Într-un interviu acordat recent, Irina Fodor a vorbit despre noul sezon Chefi la cuțițe și relația cu cei patru chefi.
Emisiunea Chefi la cuțite a revenit la Antena 1 cu sezonul 17, mult așteptat de fani.
Cuprins
Din 2 martie, Chef Richard Abou Zaki, Chef Alexandru Sautner, Chef Orlando Zaharia și Chef Ștefan Popescu s-au întors la masa juraților pentru o nouă rundă de audiții pe nevăzute, dar și în arena aprigelor bătălii pentru amulete, care se va dezvălui telespectatorilor cu o înfățișare proaspătă.
Prezentatoarea show-ului culinar, Irina Fodor, a dat startul sezonului 17 Chefi la cuțite, cei patru jurați întrecându-se în competiția cea mai puternică din ringul culinar în fiecare luni, marți și miercuri seara, la Antena 1 și AntenaPLAY.
„Revoluția în bucătărie continuă la Chefi la cuțite. O să vedeți farfurii spectaculoase și invitați cu totul speciali, o să simțiți mai mult ca oricând adrenalina din bucătăria noastră, veți trăi alături de noi poveștile concurenților… De când competiția a trecut la un nou nivel, cu patru echipe, îmi dau seama că platoul ăsta se încinge de cum intrăm în el. Nici nu trebuie să ne dea startul Irina că noi deja începem întrecerea de la cabina de make up”, a declarat Chef Richard Abou Zaki.
„De sezonul trecut, de când fiecare dintre noi are echipa lui și clasamentul stabilește numărul de concurenți al fiecăruia, competiția asta a intrat într-o nouă eră. Am început un nou capitol care continuă surprinzător în sezonul 17. Veți vedea unde poate duce dorința noastră constantă de a construi acest nou drum al gastronomiei în România”, a declarat Chef Orlando Zaharia.
„Ne vedem din 2 martie, gata de bătălie în bucătărie. Deabia aștept să descoperiți ce se întâmplă în sezonul 17, să vedeți nu doar întrecerea nebună dintre noi, ci și oamenii care ne calcă pragul, concurenții care fac concursul ăsta cu atât mai puternic. Va fi epic!”, a anunțat Chef Alexandru Sautner.
„Intru în lupta asta mai pregătit ca niciodată. Dar Chefi la cuțite este mai mult decât o luptă. Este o călătorie magică în care ne descoperim constant. Și descoperim noi talente în bucătărie. Pentru că asta este o parte foarte importantă din misiunea noastră, din misiunea Chefi la cuțite. Iar acest sezon vă va aduce multe povești frumoase și concurenți al căror parcurs sunt convins că îl veți urmări cu multă emoție”, a spus Chef Ștefan Popescu.
Într-un interviu acordat recent, Irina Fodor a vorbit despre noul sezon Chefi la cuțițe și relația cu cei patru chefi.
„Noul sezon Chefi la cuțite vine cu mult foc la propriu și la figurat. Concurenții sunt foarte buni – genul acela care îi fac pe chefi să ridice sprânceana și să devină brusc foarte competitivi. Iar surprizele… sunt suficiente cât să țină tensiunea sus tot sezonul. Ca să dau un pic din casă, pot să îți spun că am fost, cu unul dintre chefi, tot sezonul, ca șoarecele și pisica. O să vedeți voi despre ce e vorba (…) Reîntâlnirea cu cei patru e mereu zgomotoasă și plină de replici savuroase. Eu sunt, uneori, mediatorul, alteori spectatorul privilegiat. Când spiritele se încing, respir adânc și îmi spun: ‘Nu e despre mine, e despre orgoliile lor culinare.’ (râde) Cine e cel mai supărăcios? Depinde de zi. Cine e cel mai conciliant? Tot depinde de zi… și de amulete!”, a povestit ea pentru VIVA!.
Prezentatoarea a dezvăluit și că, după terminarea filmărilor la acest sezon al emisiunii Chefi la cuțite, urmează să plece la Asia Express 2026. De altfel, s-a aflat deja cine este prima echipă care va participa la Asia Express 2026.
„În acest moment, sunt în miezul filmărilor pentru sezonul 17 Chefi la Cuțite și cu trollerele desfăcute acasă, pregătite pentru plecarea în Asia Express”, a mai zis ea.
Într-un interviu acordat recent, Mona Segall a vorbit deschis despre provocările din spatele camerelor și despre cum se înțelege cu cei patru chefi, Richard Abou Zaki, Alexandru Sautner, Ștefan Popescu și Orlando Zaharia. Producătoarea a recunoscut că sunt tensiuni atât cu actualii chefi, dar și că au existat cu cei din trecut, și anume Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea.
„Există tot timpul tensiuni, pentru că Chefii, în general, sunt niște oameni foarte orgolioși și foarte competitivi. Și de asta i-am ales, pentru că sunt orgolioși și competitivi”, mărturisește ea sincer pentru Viva!.
Aceste conflicte apar mai ales în momentele în care jurații încearcă să sară peste anumite reguli de producție.
„Și, din cauza aceasta, câteodată vor să ocolească anumite reguli sau anumite legi ale producției și să facă ei cum vor.”
Citește și:
Ce rentă viageră primește lunar Sandra Izbașa de la statul român, după retragerea din gimnastică
Foto: PR