Andreea Ibacka a vorbit deschis despre relația cu soțul ei, după 15 ani de căsătorie.
Andreea și Cabral Ibacka formează unul dintre cele mai solide și îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. S-au căsătorit în anul 2011 și sunt părinții a doi doi copii, Namiko și Tiago. Prezentatorul TV mai are un copil, care locuiește în Olanda, pe nume Inoke, din mariajul cu fosta lui soție, Luana Mitran.
Cuprins
Andreea și Cabral Ibacka își cresc împreună cei doi copii, Namiko și Tiago, iar viața de zi cu zi alături de cei mici presupune multă organizare și răbdare.
Într-un interviu acordat recent, Andreea Ibacka a vorbit deschis despre relația cu soțul ei, după 15 ani de căsătorie.
„Suntem un cuplu absolut obișnuit, cu bune și cu rele, și avem și noi momente când ne e greu, când ne prinde viața din urmă, știi cum e, și suntem copleșiți de atâtea sarcini și îndatoriri. Uneori nu ies lucrurile așa cum vrei, uneori suntem în competiție, ca orice cuplu, că tu ai făcut mai multe, dar eu mai puține, dar ale mele contează mai nu știu cum. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și lui că reușim până la urmă să ne recalibrăm și să le așezăm așa pe toate, imperfecte cum sunt, la noi și în orice altă familie. Deci nu, n-avem un secret. Dar teoria o știm cu toții, că avem nevoie de momente de cuplu, că se întâmplă, dar se întâmplă rar recunosc”, a povestit actrița pentru VIVA!.
Ea a mărturisit că se întâmplă să aibă păreri diferite în ceea ce privește creșterea și educația celor doi copii pe care îi au împreună.
„Se întâmplă și asta. Depinde cine are expertiză mai mare pe domeniul respectiv. Să zicem că la sport merg pe mâna lui, la școală, în general, mă implic eu mai mult, și atunci merg pe mâna mea. Deci cedăm cu rândul și, din fericire, nu sunt atât de divergente opiniile noastre și nici copiii noștri nu ne dau atât de multe motive să ne îngrijorăm, pentru că sunt conștiincioși. Cel puțin Namiko, care are șapte ani și este deja la școală, e foarte muncitoare și de multe ori trebuie să o temperăm noi, să o mai tragem un pic înapoi, să și copilărească, pentru că e conștiincioasă. Lucrurile astea ușurează foarte mult munca noastră de părinți”, a mai spus ea pentru sursa citată.
Pentru a menține un echilibru în familie, actrița a stabilit câteva reguli clare pentru micuții ei.
„Desigur că ei la 4 și 7 ani nu au device-urile lor, dar au un timp limitat în fața ecranelor. Încerc să controlez foarte strict conținutul pe care îl vizionează, adică, în general ei nu se uită la reel-uri, la TikTok-uri, care, cred că dau și o adicție crescută. Fiind așa foarte ‘catchy’, dar nu pot să spun că nu există. Sigur că nu în fiecare zi sau sunt anumite momente când chiar este necesar să ai câteva minute de liniște și nu condamn treaba asta, cred că fiecare dintre noi o facem. Ai mei au conturile lor pe platformele pe care noi plătim abonament și nu se uită la liber pe internet să găsească ei orice”, a explicat Andreea Ibacka pentru Click.
Pe lângă limitele impuse în fața ecranelor, Andreea Ibacka a învățat să fie mai relaxată în privința ordinii și curățeniei din casă.
„În ultima vreme am învățat și eu să mă relaxez mai mult în ceea ce privește, ordinea, curățenia și așa mai departe pentru că mi-am dat seama că nu se poate. Decât peste niște ani, probabil, să ai o casă ca pe Instagram. Că 5 minute mai târziu e totul înapoi. Am început să-i implicăm și pe ei mult mai mult în activitățile casnice. Poate că așa vom controla și limita mai mult haosul pe care ei îl produc pentru că știu că există consecințe și tot ei vor strânge”, a adăugat vedeta.
Foto: Instagram