Violeta a revenit pentru câteva zile în România, lucru dezvăluit chiar de mama ei, Andreea Marin.
Andreea Marin este foarte mândră de fiica ei, Violeta, care a ales să își continue studiile în Statele Unite ale Americii. Tânăra a fost admisă College of Arts and Sciences din cadrul Universității Cornell, acolo unde va studia Dreptul.
Cuprins
Andreea Marin s-a împăcat cu greu cu ideea că va fi departe de fiica ei. Însă, vedeta știe că Violeta a luat alegerea corectă pentru dezvoltarea ei și că în America va avea parte de o mulțime de oportunități profesionale, dar și de un sistem de învățământ adaptat nevoilor educaționale actuale.
Violeta a revenit pentru câteva zile în România, lucru dezvăluit chiar de mama ei, Andreea Marin. Îndrăgita prezentatoare a povestit pe rețelele de socializare cât este de emoționată și ce mândră este de fiica ei.
„Ce bucurie pentru o mamă să ajungă să pună umăr lângă umăr alături de copilul său, să construiască împreună! Parcă ieri o țineam pe Violeta la pieptul meu, nu știu când a trecut vremea, că azi e mai înaltă decât mine, serioasă când e vorba de munca sa și o parteneră de nădejde pentru mine! Fiica mea e doar pentru câteva zile acasă într-o scurtă vacanță, iar ziua de azi ne-a adus două proiecte pentru care am filmat timp de 12 ore împreună”, a fost mesajul scris de Andreea Marin.
Vedeta a dezvăluit și o nouă imagine cu Violeta, fotografie realizată în casa acestora.
La 18 ani, Violeta studiază la o universitate de prestigiu din Statele Unite și se remarcă prin ambiție și maturitate, lucruri care, spune Andreea Marin, nu sunt întâmplătoare. Vedeta este o mamă împlinită și nu ezită să recunoască faptul că educația a jucat un rol fundamental în parcursul fiicei sale.
Pentru Andreea Marin, disciplina nu a însemnat rigiditate, ci un set de reguli și valori menite să o protejeze pe Violeta și să o ajute să înțeleagă diferența dintre dorințe de moment și alegeri bune pe termen lung. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-a aplicat constant a fost curajul de a spune „nu” atunci când a simțit că o decizie nu era în beneficiul fiicei ei.
Vedeta a explicat că nu a vrut să fie doar o mamă care impune reguli, ci și un om care dialoghează, argumentează și oferă sprijin emoțional. De fiecare dată, a încercat să-i explice Violetei motivele din spatele refuzurilor, pentru ca adolescenta să învețe să gândească singură și să-și asume alegerile.
„Iubirea e necondiționată, dar asta nu înseamnă că îți voi spune Da la orice. Te iubesc, dar uneori îți voi spune ‘Nu’. Când o să îți spun ‘Nu, ai încredere că nu îți spun’, nu doar ca să mă împotrivesc ție, ai încredere că mama știe mai mult decât știi tu. Și dacă știe mai mult, întreab-o: ‘Mamă, de ce spui nu?’ Dacă tu ai încredere că mama are o motivație puternică și că ea îți vrea binele mereu, atunci nu te vei mai necăji că ți se spune Nu. Ci doar te vei întreba: ‘Oare de ce spune nu?'”, a povestit Andreea Marin în podcastul „Celebru și Părinte”.
Această abordare pare să fi dat roade. Violeta vorbește cu recunoștință despre felul în care a fost crescută și despre sprijinul constant primit atât din partea mamei, cât și a tatălui ei, Ștefan Bănică.
Foto: Arhiva ELLE
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/04/657832343_18583903843030605_8615728473459854461_n-768x1024.jpg)