Roluri de excepție nominalizate și premiate la Oscar care au resuscitat carierele unor staruri

Câteva staruri au avut reveniri grandioase pe ecrane în filme mult mai substanțiale și generoase ca povești.

Plasarea acestor actor în contextul potrivit a contribuit la relansarea lor glorioasă și marcată așa cum se cuvine, cu recunoașteri la Oscar. 

1. Matthew McConaughey în Dallas Buyers Club

În Dallas Buyers Club, Matthew McConaughey l-a jucat pe Ron Woodroof, un cowboy care se confruntă cu SIDA la mijlocul anilor 1980. După ce a trăit pe pielea lui efectele adverse ale tratamentului aprobat de FDA la vremea respectivă pentru acea boală, decide să îi ajute pe pacienții cu acest diagnostic și să le furnizeze medicamentele necesare, acest lucru având loc în cadrul unei operațiuni ilegale. El a câștigat premiul Oscar pentru c.

2. Demi Moore în The Substance

Fără îndoială, Demi Moore a cunoscut un succes greu de egalat în anii ’80 și ’90. Actrița a reintrat în atenție odată cu rolul senzațional din The Substance, filmul regizoarei Coralie Fargeat. Ea a jucat rolul unei vedete de cinema, Elisabeth Sparkle, ajunsă la maturitate care, după ce e concediată de producătorul ei, încearcă prin eforturi duse la extrem să arate din nou tânără. Acest scop pare să îi fie ușurat după ce află de existența unei substanțe menite să îi asigure o versiune mult mai tânără a ei, interpretată de Margaret Qualley. Filmul readuce în discuție eternele standarde absurde de frumusețe și presiunile la adresa femeilor. Prestația i-a asigurat nominalizări, inclusiv la Oscar, și premii importante. 

3. Katharine Hepburn în The Philadelphia Story

Filmul Morning Glory din 1933 i-a adus actriței Katharine Hepburn primul său premiu Oscar. După această reușită din carieră, au urmat dezamăgiri și eșecuri, dar care au fost risipite după interpretarea din The Philadelphia Story, filmul din 1940 regizat George Cukor. Ea a intrat în pielea lui Tracy Lord, o femeie bogată din înalta societate, cu un plan bine stabilit de a se recăsători, dar care e ruinat de apariția fostului ei soț și a unui reporter de tabloid. Katharine Hepburn a obținut pentru interpretare o nominalizare la Oscar pentru c

4. Brendan Fraser în The Whale

Rolul din filmul The Whale a venit pentru Brendan Fraser cu o mulțime de reușite pe plan profesional. Actorul l-a jucat pe Charlie, un profesor de engleză care suferă de obezitate morbidă și care își dorește să refacă relația deteriorată cu fiica lui. Brendan Fraser a obținu un premiu Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal datorită prestației sale.

5. Marlon Brando în The Godfather

The Godfather, adaptarea romanului lui Mario Puzo, e catalogat drept unul dintre cele mai bune filme din toate timpurile. Marlon Brando a avut rolul lui Vito Corleone, capul familiei Corleone și cel care trebuie să decidă cu care dintre celelalte familii de mafioți din New York să formeze alianțe. Inițial, Paramount Studio nu a fost de acord cu decizia de a-l distribui în acest rol, existând zvonuri conform cărora ar fi o persoană cu care s-ar lucra dificil. Însă, situația s-a rezolvat între timp, iar filmul l-a făcut câștigătorul premiului Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal. 

6. Michael Keaton în Birdman

Povestea reală de viață a lui Michael Keaton se intersectează cu cea a personajului său din Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance), Riggan Thomson. El a jucat rolul unui actor care, deși a avut succes la începutul anilor 1990, e plasat într-un blocaj artistic chinuitor, din care vrea să scape cu orice preț. Pentru asta, regizează și joacă într-un spectacol de teatru de pe Broadway, sperând să revină în vizorul publicului. Cu o așa întoarcere pe ecrane, era așteptată și nominalizarea la Oscar.

7. Joan Crawford în Mildred Pierce

Adaptarea din 1945 a romanului Mildred Pierce scris de James M. Cain a avut-o în rol principal pe Joan Crawford. În această melodramă noir, actrița a interpretat rolul unei chelnerițe ambițioase, pe nume Mildred Pierce Beragon, pregătită să își depășească condiția și să devină proprietară de restaurant. Pentru Joan Crawford, Mildred Pierce a venit cu o nouă perspectivă în carieră, dar și cu o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol principal.

8. John Travolta în Pulp Fiction

După mai multe eșecuri comerciale, cariera lui John Travolta a fost în ascensiune abia după ce Quentin Tarantino l-a distribuit în filmul său iconic, Pulp Fiction. Actorul l-a jucat pe Vincent Vega, un asasin plătit care face echipă cu Jules Winnfield, interpretat de Samuel L. Jackson. Prestația i-a adus o nominalizare la Premiul Oscar.

9. Jackie Earle Haley în Little Children

După o absență de mai bine de un deceniu de pe ecrane, Jackie Earle Haley și-a făcut revenirea odată cu un personaj cu un trecut complicat și greu de digerat în filmul Little Children. În drama regizată de Todd Field, actorul a avut rolul unui infractor sexual recent eliberat în societate, pe nume Ronnie J. McGorvey. Pentru acest personaj, Jackie Earle Haley a obținut prima sa nominalizare la Oscar. 

10. Ke Huy Quan în Everything Everywhere All At Once

Pe Ke Huy Quan îl recunoaște publicul prin prisma rolurilor din The Goonies și Indiana Jones and the Temple of Doom. După o perioadă de absență, s-a întors cu forțe proaspete în 2022, în filmul Everything Everywhere All at Once, scris și regizat de Daniel Kwan și Daniel Scheinert, unde l-a interpretat pe Waymond Wang, soțul modest și călător în metavers al lui Evelyn, jucată de Michelle Yeoh. Prestația lui a fost răsplătită la mai multe gale importante ale cinematografiei, inclusiv la Oscar pentru cel mai bun

Citește și:
10 dintre cele mai discutate și controversate seriale, pe care nu trebuie să le ratezi

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle