Mădălina Ghenea a oferit explicații cu privire la absența ei din mediul online, pe fondul unei răceli severe și a unui proces în instanță.
Mădălina Ghenea a traversat recent o perioadă dificilă, afectată atât de o răceală puternică, cât și de un proces important. Acum, actrița a revenit în mediul online și a răspuns fanilor curioși despre starea ei actuală.
Recent, Mădălina Ghenea a fost prezentă în instanță, unde a participat la un proces de mare importanță pentru ea. La acel moment, actrița mărturisea că emoțiile și oboseala și-au pus amprenta asupra stării sale de sănătate, fiind vizibil afectată de o răceală. Fanii, dornici să afle cum se simte, au profitat de revenirea ei online pentru a o întreba direct.
După zile pline de stres și tensiune, dar și cu speranță, Mădălina a decis să le ofere răspuns fanilor. Una dintre primele întrebări a vizat starea ei de sănătate după perioada dificilă și procesul care i-a solicitat multă energie. Actrița a transmis că se simte mai bine și și-a cerut scuze pentru întârzierea răspunsurilor. De asemenea, și-a exprimat recunoștința față de cei care și-au făcut griji pentru ea.
„Da, mă simt mai bine. Vreau totuși să îmi cer scuze tuturor pentru că nu am răspuns mai devreme. Dar sunt aici acum și voi începe să răspund tuturor. Îmi pare foarte rău pentru asta! Vă iubesc!”, a declarat Mădălina Ghenea pe Instagram.
În săptămânile precedente, vedeta a anunțat că se pregătește pentru un proces extrem de important, care a consumat-o emoțional și i-a solicitat multă energie. În plus, răceala care a apărut în aceeași perioadă a făcut ca această etapă să fie și mai dificilă pentru ea.
„Ultimele săptămâni au fost încredibil de dificile. Între Milano și România m-am concentrat pe pregătirea unui proces foarte delicat, care mi-a luat multă energie și liniște sufletească. În acest moment, sunt la pat cu febră mare și o durere puternică în gât, dar am vrut să-mi iau un moment pentru a le mulțumi tuturor celor care mi-au scris fie pentru muncă, fie pur și simplu să vadă cum mă simt”, a mărturisit Mădălina Ghenea pe rețelele sociale.
Actrița a ținut să le mulțumească tuturor persoanelor care i-au fost alături și au ajutat-o în gestionarea acestei experiențe dificile.
„Mâine este o zi importantă în instanță și mă simt în același timp anxioasă și plină de speranță. În tot acest timp am avut sprijinul unei persoane extraordinare, psihoterapeuta mea, care are grijă de inima mea și mă ajută să rămân cu picioarele pe pământ. Vreau să le mulțumesc și familiei mele, prietenilor mei, presei și tuturor celor care mâine vor fi alături de mine. Mama mea, cea mai bună prietenă a mea, agentul meu, avocata mea, oamenii minunați cu care am avut norocul să lucrez și una dintre cele mai importante persoane din viața mea, fostul meu iubit, au fost cu toții incredibil de prezenți și mâine vor fi cu mine în instanță. Vă mulțumesc tuturor pentru că sunteți acolo pentru mine, pentru bunătatea și forța voastră.”
Foto: Profimedia, Instagram