Pentru o bună bucată de timp, fashion editorii și stiliștii vestimentari erau cei care decideau care sunt lucrurile care merită cumpărate și purtate. Social media a schimbat însă radical regulile jocului. Astăzi, când fiecare creator de conținut este propriul stilist, cine mai stabilește ce înseamnă, de fapt, bunul gust?
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/09/front-row.jpg)
Revistele și editorii de modă au funcționat decenii întregi ca intermediari între industrie și public, construind tendințe prin imagini și transpunând cititorii în universul aspirațional al hainelor de lux.
Social Media, prin platforme precum Facebook, Instagram și TikTok, a schimbat regulile jocului.
În trecut, profesioniștii din domeniu organizau ședințe foto pentru a obține imagini care să respecte rigorile print-ului. Fotografiile erau gândite astfel încât să funcționeze pe o pagină de revistă.
Astăzi, trebuie respectat formatul de Instagram, iar ce apare pe cei câțiva centimetri de ecran trebuie să fie suficient de interesant încât să te oprească din scroll-at. Acest lucru a modificat profund felul în care sunt produse și consumate imaginile de modă.
Social media a democratizat accesul la conversația despre modă și le-a permis creatorilor de conținut să preia o parte dintre funcțiile ocupate cândva aproape exclusiv de stiliști și editori.
Acum, pentru a influența oamenii asupra felului în care să se îmbrace nu mai este obligatoriu să lucrezi pentru o revistă glossy sau să ai acces la showroom-uri, concept store-uri și designeri autohtoni. Ai nevoie doar de un telefon, o identitate vizuală recognoscibilă și de un public.
Această schimbare vine și cu ceva bun. Ideile nu mai circulă exclusiv de sus în jos, de la marile case de modă, la revistele de profil și abia apoi la consumator.
Există foarte mulți influenceri de fashion, iar pasionații pot alege să îi urmărească și să îi asculte pe cei cu care rezonează cel mai mult. Inspirația este la un click distanță.
Cu toate acestea, cu cât avem acces la mai multe surse de inspirație, cu atât feed-urile noastre ajung să semene mai mult între ele.
Algoritmul învață rapid ce ne place și ne oferă din ce în ce mai mult din același lucru. Vedem aceeași geantă, aceeași siluetă, același restaurant, aceeași pereche de pantofi, același mod de a stiliza o ținută și aceleași combinații cromatice.
În loc ca influencerii să abordeze milioane de estetici diferite, asistăm periodic la apariția unor uniforme globale.
Apare inevitabil întrebarea: mai folosim social media pentru a ne cizela gusturile sau am început să reproducem stilul altora?
Este mult mai la îndemână să ne inspirăm de la alții decât să facem un research amănunțit. E mai simplu sa căutăm cum poartă cei mai cool influenceri ai momentului culorile puternice decât să consultăm mai multe surse și să trecem informațiile prin filtrul propriu, alegând doar lucrurile care ni e potrivesc.
Problema este că algoritmul nu funcționează ca un editor de modă. Nu selectează o imagine pentru că aduce o perspectivă nouă, pentru că are relevanță culturală sau pentru că propune o direcție estetică interesantă, ci pentru că datele sugerează că are șanse să ne țină cât mai mult în aplicație.
În acest sistem, vizibilitatea și valoarea estetică ajung foarte ușor să fie confundate, iar succesul fotografiilor poate fi măsurat aproape instantaneu.
Like-uri, share-uri, salvări, vizualizări, engagement: avem un sistem foarte precis care ne spune ce a funcționat.
Din acest motiv, apare inevitabil tentația de a crea ceea ce știm deja că va performa.
Pentru stiliști și editori, conflictul este destul de evident: creezi imaginea pe care o consideri bună sau imaginea despre care știi că va primi cele mai multe reacții? Cele două nu se exclud, evident. Dar nici nu coincid întotdeauna.
Dacă majoritatea publicului va descoperi o colecție prin intermediul unui telefon, hainele trebuie să comunice foarte repede.
O idee subtilă, care se dezvăluie prin material, construcție sau proporție, este mult mai greu de transmis într-un video de câteva secunde decât o geantă gigantică, o pereche de pantofi imposibili sau un look suficient de absurd încât să devină viral.
De aici și proliferarea obiectelor construite aproape exclusiv pentru internet: accesorii supradimensionate, articole intenționat bizare și haine care generează instantaneu întrebarea „cine ar purta așa ceva”?
Răspunsul nici nu mai contează. Dacă milioane de oameni au distribuit imaginea, produsul și-a îndeplinit deja o parte din funcție.
În trecut, influența unui editor de modă putea exista aproape exclusiv în paginile unei reviste. Astăzi, industria cere din ce în ce mai des ca persoana din spatele imaginii să devină ea însăși un brand.
Editorul trebuie să scrie, să stilizeze și să construiască o poveste, dar adesea trebuie și să transforme totul într-un Reel, să fotografieze backstage-ul, să distribuie pe propriile canale și să participe la conversația generată ulterior.
În același timp, și creatorii de conținut au preluat multe dintre funcțiile tradiționale ale stiliștilor. Selectează produse, construiesc ținute, explică tendințe, descoperă designeri și, mai ales, influențează direct ceea ce cumpără publicul.
Granița dintre cele două profesii este mult mai puțin clară decât era în urmă cu 15 ani.
Un concept tot mai popular este cringecore'-ul, adică imagini intenționat exagerate, kitsch, absurde sau aproape incomode vizual, create tocmai pentru a provoca o reacție.
Fenomenul nu este nou. Reviste independente precum i-D, Purple sau The Face au contestat de mult timp ideea de imagine frumoasă', iar publicații precum DIS Magazine au împins styling-ul într-o zonă ironic comercială și deliberat artificială.
Diferența este că estetica anti-fashion nu mai aparține exclusiv unei nișe. Internetul a transformat ciudățenia într-o monedă extrem de eficientă.
Într-un feed în care mii de imagini concurează pentru câteva secunde din atenția noastră, cea mai „valoroasă” fotografie devine cea pe care nu o poți ignora și care îți rămâne întipărită în minte.
Se pare că internetul a luat din autoritatea revistelor și a stiliștilor care dictau în trecut ce se poartă și ce este „out”, ce este și ce nu este de bun gust și i-a dat-o acestui nou arbitru: algoritmul.
TikTok a accelerat și mai mult ciclul esteticilor: clean girl, mob wife, office siren, quiet luxury și nenumăratele „cores” care pot deveni obositoare într-un interval extrem de scurt.
Tocmai aici fashion stylist-ul continuă să aibă un rol pe care algoritmul sau influencerul nu îl pot înlocui complet.
El nu trebuie doar să identifice ceea ce este deja popular, ci să înțeleagă de unde vine o referință, să o plaseze într-un context istoric și cultural și, uneori, să susțină o idee înainte ca datele să confirme că publicul o dorește.
Un stilist vestimentar bun pune în fața clientului ceva ce algoritmul nu i-ar fi arătat niciodată și îi explică ce merită atenția lui și de ce. El cunoaște moda suficient de bine încât să facă diferența dintre o idee nouă și una reciclată, dintre o referință și o copie, dintre ceva viral și ceva care chiar merită reținut.
Aici apare, de fapt, diferența dintre influență și expertiză. Un creator de conținut își poate construi o comunitate extraordinară pornind de la propriul stil și poate avea un impact comercial mult mai mare decât un editor de modă, însă meseria de stilist presupune un alt tip de exercițiu: să poți construi o imagine și pentru cineva care nu seamănă cu tine, să înțelegi proporțiile, materialele și croiala, să cunoști istoria din spatele unei referințe și să adaptezi toate aceste informații unui corp, unui context și unei identități diferite de ale tale.
Să te îmbraci foarte bine și să îi poți îmbrăca foarte bine pe ceilalți sunt, până la urmă, două lucruri diferite.
Astăzi avem infinit mai multe voci, mai multe estetici și mai multe surse de inspirație, iar moda este cu siguranță mai interesantă și datorită lor.
Dar accesul la informație nu este același lucru cu expertiza, după cum popularitatea nu este sinonimă cu relevanța.
Foto: ProfiMedia