Met Gala 2026 se apropie rapid, reprezentând nu doar cel mai proeminent eveniment de modă al anului, la nivel global, ci și deschiderea unei expoziții ce-și propune să exploreze moda ca artă, în relația sa cu corpul uman, dar și cu cultura și societatea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/04/mixcollage-22-apr-2026-02-22-pm-507.jpg)
Mai sunt doar câteva zile până la Met Gala 2026, iar dacă vrei să te conectezi, fie doar și imaginar, la covorul roșu atât de vizibil al evenimentului, atunci trebuie să știi dinainte câteva detalii-cheie despre acesta.
Cuprins
Tema Met Gala 2026 vine în tandem cu cea a expoziției principale a anului pentru Costume Institute, departamentul dedicat modei din cadrul Metropolitan Museum of Modern Art. Iar expoziția propune o explorare conceptuală, de data aceasta, spre deosebire de abordările mai degrabă istorice care au dominat alegerea temelor în trecut. Astfel, tema expoziției este Costume Art, concentrându-se, deci, pe corpul îmbrăcat. Desigur, o dimensiune istorică nu avea cum să lipsească, iar în acest sens explorarea relației dintre haine și corpul uman va fi privită apelând atât la piese de arhivă de la diverși designeri și case de modă, dar și la lucrări de artă aflate în patrimoniul uriaș al muzeului. Sute de piese vestimentare de arhivă vor fi astfel asociate cu lucrări de artă în cele mai felurite medii, care acoperă milenii de istorie ce stau mărturie pentru felul în care moda a fost mereu parte din viață.
Andrew Bolton, curatorul principal al Costume Institute, a vorbit despre felul în care corpul îmbrăcat reprezintă un fir roșu, călăuzind privitorii prin secole de istorie și cultură, iar noutatea abordării vine acum și din faptul că respectivele corpuri – manechinele care vor prezenta piesele – vin în forme mai diverse decât ne-a obișnuit până acum moda, deoarece chiar diferențele dintre corpuri reprezintă puncte centrale ale felului în care a fost gândită expoziția. Corpul gol, cel clasic, cel de gravidă, corpul îmbătrânit vor avea toate parte de reprezentare, așa cum se întâmplă doar rareori când vorbim despre moda mare.
Dată fiind complexitatea aproape inepuizabilă a temei explorate de expoziție, și Met Gala vine anul acesta cu un dress code pe măsură – Fashion is Art. Care este, desigur, un cod foarte interpretabil și care poate genera atât inventivitate extremă, cât și greșeli stilistice. Până să vedem cum se vor îmbrăca invitații, merită spus faptul că a integra într-o ținută un concept care să reușească să surprindă cu succes relația dintre corp, modă și artă e o sarcină complicată pentru orice fel de stilist. Dar chiar această corelație face tema atât de ofertantă.
Corpul poate fi privit, în acest sens, ca o pânză pe care se poate manifesta creativitatea, indiferent de forma lui, devenind principal suport pentru feluritele moduri de exprimare. Estetica devine astfel o a doua piele, dar ea poate să structureze și chiar să modifice corpul, uneori chiar în moduri extreme.
Corpul îmbrăcat e un teren de joacă atât din punct de vedere identitar, cât și în privința modului în care el reflectă norme de gen, valori culturale, memorie și nenumărate alte aspecte. Hainele, privite astfel, nu mai sunt doar modalități de a ne proteja de vreme, într-un sens strict funcțional, ci instrumente cu ajutorul cărora ne putem asuma identități, ne putem exprima statutul social pe care îl avem sau cel către care aspirăm, dar și poziționări politice. În plus, chiar diferitele forme de corpuri reprezentate în expoziție trimit către tipuri de corpuri care sunt în mod normal mai puțin vizibile sau chiar șterse dintr-o societate care tinde permanent să uniformizeze și să glorifice doar corpuri tinere, zvelte, albe.
În plus, abordarea modei ca o formă de artă vine într-un moment în care dezbaterea privind statutul acestui domeniu este la fel de aprinsă ca oricând. De la designeri și profesioniști ai modei, până la teoreticieni și critici, cei care afirmă sau, respectiv, contestă statutul de artă al modei continuă să se contrazică. Însă faptul că un muzeu de anvergura The Met face o afirmație atât de tranșantă precum Fashion is Art, dress code-ul Met Gala 2026, pare că înclină balanța în favoarea celor care au considerat dintotdeauna că moda se califică la acest înalt statut. Și asta deoarece, ca multe alte forme de artă, și moda poate să comunice idei, chiar dintre cele mai conceptuale, să determine conexiuni și să invite la reflecție, dincolo de îndeplinirea funcției sale strict pragmatice. În plus, între modă și alte arte au existat dintotdeauna dialoguri productive, care au împins înainte limitele domeniilor respective.
Glamourul absolul al Met Gala 2026 este garantat, co-președinții acestei ediții fiind nume dintre cele mai mari, de la Beyoncé, la Nicole Kidman, până la Venus Williams și, desigur, la Anna Wintour, care conduce de mulți ani demersurile pentru realizarea evenimentului caritabil (asta deoarece componenta caritabilă este esențială, Met Gala 2025 reușind să strângă, anul trecut, o sumă record de 31 de milioane de dolari în beneficiul Costume Institute).
Jeff Bezos și Lauren Sánchez Bezos, care sunt și sponsori principali, vor fi președinți onorifici ai acestei ediții (vezi mai multe detalii aici), lucru care deja a generat foarte multe comentarii și critici, dat fiind faptul că cuplul de miliardari este văzut ca încercând să ‘cumpere’ cu totul domeniul. De altfel, există speculații inclusiv în privința faptului că Bezos ar putea să achiziționeze revista Vogue, îndeaproape asociată cu Met Gala, drept cadou pentru soția lui.
Din lista organizatorilor mai fac parte și Anthony Vaccarello, designerul casei franceze Saint Laurent, actrițele Zoë Kravitz, Angela Bassett, Gwendoline Christie, și muzicienii LISA, Doja Cat, și Sam Smith.
Așadar, totul pare pregătit pentru fastuosul eveniment care va avea loc pe 4 mai (în mod tradițional prima zi de luni a lunii mai este rezervată pentru Met Gala) – mai ales noile galerii Condé M. Nast, un spațiu de aproape 12.000 de metri pătrați, adiacent Grand Hall, care vor găzdui expoziția.
Citește și:
Stella McCartney x H&M: o colecție între arhivă și acum
Foto: Metropolitan Museum of Art New York
Colaj: Rochia Delphos de Fortuny, Adèle Henriette Elisabeth Nigrin Fortuny și Mariano Fortuny y Madrazo, The Metropolitan Museum of Art, New York, Gift of Frances J. Kiernan, 2005 (2005.328); statuetă de teracotă cu Nike, personificarea victoriei. The Metropolitan Museum of Art, New York, Rogers Fund, 1907 (07.286.23). De Julie Wolfe.
