Dacă ești în căutarea unor seriale fantasy, venim în ajutorul tău cu aceste recomandări pe care să le iei în considerare.
Serialele fantasy pot dezvălui, pe lângă clasicele rivalități între creaturi supranaturale, și dileme morale, povești pasionale și personalități intrigante al căror destin într-o lume misterioasă merită să îl urmărești până la final. Iată mai jos selecția noastră din care te poți inspira:
Carnivàle se numără printre primele seriale originale HBO. Cu o poveste în care se intersectează brutalitatea, misticismul, istoria americană și o lume suprarealistă, viețile a doi frați cu parcursuri total diferite, unul este un fost deținut, iar altul un predicator cu viziuni, se întâlnesc în moduri neașteptate.
Serialul Good Omens are la bază romanul din 1990 scris de Neil Gaiman și Terry Pratchett. Un înger, pe nume Aziraphale, interpretat de Michael Sheen, și demonul Crowley, jucat de David Tennant, luptă împreună pentru salvarea lumii și prevenirea Armaghedonului. Fanii au fost cuceriți de chimia dintre cei doi actori, precum și de umorul și intriga acestei lumi supranaturale.
Serialul The Sandman este adaptat după seria de benzi desenate scrisă de Neil Gaiman. Dream are puterea de a controla visele umanității, până când ajunge în închisoare după ce e capturat de un vrăjitor muritor. După mai bine de un secol, este eliberat și pornește să își recapete obiectele magice pentru a repara dezastrul pe care îl găsește în lume.
Rolin Jones a adaptat romanul horror scris de Anne Rice sub forma unui serial. Vampirul Louis de Pointe du Lac acordă un interviu jurnalistului de investigații Daniel Molloy, în care rememorează cum a devenit vampir, dar și relația cu creatorul său, vampirul Lestat de Lioncourt. Cel de-al treilea sezon a venit în fața publicului cu un nou nume, The Vampire Lestat, în care accentul s-a pus pe drumul lui Lestat către statutul de celebritate și de star rock.
Serialul His Dark Materials este creat de Jack Thorne și bazat pe trilogia lui Philip Pullman. Povestea o surprinde pe Lyra, o tânără orfană care trăiește într-un univers paralel în care știința, teologia și magia se află într-o strânsă legătură. Unul dintre cei mai buni prieteni ai ei dispare, iar Lyra descoperă un complot al unei organizații secrete care implică răpirea copiilor. În toată această aventura i se alătură și Will. Pe măsură ce află adevărul despre părinții ei, cei doi tineri sunt prinși într-un război împotriva forțelor supranaturale.
Serialul The Wheel of Time este creat după seria de 11 romane scrise de Robert Jordan. Actrița Rosamund Pike a interpretat rolul principal, cel al lui Moiraine Damodred, o membră a Aes Sedai, o organizație formată exclusiv din femei care pot canaliza Puterea Unică pentru a vindeca oamenii și a lupta împotriva forțelor întunericului. Misiunea ei constă în identificarea Dragonului Renăscut.
Creat de George R.R. Martin și Ira Parker, A Knight of the Seven Kingdoms este spin off-ul serialului Game of Thrones. În această poveste, care se petrece în Westeros, urmărim aventurile unui tânăr cavaler rătăcitor, Ser Duncan cel Înalt, și ale unui tânăr scutier, Egg, care se dovedește a fi Prințul Aegon Targaryen. Cei doi încearcă să rezolve rivalitățile din regiune în timp ce își dezvăluie abilitățile de cavaleri.
Din seria serialelor fantasy clasice îl amintim pe Legend of the Seeker, care a avut două sezoane și a rulat între 2008 și 2010. În centrul poveștii se află un tânăr pădurar, pe numele său Richard Cipher, care alături de prietena sa, Kahlan Amnell, și vrăjitorul Zed pornesc într-o luptă împotriva unui conducător periculos, Darken Rahl.
Foto: PR