Andreea Ibacka, despre viața ei după divorțul de Cabral. Ce a dezvăluit cu sinceritate actrița: „Zile grele și momente de slăbiciune…”

Andreea Ibacka a vorbit într-un interviu acordat recent despre modul în care viața și prioritățile sale s-au schimbat după anunțarea divorțului de Cabral.

La câteva luni după ce ea și Cabral Ibacka au anunțat că au decis să meargă pe drumuri separate, Andreea Ibacka a vorbit deschis despre perioada prin care trece.

Andreea Ibacka, despre viața ei după divorțul de Cabral

Andreea și Cabral Ibacka s-au cunoscut în 2007, atunci când erau colegi într-o telenovelă românească, și s-au căsătorit în anul 2011. Au împreună doi copii, pe Namiko și pe Tiago, iar prezentatorul TV mai are un copil, care locuiește în Olanda, pe nume Inoke, din mariajul cu fosta lui soție, Luana Mitran.

După mai bine de două decenii împreună, atât Andreea, cât și Cabral încearcă să se adapteze noii etape din viața lor, având ca prioritate bunăstarea celor doi copii, Namiko și Tiago. Recent, și prezentatorul TV a recunoscut că divorțul și schimbările din viața personală l-au afectat profund.

Andreea Ibacka a vorbit într-un interviu acordat recent despre modul în care viața și prioritățile sale s-au schimbat după anunțarea divorțului de Cabral. Actrița a mărturisit că se concentrează pe creșterea celor doi copii ai ei.

„A fost cea mai mare binecuvântaredin viața mea. Cea mai importantă decizie! Sunt recunoscătoare că am doi copii sănătoși, superbi, minunați. Nu aș schimba nimic la ei. M-a schimbat la 180 de grade, de la felul în care privesc viața, la prioritățile mele, familia fiind cea mai importantă, până la program. Chiar și dragostea am înțeles-o foarte diferit”, a declarat Andreea Ibacka, citată de Spynews.ro.

Actrița a mărturisit că mai trece și prin momente dificile, însă este conștientă că nu poate avea numai zile fericite.

„Cred foarte tare în mesajul acesta: nu există nu se poate. Dar mai cred foarte tare că este natural să nu se poată azi. Pot să am zile grele și momente de slăbiciune când spun că nu pot azi și să fiu înțelegătoare cu mine, că o să vină și zile mai bune”, a mai zis ea pentru sursa citată.

Cabral, declarații dureroase după divorț

Cabral Ibacka a fost mai sincer ca niciodată și a făcut declarații despre perioada dificilă prin care trece acum, după divorțul de fosta lui soție, Andreea Ibacka. Prezentatorul TV a recunoscut că toate schimbările care au intervenit în viața lui, în urma despărțirii, l-au copleșit din punct de vedere emoțional. 

„Cumva, a trebuit să recunosc că vâltoarea în care s-a transformat viața mea m-a atins mai tare decât mi-ar fi plăcut să cred. Nu mi-a convenit să spun asta cu voce tare. Dar, în ultimii ani, am învățat că singurul om pe care n-are rost să-l minți e cel din oglindă.

Da. M-a afectat. Și am înțeles destul de repede că nu mă pot reașeza alergând mai tare, muncind mai mult sau prefăcându-mă că sunt bine.

Singura cale era să mă întorc la omul despre care știam sigur că există încă în mine. Iar dacă mă întrebi cine sunt astăzi… răspunsul vine fără să mă mai gândesc.

Sunt, înainte de toate, tată. Da, sunt și prieten. Și fiu. Și frate. Și omul care își iubește meseria. Sunt și băiatul din cartier care încă încearcă să se bucure de viață, pentru că știe că alta nu primește. Dar toate astea vin după. Înainte de orice, sunt tată.”

Citește și:
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea din loja de la Wimbledon

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people