Ce schimbare majoră vrea să facă Adela Popescu anul acesta: „I-am promis”

Adela Popescu a dezvăluit ce promisiune a făcut pentru anul acesta în ceea ce privește stilul de viață.

Adela Popescu a atras atenția pe rețelele sociale după ce a publicat mai multe imagini în costum de baie, dezvăluind că se află într-o perioadă de pregătire intensă pentru o nouă escapadă exotică. Vedeta urmează să plece în Thailanda, acolo unde Radu Vâlcan, soțul ei, va filma noul sezon al emisiunii „Insula Iubirii”.

Ce promisiune a făcut Adela Popescu

Deși fotografiile scot în evidență o siluetă apreciată de fani, Adela Popescu a ales să fie complet onestă și să vorbească deschis despre ultimele luni. Actrița a recunoscut că nu a fost tocmai disciplinată în ceea ce privește stilul de viață și că a simțit nevoia unui „restart”, apelând la ajutorul unei specialiste.

„N-am fost cea mai cuminte fată în ultimul timp, așa că am primit mustruluiala meritată. Dar i-am promis că tura asta, când merg la filmările soțului în Thailanda, voi fi top model internațional global intergalactic”, a scris Adela în mesajul care a însoțit imaginile postate pe Instagram.

Cu umorul care o caracterizează, vedeta a povestit și ce presupune planul ei de revenire în formă maximă. Programul este unul strict, iar motivația vine, mai ales, din respectul, amestecat cu o ușoară teamă, față de antrenoarea ei.

„De două ori pe săptămână la ea, sport și dietă. Mie mi-e frică să nu mă țin de promisiuni în fața ei. Vă întrebați de ce? Pentru că nu o cunoașteți.”

Adela Popescu, despre cariera muzicală

Adela Popescu a vorbit recent despre motivul care a determinat-o să se retragă din lumea muzicii. Soția lui Radu Vâlcan a explicat că decizia nu a fost legată de lipsa pasiunii pentru cântat, ci de prioritățile personale și familiale, care au devenit tot mai importante în viața ei.

Vedeta și prezentatorul de televiziune formează unul dintre cele mai stabile și admirate cupluri din showbizul românesc. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste de peste un deceniu și sunt părinții a trei băieți, iar viața de familie a ajuns să fie, în prezent, în centrul atenției Adelei.

Pe rețelele sociale, Adela Popescu ține constant legătura cu fanii, împărtășindu-le fragmente din viața ei personală și profesională. Recent, vedeta a organizat un Q&A în care a răspuns la întrebările urmăritorilor, printre care și cea legată de cariera muzicală și de motivul pentru care a ales să facă un pas în spate.

„Eu am cântat cu DJ Project câțiva ani, vreo 5, după care am prezentat Vorbește Lumea și acolo aveam program în fiecare zi. Era aproape imposibil în weekend să mai merg la concerte și rămăsesem însărcinată. Nu prea se putea. Mie mi se pare că dacă scoți o melodie e păcat să nu mergi să o cânți în concerte”, a mărturisit Adela Popescu în sesiunea de întrebări și răspunsuri de pe Instagram.

Actrița a subliniat că dorința de a fi prezentă pentru copii și de a le oferi un program bine organizat a fost factorul decisiv în alegerea ei.

„În momentul ăsta, la configurația noastră de acasă este foarte complicat să fac lucrul ăsta. Copiii sunt mici toți, au nevoie de organizare foarte bună, au nevoie de structură ca să putem să onorăm tot ce au ei de făcut: să ajungă la școală la timp, să fie curați… Ce ar însemna de vineri până duminică să stau plecată… Se poate, dar e foarte greu”, a continuat Adela Popescu.

Citește și:
Theo Rose, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din relația cu Anghel Damian: „Nu l-am văzut niciodată mai obosit, mai irascibil'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people