Cum se menține Theo Rose în formă? Artista răspunde criticilor: „Trebuie să iau tot felul de vitamine”

Theo Rose răspunde criticilor legate de aspectul fizic.

Theo Rose se numără printre cele mai apreciate artiste din industria muzicală românească, reușind să își construiască o carieră solidă atât prin vocea sa, cât și prin carisma pe care o afișează pe scenă și în aparițiile TV.

Theo Rose și secretele siluetei sale

Cu un program încărcat de concerte în toată țara, artista este implicată și în alte proiecte importante, precum emisiunea „Vocea României”, unde ocupă rolul de antrenor, dar și în numeroase colaborări cu brand-uri în mediul online.

Pe lângă talentul muzical, Theo Rose atrage atenția și prin silueta sa, adesea admirată de fani, dar și criticată de unii. De-a lungul timpului, nu au lipsit comentariile legate de faptul că artista ar fi prea slabă, însă aceasta a ales să răspundă cu sinceritate și fără ocolișuri.

Într-un interviu recent, cântăreața a explicat că aspectul său fizic nu este rezultatul unor diete stricte sau al unei presiuni din industrie, ci ține mai degrabă de moștenirea genetică.

„Eu nu sunt slabă că trebuia să fiu slabă ca să am succes, să mă asculte lumea. Eu sunt slabă că nu mănânc și că sunt a naibii. Așa mi-a zis mama, că și ea tot d-aia e slabă. Asta e gena.”, a spus Theo Rose.

Artista a subliniat că nu urmează un regim alimentar strict și că nu are o relație specială cu mâncarea. Din contră, obișnuiește să mănânce puțin și nu este atrasă de dulciuri sau alte tentații culinare.

„Mănânc foarte puțin. Nu sunt înnebunită după mâncare. Nici după dulciuri, nici după nimic.”, a mai spus Theo Rose.

Totuși, acest stil de viață vine și cu anumite dezavantaje. Cântăreața a recunoscut că alimentația insuficientă i-a provocat unele probleme de sănătate, motiv pentru care este nevoită să suplimenteze cu vitamine.

„Mai am probleme la stomac din cauză că nu mă alimentez cum trebuie, adică trebuie să iau tot felul de vitamine că nu e bine nici așa, să te zboare vântul pe stradă”, a mai spus vedeta.

Cum gestionează criticile legate de aspectul fizic

Theo Rose este cunoscută pentru naturalețea și sinceritatea cu care abordează subiecte sensibile, precum imaginea de sine sau presiunea venită din mediul online. Deși este frecvent ținta comentariilor răutăcioase, artista spune că a învățat să nu le acorde importanță.

Invitată în podcastul lui Speak, aceasta a vorbit deschis despre hate-ul din online și despre modul în care alege să îl gestioneze.

„Dar ce, nu-ți vine să crezi că există păreri rele despre… Că sunt slabă, că n-am d-alea, că n-am d-alea, că așa… N-am o problemă pentru că nu… niciodată eu nu m-am concentrat pe asta. Real. Adică eu niciodată n-am avut un corp extrem, n-a fost o perioadă când să fi avut vreun corp d-ăla, de să stea mâța în coadă. (…) Bine, la mine mai e o chestie și asta e o chestie și o lecție pentru tinerii care vin din urmă poate, că așa… Toți oamenii cu care mă întâlnesc au impresia că eu n-am hate. Toți zic că nu am hate. Nu! Eu am hate exact atât cât au și ceilalți oameni, doar că eu nu-i acord importanță și asta face să pară că el nu există. Adică sunt o grămadă de lucruri care se spun, eu aleg să nu răspund la ele. De ce? Pentru că, real, cum arăt, nu mă interesează. Sunt alte lucruri care mă dor. Legate de felul cum cânt sau așa, dacă dai unde mă doare pe mine. Pe mine mă interesează să cânt și să nu fiu proastă, înțelegi? Dacă îmi dai aici, după ce m-am străduit să nu, acolo mă doare. Nu răspund, dar mă doare. Dar așa de cum arăt, că n-am d-alea, că n-am d-alea, bă, sunt sănătoasă. Dacă sunt sănătoasă, am rupt norma, ești nebun la cap, că am haz și pot să merg mai departe și fără sâni”, a declarat Theo Rose în podcastul lui Speak.

Citește și:
Anca Serea, motiv de bucurie în familie. Fiica ei, Sarah, a fost admisă la o școală renumită din Milano: „Este începutul unui nou capitol'

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people