Într-o sesiune de întrebări și răspunsuri pe care a organizat-o pe rețelele de socializare, Mădălina Ghenea a vorbit și despre faptul că nu își dorește să se căsătorească.
Mădălina Ghenea, cunoscută atât ca actriță, cât și ca model, a atras atenția la nivel global prin succesul său în cariera desfășurată în Italia, unde a avut roluri semnificative în diverse producții și a colaborat cu diferite branduri. În vârstă de 38 de ani, Mădălina Ghenea este recunoscută ca fiind una dintre cele mai talentate actrițe din Italia.
Cuprins
Mădălina Ghenea a avut relații mediatizate cu bărbați celebri, printre care actorul Gerard Butler, designerul Philipp Plein și tenismenul Grigor Dimitrov. Din relația cu Matei Stratan, s-a născut fiica ei, Charlotte, care are acum 8 ani și care locuiește alături de actriță în Italia.
Într-o sesiune de întrebări și răspunsuri pe care a organizat-o pe rețelele de socializare, Mădălina Ghenea a vorbit și despre faptul că nu își dorește să se căsătorească.
„Îmi iubesc viața de femeie singură, da. Uneori mai intru într-o relație și îmi stric libertatea, deci ca o concluzie, ce am realizat este faptul că nu voi găsi niciodată pe cineva care să mă iubească mai mult decât aș putea să mă iubesc eu însămi, deci da, iubesc să fiu singură”, a spus Mădălina Ghenea, pe Instagram.
După ce a spus că nu se vede căsătorită, un admirator a întrebat-o dacă nu se simte singură atunci când nu are un iubit.
„Prietenii mei sunt mereu prietenii mei. Am prieteni dintotdeauna. Bărbații vin și pleacă, dar prietenii sunt întotdeauna acolo. Deci, nu mă simt singură. Am o fiică, o am pe mama, am familia. Mă am pe mine însămi”, a mai spus actrița.
Deși nu vorbește adesea despre viața ei personală, Mădălina Ghenea a făcut recent dezvăluiri despre unele momente dureroase prin care a trecut.
„Am primit atât de multe cereri în căsătorie. E interesant pentru că eu tot spun nu. De fiecare dată când cineva îmi spune că se căsătorește, le transmit condoleanțe. Știu că e oribil, dar căsătoria mă sperie foarte tare. N-am fost niciodată căsătorită și nici nu știu dacă voi fi, dar mă sperie foarte tare. De fapt, iubesc să fiu singură. De fiecare dată când intru într-o relație, sunt atât de dezamăgită și încep să mă iubesc pe mine din ce în ce mai mult, după ce realizez că oamenii pot fi atât de răi. Nu, mulțumesc. O am pe fiica mea, am munca mea, nu am nevoie de nimic de la nimeni, fără drame și fără traume, sunt bine”, a mărturisit actrița.
Mădălina Ghenea a vorbit și despre o despărțire traumatizantă prin care a trecut, fără a dezvălui însă cine este bărbatul la care face referire.
„Am trecut printr-o despărțire îngrozitoare. Tipul cu care eram avea o viață dublă, triplă. Nu mai am încredere în nimeni, nu după această ultimă experiență. A fost traumatizantă. N-am trecut niciodată prin atâtea minciuni în toată viața mea. Am încredere numai în mine. Cred că am nevoie de mult timp pentru a-mi reclădi încrederea”, a spus, cu sinceritate, Mădălina Ghenea.
În cadrul unei sesiuni de întrebări de pe Instagram, Mădălina Ghenea a răspuns curiozității unor persoane referitoare la felul în care își menține silueta. Actrița a dezvăluit care este boala cu care se confruntă și din cauza căreia nu poate să mănânce anumite alimente. Atunci când consumă alimente, este conștientă de faptul că starea ei de sănătate nu va fi una bună.
„Când vreau să slăbesc, practic sunt mereu la un fel de dietă, pentru că am boala celiacă, așa că nu pot mânca pizza, paste, pâine, dulciuri, prăjituri. Orice mâncare prăjită, dar nu pentru că sunt la dietă și încerc să slăbesc, ci pentru că mă simt foarte, foarte, foarte extrem de bolnavă, mai ales în ultima vreme. Așa că s-ar putea să fac asta, dar știu că mă voi simți rău, așa că, știi, uneori sunt o ființă umană, așa că am chef să mănânc o pizza, dar apoi nu mă voi simți bine câteva ore. Așa că mă concentrez pe cele șase ore de după masă și apoi pe cele cinci minute din timpul mesei, dacă asta are vreun sens.”
Foto: Profimedia, Instagram