Fiul Danei Rogoz a împlinit 7 ani, iar vedeta a împărtășit cu emoție secrete despre el

Fiul Danei Rogoz, Vlad, a împlinit recent 7 ani. Vedeta l-a sărbătorit și cu o serie de postări emoționante pe Instagram, unde a dezvăluit lucruri neștiute despre el.

Vlad, fiul Danei Rogoz, a împlinit recent 7 ani și a fost sărbătorit de mama lui printr-o serie de postări de social media. Companion de nădejde al vedetei, Vlad are acum și o soră mai mică, Lia, de care pare fascinat. El și-a însoțit părinții în toate călătoriile lor și a devenit și el, la rândul său, pasionat de călătorii și descoperiri.

Însă mai multe despre fiul Danei Rogoz au aflat fanii acesteia chiar de la vedetă. Într-una dintre postările care îi celebrau aniversarea (vezi în galeria alăturată mai multe imagini de la diferite vârste ale lui Vlad, toate realizate în holul de la etajul al patrulea al Muzeului Național de Artă Contemporană, unul dintre obiectivele favorite ale familiei) Dana Rogoz a împărtășit mai multe detalii neștiute despre fiul ei.

„Ai început școala, ai primit-o în viața ta pe surioara ta mai mică, ai trecut printr-un an schimbat de pandemie și ai rezistat eroic în lockdown. Îți place matematica și ne lași de multe ori cu gura căscată, îți place să te cațeri peste tot, ai învățat să schiezi anul ăsta, vrei cu orice preț să o faci pe Lia să râdă. Ai o pasiune pentru tancuri și inventezi zilnic povești cu ele, filmele și cărțile te pot emoționa până la lacrimi, când râzi în hohote, râde tot Universul cu tine, când te înfurii, țipi uitându-te spre tavan, ești curios și întrebările tale sunt o continuă provocare și ai un umor pe care nu îl întâlnesc la mulți oameni mari. Vrei să călătorim din nou, mai ales prin Asia, ai vrea să ne suim pe loc în rulotă sau în avion și să plecăm unde vedem cu ochii. Ești creativ și diferit, iar asta te sperie uneori. Dar noi suntem și vom fi mereu alături de tine, cu infinită iubire. La mulți ani, Vlad!”, a scris Dana Rogoz.

Fiul Danei Rogoz din relația cu regizorul Radu Dragomir s-a născut pe 1 martie 2015. Fiica lor, Lia Elena Dragomir, s-a născut anul trecut, pe 20 mai. Dana Rogoz s-a născut în 1985 în București. A debutat la trei ani în grupul Minisong, și a devenit celebră drept Abramburica, personaj din serialul TV Abracadabra. A jucat în filme, seriale și piese de teatru.

Citește și:
Codin Maticiuc a încheiat prima etapă de renovare a secției de Oncologie Pediatrică de la Spitalul Fundeni

Foto: Instagram Dana Rogoz

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
substantial.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people