Patrick, fiul Geaninei Ilieș, a fost admis la o universitate prestigioasă din Spania: „Acum sunt conștientă că va pleca, dar o să-l vizitez”

Geanina Ilieș a oferit detalii despre admiterea fiului ei la o facultate din Barcelona.

Geanina Ilieș traversează o perioadă intensă din punct de vedere emoțional, după ce fiul ei a fost acceptat la una dintre cele mai apreciate universități din Europa. Cu o inimă plină de mândrie, dar și cu emoțiile firești ale unei mame care își vede copilul plecând de acasă, vedeta se pregătește să îl însoțească în Barcelona, unde va începe o nouă etapă a vieții sale.

Fiul Geaninei Ilieș va studia la Barcelona

Într-un interviu acordat recent, Geanina Ilieș a vorbit cu sinceritate despre legătura profundă pe care o are cu fiul ei, dar și despre momentele de tranziție care se apropie.

„Da (urmează să dea Bacalaureatul n.red.), dar am scăpat de o grijă pentru că el a intrat la facultate deja. S-a pregătit înainte. Mi-a făcut o mare bucurie. Ca mamă pot spune că sunt fericită pentru el. I-am spus mereu că pentru el învață. ‘E important, cel puțin pentru adolescența ta, pentru formarea ta, să ai o stabilitate din acest punct de vedere’, asta i-am spus. Eu zic că am fost o mamă bună, nu am fost o mamă care să vrea ca fiul ei să crească după anumite criterii. Am fost și prieteni, am fost și mamă, în primul rând, și am știut să pun niște limite. Acum are 18 ani și jumătate, e cu un cap mai mare decât mine și încă este obișnuit să mă întrebe dacă are voie să iasă afară, îmi cere permisiunea aceasta. Mi se pare foarte frumos și mi-am dat seama că ne-am format o relație de respect. Permisiunea aceasta cred că ține mai mult de respect. Eu am încredere în el, știu că nu face prostii, știu ce am acasă. Uite că ne-am ținut departe de ele.”, a spus ea pentru viva.ro.

Tânărul va studia la ESADE, un prestigios centru universitar din Barcelona, recunoscut la nivel internațional pentru standardele sale academice. Alegerea acestui drum nu este doar o reușită personală pentru fiul Geaninei, ci și o realizare care reflectă susținerea și echilibrul din familie.

Geanina Ilieș, despre plecarea fiului ei la studii

Chiar dacă va pleca departe, nu va fi singur în primele zile: Geanina Ilieș îl va însoți în Spania pentru a-l ajuta să se acomodeze și să se instaleze în campus.

„Nu (nu se va muta cu chirie n.red.), pentru că va sta în campus și este foarte fericit. Abia așteaptă să-și cunoască colegii. E cu emoții și pentru mine, pentru că noi practic am crescut împreună. Și va fi un moment destul de… și ciudat, dar și frumos în același timp. Eu îl susțin și l-am susținut întotdeauna. Acum sunt conștientă că va pleca, dar o să-l vizitez.”

Despărțirea nu va fi deloc ușoară pentru vedetă, care recunoaște că s-a gândit serios să-l viziteze cât mai des. Însă, la fel de sincer, admite că vrea să-i lase spațiu pentru a se adapta și a-și construi noua viață de student.

„Da, mi-aș dori să mă duc la el în fiecare weekend, dar nu cred că o să fie posibil acest lucru, plus că nu vreau să stau pe capul lui. Bine că avem tehnologia și o să ne auzim pe FaceTime, ne vedem…”, a mai spus ea.

Citește și:
Saoirse Ronan va deveni mamă pentru prima oară. Cum a fost surprinsă alături de soțul ei

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people