8 reguli de dietă care funcționează cu adevărat

Îți tot dai silința de ceva vreme să dai jos kilogramele în plus, însă nu ești răsplătită cu niciun rezultat pozitiv? Acest lucru ar putea fi cauzat de faptul că uneori comiți unele greșeli și nu aplici reguli care funcționează cu adevărat!

8 reguli de dietă care funcționează cu adevărat

Pentru că vrem să te ajutăm să fii în cea mai bună formă, îți dezvăluim care sunt cele 8 principii care funcționează cu adevărat!

1 Redu consumul de carbohidrați

Acest mic secret e unul dintre cele mai populare între persoanele care vor să scape de colăceii de pe burtă. Însă cu atâtea alimente la modă, cum ar fi panini cu semințe, fasolea, couscous și altele, ai putea să pierzi din vedere consumul tău real de carbohidrați, și poți ajunge să faci excese (care nu sunt de bun augur chiar dacă vorbim de carbohidrați buni). Dacă vrei să scapi de câteva kilograme, ar trebui să reduci consumul de carbohidrați sau să îi consumi dimineața.

2 Elimină fructele foarte dulci

Multe persoane asociază ideea de dietă cu consumul de fructe, deoarece conțin vitamine, minerale și sunt sănătoase. Însă consumate în exces, fructele dulci (precum bananele, portocalele, strugurii sau fructele de pădure) pot fi responsabile pentru balonare și chiar pentru luarea în greutate.

3 Mărește consumul de proteine

Consumul generos de proteine (carne slabă, pește, ouă, alune) te va ajuta să pierzi din greutate dar va contribui și la formarea unor mușchi mai puternici. Mărește cantitatea de proteine pe care o consumi în mod normal cu un sfert pentru mărirea masei musculare!

4. Mănâncă atunci când îți e foame

Nu sări niciodată peste mese atunci când vrei să slăbești, deoarece această strategie are repercursiuni neplăcute! Stresul la care îți supui corpul va mări nivelul de cortizol din sânge, iar asta va duce la stocarea grăsimii. Pe abdomen și în jurul organelor!

5 Sportul e obligatoriu

Pe lângă dietă, sportul e obligatoriu atunci când vrei să slăbești. Chiar și câteva ședințe pe săptămână au rezultate, deci nu e nevoie să exagerezi! Dacă vrei rezultate rapide, optează pentru cardio, dar combină antrenamentul cu câteva exerciții de forță, pentru a nu pierde din masa musculară.

6 Elimină alimentele procesate

E atât de evident, însă totuși trebuie să menționez! Chiar dacă e un aliment pro dietă sau pe care scrie sărac în grăsimi, atâta timp cât e procesat, va trebui să îl ocolești. Hrana adevărată este răspunsul tuturor întrebărilor tale despre dietă!

7 Mănâncă mai multe plante

Alimentele pe bază de plante sunt cele mai prietenoase cu dieta. Nu spune nimeni că ar trebui să devii vegetariană, însă adevărul e că hrana verde îți potolește pofta de mâncare, te hrănește și îmbunătățește calitatea vieții.

8 Ai grijă cu grăsimile

Într-adevăr, grăsimile bune, cu măsură, te ajută să fii în formă pe tot parcursul dietei. Însă dacă tu chiar vrei să slăbești, nu exagera cu consumul de uleiuri, cu nucile și cu fructele de avocado. Semințe precum cele de chia sau de in sunt mai prietenoase cu talia și conțin mai multe fibre.

Citește și:
7 moduri în care dietele frecvente îți accelerează îmbătrânirea

Foto: Arhiva ELLE

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet