TOP 25 Cele mai bune noi filme originale Netflix de văzut în 2022

În fiecare an, Netflix ne surprinde cu filme și seriale originale, iar vestea bună este că și în 2022 vom avea ocazia de a urmări producții de excepție.

Încă de la începutul anului, a fost anunțat faptul că vom avea ocazia să vedem noi producții în fiecare săptămână, filme originale Netflix.

Din multitudinea de filme originale Netflix care se vor lansa în 2022, noi am făcut o selecție cu cele mai interesante titluri. Drame, filme de acțiune, comedii, actori de Oscar, regizori premiați – iată ce vom putea viziona anul acesta pe Netflix.

Cele mai bune noi filme originale Netflix de văzut în 2022

Against the Ice

Against the Ice este o poveste adevărată despre prietenie, dragoste, supraviețuire și puterea spiritului uman, în timp ce doi bărbați (Nikolaj Coster-Waldau, Joe Cole) parcurg zone necunoscute ale Groenlandei într-o expediție chinuitoare care a schimbat istoria. Filmul are la bază romanul Two Against the Ice scris de Ejnar Mikkelsen.

Premiera: 2 martie

Blonde

Ana de Armas interpretează rolul principal din acest film, iar din distribuție mai fac parte Adrien Brody și Bobby Cannavale, iar Brad Pitt este unul dintre producători. Pelicula este bazată pe un roman bestseller al autoarei Joyce Carol Oates, de cinci ori finalistă a Premiului Pulitzer, și spune povestea privată reimaginată cu îndrăzneală a celui mai faimos sex-simbol din lume, Marilyn Monroe. Filmul este un portret fictiv al modelului, actriței și cântăreței din anii 50 și 60, povestit prin filtrul modern al culturii celebrităților.

Choose or die

După ce a lansat un joc de supraviețuire horror pierdut din anii 80 în încercarea de a câștiga marele premiu de 100.000. de dolari, o tânără programatoare dezlănțuie un blestem ascuns. După o serie de întâmplări șocante, ea realizează că trebuie să ia decizii terifiante, să se confrunte cu urmări mortale și că acum nu mai joacă pentru bani, ci pentru propria ei viață. Din distribuție fac parte Asa Butterfield, Iola Evans, Eddie Marsan, Robert Englund.

Premiera: 15 aprilie

Day Shift

Jamie Foxx joacă rolul unui tată muncitor care își dorește doar să îi ofere o viață bună fiicei sale, dar slujba lui banală de curățare de piscine din San Fernando Valley este o acoperire pentru adevărata sa sursă de venit, el fiind vânător și ucigaș de vampiri ca parte a unei Uniuni internaţionale a vânătorilor de vampiri. Din distribuție mai fac parte Dave Franco, Karla Souza, Meagan Good, Natasha Liu Bordizzo, Oliver Masucci și Snoop Dogg.

Enola Holmes 2

Acum detectivă angajată la fel ca infamul ei frate, Enola Holmes preia primul său caz oficial pentru a găsi o fată dispărută, în timp ce scânteile unei conspirații periculoase aprind un mister care necesită ajutorul prietenilor – și al lui Sherlock însuși – pentru a fi rezolvat. Din distribuție fac parte Millie Bobby Brown, Henry Cavill, Louis Partridge, Helena Bonham Carter și David Thewlis.

Falling for Christmas

O moștenitoare de hotel răsfățată și proaspăt logodită trece printr-un accident la schi, suferă de amnezie totală și se trezește în grija unui proprietar de cabană arătos și a fiicei sale precoce, în zilele de dinaintea Crăciunului. Rolurile principale sunt interpretate de Lindsay Lohan și Chord Overstreet.

Guillermo del Toros Pinocchio

Cineastul distins cu premiul Oscar, Guillermo del Toro, reinventează povestea clasică semnată de Carlo Collodi, despre o marionetă de lemn care prinde viață în mod magic pentru a alina suferința unui tâmplar pe nume Geppetto. Acest musical fantastic de tip stop-cadru, regizat de Guillermo del Toro și Mark Gustafson urmărește peripețiile neascultătorului Pinocchio, care se află în căutarea locului său pe lume. Gregory Mann, Ewan McGregor, David Bradley, Tilda Swinton, Christoph Waltz, Finn Wolfhard, Cate Blanchett, John Turturro și Ron Perlman și-au împrumutat vocile pentru acest film.

Hustle

După ce a descoperit un jucător deosebit, cu un trecut tumultos în străinătate, un căutător de talente de baschet (Adam Sandler) își asumă riscul de-a aduce fenomenul în Statele Unite fără aprobarea echipei sale. Împotriva așteptărilor celorlalți, au o șansă finală pentru a demonstra că au ceea ce este necesar pentru a ajunge în NBA. Adam Sandler, Queen Latifah, Robert Duvall, Ben Foster fac parte din distribuția acestei pelicule.

Interceptor

Când șaisprezece rachete nucleare sunt lansate în SUA și un atac coordonat violent amenință simultan stația de interceptoare de rachete la distanță, un locotenent al armatei trebuie să-și folosească anii de pregătire tactică și expertiză militară pentru a salva umanitatea așa cum o știm. Rolurile principale sunt interpretate de Elsa Pataky și Luke Bracey.

Knives out 2

În continuarea filmului lui Rian Johnson, Knives Out, detectivul Benoit Blanc călătorește în Grecia pentru a desluși un mister care implică o nouă listă de suspecți. Daniel Craig, Edward Norton, Janelle Monáe, Dave Bautista, Kathryn Hahn, Leslie Odom Jr., Kate Hudson, Jessica Henwick, Madelyn Cline fac parte din distribuția acestui film atât de așteptate.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Lady Chatterleys lover

Bazat pe clasicul roman al lui D.H. Lawrence, o poveste scrisă cu mult înaintea timpului său, urmărim viața lui Lady Chatterley, o femeie născută într-o familie bogată și privilegiată, care se trezește căsătorită cu un bărbat pe care în cele din urmă își dă seama că nu îl iubește. Lady Chatterley se angajează într-o aventură toridă cu un păzitor al unui teren de vânătoare de pe moșia lor, descoperind mai multă dorință și intimitate decât credea că este posibil. Când își dă seama că s-a îndrăgostit, ea încalcă toate tradițiile vremii și caută fericirea alături de bărbatul pe care îl iubește. Emma Corrin, Jack OConnell, Matthew Duckett, Joely Richardson, Ella Hunt, Faye Marsay fac parte din distribuție.

Luckiest Girl Alive

Luckiest Girl Alive o are în prim-plan pe Ani FaNelli, o newyorkeză cu limba ascuțită care pare să aibă totul: un job foarte dorit la o revistă glossy, o garderobă ucigătoare și o nuntă de vis la orizont, la Nantucket. Dar când regizorul unui documentar despre crime o invită să povestească experiența unui incident șocant care a avut loc când era adolescentă și învăța la prestigioasa școală Brentley, Ani este forțată să se confrunte cu un adevăr întunecat care amenință să-i dezvăluie viața meticuloasă. Din distribuție fac parte Mila Kunis, Finn Wittrock, Jennifer Beals și Connie Britton.

Persuasion

Trăind cu familia ei snobată în pragul falimentului, Anne Elliot este o femeie nonconformistă, cu sensibilități moderne. Când Frederick Wentworth – pe care l-a lăsat să scape – ajunge din nou în viața ei, Anne trebuie să aleagă între a lăsa trecutul în urmă sau a-și asculta inima atunci când vine vorba de a doua șansă. Fillmul este o adaptare după romanul lui Jane Austen, iar din distribuție fac parte Dakota Johnson, Cosmo Jarvis, Nikki Amuka-Bird, Richard E. Grant și Henry Golding.

Senior Year

După ce o majoretă cade dintr-o piramidă și intră într-o comă care durează 20 de ani, ea se trezește ca o femeie de 37 de ani, gata să se întoarcă la liceu, să-și recapete statutul și să revendice coroana de regină a balului care i-a scăpat. Rolurile principale sunt interpretate de Rebel Wilson, Alicia Silverstone, Justin Hartley și Chris Parnell.

Premiera: 13 mai

Slumberland

Un film fantesy fascinant în care rolul principal este interpretat de celebrul Jason Momoa. O tânără descoperă o hartă secretă a lumii viselor din Slumberland și, cu ajutorul unui haiduc excentric, străbate visele și fuge de coșmaruri, cu speranța că își va putea revedea tatăl care a murit. Din distribuție mai fac parte Marlow Barkley, Chris ODowd, Kyle Chandler, Weruche Opia, India de Beaufort și Humberly Gonzalez.

Spiderhead

Chris Hemsworth, Miles Teller și Jurnee Smollett interpretează rolurile principale din acest film ce are la bază articolul The New Yorker, Escape From Spiderhead de George Saunders. În viitorul apropiat, doi tineri condamnați se luptă cu trecutul lor într-o unitate condusă de un vizionar genial, care experimentează pe deținuți cu droguri care modifică emoțiile.

The Adam project

Adam Reed, un puști de 13 ani, care suferă după moartea bruscă a tatălui său, descoperă în garaj un pilot rănit care se dovedește a fi o versiune mai în vârstă a lui care a călătorit în timp. Cei doi vor face echipă în încercarea de a descoperi ce s-a întâmplat cu tatăl lor și de a salva lumea. Din distribuție fac parte nume celebre precum Ryan Reynolds, Mark Ruffalo, Jennifer Garner, Catherine Keener și Zoe Saldaña.

Premiera: 11 martie

The Bubble

The Bubble este o comedie despre un grup de actori și actrițe blocați într-un hotel din cauza pandemiei, care încearcă să finalizeze o continuare a unui film de acțiune despre dinozauri zburători. Filmul este regizat de Judd Apatow, iar din distribuție fac parte Karen Gillan, Iris Apatow, Fred Armisen, Maria Bakalova, David Duchovny, Keegan-Michael Key, Leslie Mann și Pedro Pascal.

The good nurse

Un thriller captivant bazat pe evenimente adevărate în care rolurile principale sunt interpretate de Eddie Redmayne și Jessica Chastain. Suspectându-și colegul ca fiind responsabil pentru o serie de decese misterioase ale pacienților, o asistentă își riscă viața pentru a descoperi adevărul.

The gray man

Când cel mai priceput mercenar al CIA – a cărui identitate adevărată nu este cunoscută de nimeni – descoperă accidental secrete întunecate ale agenției, un fost coleg psihopat îi pune o recompensă pe cap, declanșând o vânătoare de oameni la nivel mondial de către asasini internaționali. Filmul are la bază o serie de cărți scrise de Mark Greaney, iar din distribuție fac parte Ryan Gosling, Chris Evans, Ana de Armas, Jessica Henwick, Billy Bob Thornton, Alfre Woodard și Regé-Jean Page.

The mother

O asasină mortală iese din ascunzătoare pentru a o proteja pe fiica la care a renunțat cu ani în urmă, în timp ce fugea de niște bărbați periculoși. Din distribuție fac parte Jennifer Lopez, Joseph Fiennes, Omari Hardwick și Gael Garcia Bernal.

The Pale Blue Eye

The Pale Blue Eye este un proiect pe care Scott Cooper și-a dorit să-l deruleze de mai bine de un deceniu. Filmul este un thriller gotic care se învârte în jurul unei serii de crime fictive care au avut loc în 1830 la Academia Militară a Statelor Unite, West Point, și prezintă un tânăr cadet pe care lumea ar ajunge să-l cunoască drept Edgar Allan Poe, interpretat de Harry Melling. Christian Bale îl interpretează pe detectivul pensionar Augustus Landor, însărcinat cu investigarea crimelor. The Pale Blue Eye se bazează pe cel mai bine vândut roman cu același nume al lui Louis Bayard. Din distribuție mai fac parte Harry Melling, Gillian Anderson, Lucy Boynton, Charlotte Gainsbourg, Toby Jones și Robert Duvall.

The school for good and evil

Cele mai bune prietene, Sophie și Agatha, se găsesc de cealaltă parte a unui basm modern atunci când sunt duse într-o școală fermecată în care tineri eroi și răufăcători sunt antrenați să protejeze echilibrul dintre bine și rău. Filmul este bazat pe seria bestseller a lui Soman Chainani și are o distribuție de excepție: Charlize Theron, Kerry Washington, Laurence Fishburne, Michelle Yeoh, Sofia Wylie, Sophie Anne Caruso, Jamie Flatters.

They cloned Tyrone

O serie de evenimente ciudate împinge un trio improbabil (John Boyega, Jamie Foxx, Teyonah Parris) pe urmele unei conspirații guvernamentale nefaste în această producție plină de mister.

We have a ghost

Găsirea unei fantome pe nume Ernest care bântuie noua lor casă transformă familia lui Kevin într-o senzație pe rețelele sociale. Dar când Kevin și Ernest se străduiesc să investigheze misterul trecutului lui Ernest, ei devin o țintă a CIA. Din distribuție fac parte Anthony Mackie, David Harbour, Jennifer Coolidge, Erica Ash, Isabella Russo.

Citește și:
Perechi de vedete care au interpretat roluri de frați și surori pe ecrane, dar în realitate formau un cuplu

Foto: PR, Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din video