez câte unul, încerc… Dar serile mi le petrec cu copiii, prefer să stau așa cu ei și să ne ‘drăgălim’. Dacă nu am un eveniment sau un spectacol de teatru, atunci stau cu ei”, a mai spus ea pentru sursa citată.
Recent, Dana Rogoz a anunțat că a început filmările pentru un nou lungmetraj semnat de regizorul Radu Dragomir, soțul ei. Proiectul are o valoare aparte pentru familie, deoarece, pe lângă actriță, în distribuție se vor regăsi și copiii cuplului, Vlad și Lia.
În plus, fiica ei, Lia, are un rol într-un scurtmetraj pentru care a filmat deja primele cadre, iar fiul ei, Vlad, a obținut un rol într-un lungmetraj.
„Am fost și mamă tutore pe set pentru Lia, care Lia a filmat un scurtmetraj al ei, a luat castingul și eu doar am însoțit-o, fără să am vreun rol sau vreo legătură cu filmarea, alta decât mama Liei, la cadru. Și a fost foarte cuminte, s-a lucrat foarte bine.
Cel mai important este să fie răbdător copilul, să fie disciplinat și răbdător pentru că poți să tragi o singură secvență de dimineață până seara și e foarte greu și pentru noi, adulții, uneori, să ne păstrăm energia și răbdarea să facem de un milion de ori același lucru.
Dar chiar m-a surprins că a reușit și ea. A dat castingul încă din vară pentru rolul ăsta și eu îi spuneam regizoarei că nu știu exact cum se va comporta, că a mai filmat, dar a mai filmat cu mine, am mai avut o zi chiar la Bota și, între timp, a mai filmat și în filmul lui Radu, dar tot așa una e când suntem noi la cadru, și era și Radu ca regizor, și era și Vlad, care a jucat și el și urmează să mă joace cu mine”, a povestit actrița pentru Cancan.ro.
Dana Rogoz s-a arătat impresionată de pasiunea pentru actorie a fiului ei, mai ales că acesta a obținut un rol destul de solicitant.
„Vlad chiar are un rol greu în lungmetraj. Dar asta zic, una era că eram noi într-un mediu de familie, dar de data asta nu, erau la cadru alți actori, alți părinți, și eu eram doar în spate acolo. S-a descurcat foarte bine.
Și în același timp, Vlad, care, repet, a jucat cu mine și am fost super impresionată tot așa de firescul cu care tratează subiectul ăsta, că nu are nicio fascinație pentru partea de vedetism sau de glam. El chiar era interesat de o acțiune și de cum să o facă credibilă, ceea ce mi se pare minunat.
Este în cadru, pentru că mai urmează să mai filmăm, e un partener de încredere pentru mine, și în același timp este și un copil extraordinar de deștept și trebuie să-l laud pentru că anul acesta a început școala la Tudor Vianu, la clase de matematică și este foarte pasionat și se înscrie la toate centrele de excelență, de informatică, matematică, chestii care pe mine mă depășesc deja. Adică, realmente, eu nu mai fac față”, a mai dezvăluit ea pentru sursa citată.
Foto: Instagram