Monica Bîrlădeanu, mesaj important pentru femei după controlul anual. Actrița vorbește despre importanța depistării precoce a cancerului de sân: „Ne putem încuraja”

Monica Bîrlădeanu le-a transmis urmăritoarelor sale un mesaj sincer despre importanța controalelor medicale periodice.

Monica Bîrlădeanu a transmis un mesaj sincer și necesar comunității sale din mediul online, încurajând femeile să nu amâne controalele medicale de rutină. Actrița a mărturisit că și ea a întârziat câteva luni cu investigația anuală la sân, experiență care a făcut-o să reflecteze la cât de ușor pot fi amânate vizitele la medic.

Monica Bîrlădeanu îndeamnă femeile să își facă verificări periodice

Vedeta a povestit că a simțit o mare ușurare după ce a primit rezultatele controlului și a profitat de ocazie pentru a le reaminti urmăritoarelor sale cât de importantă este prevenția.

În mesajul publicat pe Instagram, Monica Bîrlădeanu a vorbit deschis despre anxietatea care poate apărea atunci când amânăm investigațiile medicale și despre consecințele pe care le poate avea lipsa controalelor regulate.

„Ah, ce bucurie să auzi că ești bine după controlul anual la sân!

Am intrat în gânduri că anul ăsta am întârziat câteva luni cu controlul… și cum amâni, cum devine din ce în ce mai greu să te mobilizezi – cred că știți despre ce vorbesc.

Cancerul la sân e rareori galopant, dar cunosc cazuri de femei care n-au sărit decât un an controlul și în următorul au primit vești proaste.

Ladies, cred că ne putem încuraja și susține reciproc să mergem la ecografia mamară anuală. Împărtășiți cu prietenele când mergeți sau faceți-vă programare comună; cine știe, asta ar putea face ca una dintre noi să ajungă la medic la timp. Și detecția devreme înseamnă șansa la viață.”

Alături de mesaj, actrița a publicat și o serie de recomandări privind investigațiile medicale periodice, în funcție de vârstă. Pentru femeile între 20 și 30 de ani sunt recomandate autoexaminarea lunară a sânilor, consultațiile senologice și ginecologice anuale, ecografia transvaginală și testul Papanicolau, iar ecografia mamară ar trebui efectuată o dată la trei ani.

După vârsta de 30 de ani, specialiștii recomandă efectuarea anuală a ecografiei mamare, pe lângă controalele ginecologice și senologice de rutină. Totodată, testarea HPV este indicată la intervale regulate.

Pentru femeile de peste 40 de ani, lista investigațiilor include mamografia bilaterală 3D cu tomosinteză sau ecografia mamară, alături de consultațiile și analizele periodice necesare monitorizării stării de sănătate.

Monica Bîrlădeanu arată realitatea din spatele aparițiilor perfecte

Pe rețelele sociale, acolo unde comunică frecvent cu comunitatea ei, Monica a postat o imagine realizată la sală. Îmbrăcată într-un outfit sport care îi evidențiază silueta, actrița apare într-un cadru deloc glamour, dar extrem de autentic: după un antrenament solicitant, exact în momentul în care corpul resimte efortul.

Fotografia nu a fost însoțită de un mesaj superficial, ci de o confesiune onestă despre ce presupune, de fapt, menținerea formei fizice după 40 de ani. Monica Bîrlădeanu a vrut să demonteze ideea că tonusul și silueta vin „de la sine” și a vorbit despre muncă, frustrare, limite și ambiție.

„Nu vă lăsați păcăliți de această poză! Toate pozăm rezultatele sau momentele în care ridicăm greutăți zâmbind… și nu scrâșnitul dinților, momentele în care vrei să renunți pentru că nu te mai țin picioarele sau când simți că ai eșuat, că, din toată clasa, tu ești singura care nu a dus un exercițiu până la capăt. Da… merg la clase ambițioase, care ridică ștacheta sus, ca să fiu motivată să mai rămân în ring încă un pic când nu mai pot și vreau să ies. Aici, de exemplu, sunt la sfârșitul unei clase de lower body și îmi tremura atât de tare piciorul de după efort, încât credeam că va blura imaginea. Însă, după 40 de ani, mișcarea este absolut esențială ca să poți păstra masa musculară. De asta va depinde calitatea vieții tale mai târziu”, a explicat vedeta pe rețelele de socializare.

Citește și:
Irina Fodor, confesiuni din culisele emisiunii Chefi la cuțite. Ce a dezvăluit prezentatoarea: „Când spiritele se încing, respir adânc și…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people