În ce proiect s-a implicat Irina Rimes după ce a anunțat că părăsește Vocea României

Irina Rimes a vorbit despre proiectele în care s-a implicat după ce a anunțat că renunță la rolul de antrenor la Vocea României.

Irina Rimes traversează o perioadă plină de schimbări, atât pe plan profesional, cât și personal. După ce a anunțat că actualul sezon de la Vocea României va fi ultimul pentru ea în calitate de antrenor, artista își îndreaptă atenția către alte proiecte. Recent, cântăreața a vorbit despre implicarea într-un documentar dedicat naturii, dar și despre experiențele din turneul european pe care îl susține în această toamnă.

Irina Rimes, implicată într-un nou proiect

Irina Rimes a dezvăluit în septembrie că a decis să încheie colaborarea cu emisiunea de la PRO TV, explicând că își dorește să acorde mai mult timp vieții personale. Printre planurile sale se numără întemeierea unei familii și dorința de a deveni mamă. Deși are un program încărcat, artista și-a făcut timp să participe la premiera de gală a documentarului „Delta Sălbatică”, pentru care a contribuit la realizarea coloanei sonore.

„Delta Sălbatică” este un documentar regizat de Dan Dinu și produs de Matei Truța, care au colaborat cu Cosmin Dumitrache (imagine), Codruța Florea (scenariu) și Ioan Filip (sunet), filmat în condiții etice și cu grijă față de mediul natural. Alexei Țurcan semnează coloana sonoră originală care include și o piesă specială, interpretată de Irina Rimes, ce imprimă filmului prin vocea ei inconfundabilă o emoție aparte. Narat de Medeea Marinescu, filmul pune accentul pe importanța apei și a naturii care ne susține, amintind necesitatea protejării  acestui patrimoniu viu.

Cântăreața a acceptat cu entuziasm invitația de a interpreta o piesă pentru documentar, mai ales că apreciase deja producția „România Sălbatică”. Melodia a fost compusă de Alexei Țurcan, iar Irina Rimes a contribuit cu vocea sa.

„Piesa este compusă de Alexei Țurcan, eu doar am participat cu vocea. Propunerea a venit din partea lor și m-am bucurat foarte tare pentru că eu am văzut filmul ‘România Sălbatică’, mi-a plăcut foarte mult. Când a venit propunerea să colaborez pentru ‘Delta Sălbatică’, a fost o mare bucurie, pentru că îmi place foarte mult filmul, îmi plac oamenii care fac acest film și ideea în sine de a realiza filme documentare despre biodiversitatea din țara noastră, ca oamenii să cunoască, să știe și să aprecieze ce avem noi frumos”, a declarat Irina Rimes pentru Libertatea.

Un detaliu mai puțin cunoscut este că artista a ales să participe la proiect fără să solicite o remunerație. Regizorul Dan Dinu a explicat că implicarea ei a reprezentat un sprijin important pentru echipa de producție.

„Irina Rimes a venit perfect peste lucrul ăsta pentru că vocea ei e și caldă, e și senină și se potrivește foarte bine pe acest tip de tonalitate. A fost foarte deschisă, i-a plăcut proiectul, ne-a ajutat pro bono să-l facem, ceea ce a fost pentru noi un ajutor foarte mare”.

Irina Rimes are și amintiri frumoase legate de Delta Dunării, pe care a vizitat-o pentru prima dată cu ocazia unui concert. Ulterior, a revenit în zonă alături de prieteni și speră ca, în viitor, să petreacă mai mult timp acolo.

„Am cunoscut Delta Dunării datorită unui concert pe care l-am avut acolo, mi-a plăcut foarte mult și am revenit cu niște prieteni de câteva ori, chiar mi-am făcut niște prieteni care au acolo o casă. Nu mă duc atât de des pe cât mi-aș dori, dar probabil, cu cât voi înainta în viață, voi avea mai mult timp la dispoziție pentru astfel de activități, așa că o să merg mai des”, a mărturisit cântăreața.

Filmul „Delta Sălbatică”, cel mai amplu documentar românesc dedicat Deltei Dunării, va ajunge în cinematografe din 23 octombrie. Destinat publicului de toate vârstele, documentarul distribuit de August Film spune, din perspectiva apei a cărei voce este actrița Medeea Marinescu, poveștile neștiute ale Deltei Dunării.

Filmul își propune să contribuie la informarea corectă privind Delta Dunării, prin educare și printr-o mai bună conștientizare a bogăției naturii din acest loc. Realizatorii filmului, alături de membrii Asociației România Sălbatică, transmit un mesaj de interes public: O Deltă sănătoasă înseamnă o viață mai bună atât pentru viețuitoarele de aici, cât și pentru comunitatea locală.

Irina Rimes, despre plecarea ei de la „Vocea României”

Irina Rimes a anunțat la începutul sezonului că nu va mai face parte din juriul emisiunii în următorii ani. 

„Anul ăsta e ultimul meu an la „Vocea României.” Este foarte serios, dacă vreți vă zic și motivul (…) M-am gândit că este un moment oportun să o spun și față de public, și față de colegii mei. Și fiind ultimul meu an, nu-mi permit să scap o voce bună.”

Citește și:
Raluka, declarații sincere despre partenerul ei, Guy Kouris. Ce a dezvăluit artista despre dorința de a se căsători: „Trăim prezentul’

Foto: Arhiva ELLE, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people