Andreea Antonescu, mândră de fiica ei. Sienna are noi realizări în domeniul artei: „Curajul tău de a te exprima…”

Andreea Antonescu a publicat imagini de la vernisajul fiicei sale, Sienna.

Andreea Antonescu a trăit un moment profund emoționant, după ce a fost prezentă la un vernisaj unde fiica ei, Sienna, și-a expus una dintre lucrări. Artista a participat la eveniment în calitate de mamă mândră, dar și de susținătoare declarată a pasiunilor copilului ei, iar reacția ei nu a întârziat să apară și în mediul online.

Andreea Antonescu, reacție emoționantă

Vedeta a publicat pe Instagram un videoclip surprins chiar la vernisaj, în care poate fi văzută vizibil emoționată, privind lucrarea fiicei sale și atmosfera din jur. Imaginile au fost însoțite de un mesaj care a atras imediat atenția fanilor, prin tonul sensibil și încărcătura emoțională.

În textul postării, Andreea Antonescu a vorbit despre cât de puternică a fost experiența de a-și vedea copilul expunând într-un astfel de cadru artistic și despre legătura profundă pe care o simte cu universul creativ al Siennei.

„@sienna_spak, să-ți văd din nou
lucrarea expusă la vernisaj a fost ca și cum ți-aș fi văzut sufletul pe un perete.
Talentul tău, sensibilitatea ta, curajul tău de a te exprima — toate spun cine ești.
Sunt infinit de mândră de tine și de ceea ce devii.
Iar Venice… crește lângă artă, iubire și visuri mari”

Mesajul a fost primit cu entuziasm de urmăritorii artistei, care au apreciat atât reușita Siennei, cât și modul deschis și cald în care Andreea Antonescu vorbește despre copiii ei.

De ce a plecat artista din România

Andreea Antonescu a ales să părăsească România, cel puțin pentru un timp, pentru a trăi în Statele Unite ale Americii alături de cele două fiice ale sale. Cântăreața consideră că a luat decizia corectă pentru viitorul copiilor ei și nu regretă acest lucru.

„Același pas îl voi face și acum (n.r. se va muta în America). Sienna a plecat deja în Statele Unite, pentru că începe școala acolo. Voi pleca și eu cu Venice în câteva săptămâni. Pentru o perioadă. Ne vom întoarce, cel mai probabil, în perioada sărbătorilor de Crăciun. (…) Consider că fetițele mele merită lucrul acesta. Consider că pentru ele trebuie să fac orice și sunt capabilă să plătesc orice preț pentru binele lor, și pentru o mamă e foarte important să știe că fetițele ei sunt pe un drum corect, frumos și bun. Și asta fac pentru ele. Da, sunt capabilă să renunț la absolut orice pentru viitorul lor. Pentru o perioadă vom merge acolo din nou. Ele sunt foarte încântate”, a spus Andreea Antonescu, în Podcastul „The News Man Podcast.”

Cântăreața consideră că a luat decizia corectă pentru viitorul copiilor ei și nu regretă acest lucru.

„Exact cum mi s-a zis acum câteva zile de către un prieten foarte apropiat: ‘nu cred că e cazul să ajungi să te neglijezi.’ Nu cred că ajung să mă neglijez. Nu neapărat că mă pun pe locul doi, ci mă gândesc mai mult la binele și la viitorul lor.”

Citește și:
Ce rentă viageră primește lunar Sandra Izbașa de la statul român, după retragerea din gimnastică

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people