Semne că partenerul tău de cuplu nu se simte confortabil în prezența ta și trebuie să îți schimbi atitudinea

Este necesar să îți ajustezi atitudinea, deoarece fără să vrei îți rănești partenerul de cuplu. El nu spune nimic, dar comportamentul său este grăitor.

Semne că partenerul tău de cuplu nu se simte confortabil în prezența ta și trebuie să îți schimbi atitudinea

Cel mai probabil nici nu ți-ai pus problema că ar fi ceva în neregulă cu atitudinea ta. Știi că partenerul te iubește, face tot ce poate pentru tine și relația voastră și ești cât se poate de sigură în ceea ce-l privește. Nu te-ai gândit că l-ai putea pierde, iar dacă asociem asta cu un comportament de îndreptățire, rezultatul nu este unul prea bun pentru voi. Partenerul nu se plânge, poate nici nu conștientizează (încă) faptul că ai putea să îl tratezi mai bine, că uneori parcă merge în jurul tău pe coji de ouă. Astfel încât să nu te declanșeze, să nu vă certați, să nu ai acel comportament de parcă ești piticul Morocănosul din Albă Ca Zăpada. Sigur, poți continua așa până când el va izbucni sau relația începe să se degradeze, ori poți fi atentă la tine dar și la felul în care partenerul reacționează, și să îți schimbi atitudinea.

Limbajul lui corporal…

… îți va spune extrem de multe, mai ales dacă el nu semnalează verbal că ar fi o problemă felul în care te porți. Nu te privește în ochi, ci vorbește cu tine și se uită într-o parte, în jos sau pe tavan. Poziția lui este una ce transmite protecție. Este închis, cu brațele încrucișate, ori aproape că se ia singur în brațe. Nu stă drept, ci aplecat în față, în funcție de poziție genunchii îi ajung către nivelul feței. Întregul său trup nu e al unui bărbat semeț, încrezător, ci al unuia care fizic se face cât poate de mic. Mușchii săi sunt încordați, palmele strânse, maxilarul încleștat, corpul rigid.

Gesturi repetitive

Își tot plimbă mâna prin păr, se joacă cu o șuviță, își netezește tricoul sau pătura de pe canapea. Pur și simplu își găsește ceva de făcut cu mâinile ca o modalitate de autoliniștire a disconfortului, de distragere. Parcă îl mănâncă pielea și începe să se scarpine.

Îi este foarte greu să se relaxeze

Meditație, yoga, aproape că sunt degeaba. Se concentrează cu greu la filme și parcă nu poate sta locului pe canapea. E într-o continuă alertă. Spune că doarme extrem de prost, fie adoarme greu, fie se trezește noaptea de multiple ori. E permanent obosit, nu doar pentru că are o calitate foarte slabă a somnului, ci și pentru că ruminațiile mentale îl epuizează. Nu reușește să se simtă cu adevărat bine indiferent de locul unde mergeți sau activitățile pe care le faceți.

Păstrează o comunicare precară

Este inteligent, în alte medii strălucește, dar cu tine evită să intre în discuții ample. Așa că vorbiți chestiuni de bază, ce nu stimulează prea mult creativitatea, mintea, iar asta vă frustrează pe amândoi.

Citește și:
Cuvinte cu conotație negativă pe care e important să le elimini din comunicarea cu partenerul tău de cuplu

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle