Gina Pistol a dezvăluit public ce anume o deranjează la soțul ei, Smiley.
Gina Pistol și Smiley sunt căsătoriți din luna mai a anului 2023 și au împreună o fetiță, pe nume Josephine.
Cuprins
Gina Pistol a surprins cu o declarație referitoare la aspectul care o deranjează cel mai tare la soțul ei, Smiley.
Gina Pistol: „Eu vreau să spun asta: sunt obsedată de curățenie și punct. Deci clar, că nu e Andrei sau pisoiul, care lasă ceva pe jos, mă enervează că nu strânge lucrurile. Nu neapărat Andrei…”
Smiley: „Dar, în general, da. În general, Andrei.”
Gina Pistol: „Am o singură problemă! Băi, oameni buni. Femeile, soțiile, iubitele voastre, partenerii de viață nu suportă acele prosoape umede aruncate pe pat sau pe restul hainelor. Am dreptate? E cel mai enervant lucru să îți pui tricoul cu care vrei să te îmbraci pe pat, că așa îl pui pe pat, și să găsești un prosop umed peste el. Asta este singura chestie. În rest m-am obișnuit cu toate. Trec peste!”, au spus Gina Pistol și Smiley în podcastul lui Mihai Bobonete.
Gina Pistol a făcut mărturisiri despre începutul relației cu Smiley. Prezentatoarea TV a dezvăluit cum l-a cucerit, de fapt, pe soțul ei.
„Pe el (l-a cucerit – n.red.) cu gomboți. L-am atras în capcană. I-am zis că-i pregătesc gomboți. Am ascultat Depeche Mode și am mâncat gomboți și iată-ne aproape nouă ani mai târziu, cu un copil, deci se pare că mi-au ieșit bine”, a spus Gina Pistol pentru unica.ro.
Gina Pistol și Smiley formează un cuplu extrem de solid și se completează reciproc.
„Nu cred că există un secret. Cred că este doar dorința de a merge pe același drum împreună. Căsătoria, ca orice relație, este ca un dans. Când cel de lângă tine face un pas în spate tu faci un pas spre el și invers. Atunci când eu sunt jos el este acolo să mă ridice și invers. Știe să mă tempereze, pentru că eu sunt puțin colerică. Știe să mă aducă cu picioarele pe pământ.”
Smiley și Gina Pistol au devenit părinți pe 9 martie 2021, când s-a născut fetița lor, Josephine Ana Maria. Artistul și prezentatoarea TV nu au dezvăluit fotografii în care să i se vadă chipul fiicei lor, alegând să îi protejeze intimitatea. Dar, uneori mai împărtășesc cu fanii diverse imagini care o arată într-un mod discret pe Josephine.
Într-un interviu acordat recent, Gina Pistol a vorbit despre motivele pentru care ea și soțul ei au decis să nu arate publicului chipul fetiței lor.
„Nu merg acum cu cearceaful pe fața copilului. Nu o expun pentru că nu o ajută cu absolut nimic. De ce i-aș face asta copilului meu când nouă ne este greu să ne luptăm cu valul de hate care vine uneori? Eu cred foarte mult în energii și nu vreau să o expun decât atunci când o să fie ea suficient de puternică și matură să deal-uiască singură”, a declarat Gina Pistol pentru Libertatea.
Foto: Instagram