Geanina Ilieș, declarații despre rolul de mamă. Fiul ei, Patrick, studiază în Barcelona: „Am învățat să-l las liber”

Geanina Ilieș a vorbit despre relația specială cu fiul ei, Patrick.

Geanina Ilieș, declarații despre rolul de mamă. Fiul ei, Patrick, studiază în Barcelona: "Am învățat să-l las liber"

Geanina Ilieș s-a căsătorit la vârsta de 18 ani cu omul de afaceri Irinel Varga. Cei doi au divorțat în anul 2011 și au împreună un băiat, pe nume Patrick. Cu mai multe ocazii, prezentatoarea TV a făcut confesiuni despre rolul de mamă singură, pentru că fostul ei soț a decis să nu se implice în viața copilului lor.

Geanina Ilieș, confesiuni despre rolul de mamă

Geanina Ilieș l-a susținut din primă clipă pe fiul ei, Patrick, în decizia lui de a-și continua parcursul educațional în Barcelona. Patrick studiază la ESADE, un prestigios centru universitar, recunoscut la nivel internațional pentru standardele sale academice. Cu toate că se află la distanță, Geanina Ilieș și băiatul ei mențin o comunicare deschisă și discută frecvent la telefon. 

„Vorbim des la telefon, iar asta mă ajută mult. Am învățat să-l las liber, chiar dacă inima de mamă ar vrea să-l țină mereu aproape. Ceea ce trăiește el acum este o transformare care nu poate decât să mă bucure ca mamă”, a spus Geanina Ilieș pentru tvmania.ro.

Geanina Ilieș a dezvăluit sfatul prețios primit de la fiul ei, Patrick. 

„Mi-a spus odată ceva foarte simpatic: „Mamă, nu lua totul atât de în serios, relaxează-te mai mult!” A fost un reminder bun că, dincolo de televiziune și de proiecte, e important să te mai prioritizezi și să păstrezi bucuria lucrurilor de zi cu zi.”

Geanina Ilieș a mai spus că băiatul ei îi cere opinia și că se consultă pe aspectele importante ale vieții. 

„Vorbim deschis despre orice. Generaţia lui e destul de independentă. Dar când vine vorba de lucruri importante, îmi cere părerea şi asta mă bucură.”

Geanina Ilieș, confesiuni rare despre divorț

Geanina Ilieș, prezentatoarea știrilor Antena Stars, este o persoană rezervată atunci când vine vorba despre viața ei personală și rareori a vorbit despre divorțul dureros prin care a trecut în 2011.

Într-un interviu acordat recent, prezentatoarea a vorbit despre motivul pentru care fiul ei, Patrick, a ales să nu păstreze legătura cu tatăl lui.

„Nu cred că a apucat să-l afecteze divorțul, pentru că era foarte mic. Avea vreo 2 ani jumate – 3, dacă nu mă înșel. Ușor, ușor, a înțeles, că nu mai există partea asta paternă. Nu mai păstrează legătura, el a ales să nu mai păstreze legătura. Eu nu am vorbit niciodată despre tatăl lui Patrick, din punctul ăsta de vedere, pentru că, indiferent ce a fost, este tatăl lui și eu respect foarte mult acest lucru. Nici când eram foarte supărată pe el nu am făcut acest lucru, nici lui Patrick nu i-am spus, au fost momente în care poate eu în fața lui zâmbeam, dar mă închideam în cameră și plângeam, dar a trecut. M-am ajutat eu, pe mine, cu foarte multe lucruri”, a dezvăluit Geanina Ilieș în podcastul Nicoletei Luciu.

Prezentatoarea a povestit că a fost contactată recent de fostul ei soț, care și-a declarat dorința de a relua legătura cu fiul lor.

„Am crezut foarte mult în familie și nu voiam să sufere nimeni. Dar m-a făcut și mai puternică situația asta. Nu aș putea să vorbesc despre o persoană care a luat o astfel de decizie să nu mai aibă nicio legătură cu copilul lui din anumite motive, pentru că, până la urmă, nu știu ce a fost în sufletul lui și nu condamn pe nimeni, l-am iertat, dar știu că a regretat foarte mult lucrul acesta, pentru că m-a sunat, mi-a spus că e foarte mândru de Patrick și de mine, că îi pare rău că a pierdut această legătură cu Patrick și că își dorește foarte mult să vorbească cu el”, a mai spus ea.

Citește și:
După ce a câștigat Power Couple sezonul 3, Oase revine la Antena 1. În ce emisiune va apărea și ce rol va avea: „Mă bucur enorm că fac parte din acest proiect nebun'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people