Andreea Antonescu a dezvăluit cel mai greu moment din viața ei.
Andreea Antonescu, în vârstă de 42 de ani, rămâne una dintre cele mai îndrăgite artiste din România, apreciată atât pentru talentul său, cât și pentru personalitatea sa. Deși viața ei personală a fost marcată de despărțiri și provocări, inclusiv divorțul și creșterea celor două fiice ca mamă singură, vedeta a găsit mereu resursele necesare pentru a merge mai departe.
Totuși, există un moment care a reușit să o doboare cu adevărat. Într-un interviu emoționant acordat recent, Andreea Antonescu a vorbit despre cea mai dificilă experiență din viața sa – pierderea tatălui.
„Există ceva mai rău decât pierderea definitivă a unui părinte sau a unei persoane dragi? Am trecut prin multe în această viață, iar până în prezent pot confirma că acel eveniment este singurul care m-a doborât și care m-ar doborî în continuare. Tocmai de aceea, sunt conștientă că orice alte situații sunt trecătoare și rezolvabile. Oricât de greu mi-ar fi în unele momente, îmi dau seama că totul este trecător, nimic definitiv, că poți face și desface orice, trebuie doar să-ți găsești puterea de a te ridica de jos și de a merge mai departe cu capul sus, eu găsindu-mi forța în fetițele mele. Am fost acuzată de multe ori că sunt prea puternică. Da, sunt, nu mi-a dat viața altă alternativă, a trebuit să-nvăț să trec peste orice și să merg mai departe. Sunt foarte puternică, dar și vulnerabilă și sensibilă, poate mult mai sensibilă decât par”, a mărturisit artista pentru revista Viva!
Andreea Antonescu le oferă și un sfat mamelor care își cresc copiii singure:
„Trebuie să facem imposibilul posibil pentru copiii noștri, este datoria noastră de mame! Cred că toate ne dorim ca ei să se transforme în adulți fericiți și responsabili, iar pentru asta noi trebuie să le oferim, înainte de lucrurile materiale, liniștea psihică și un mediu plin de iubire și căldură sufletească”, a subliniat vedeta.
Andreea Antonescu îmbină armonios viața de artistă cu cea de mamă dedicată, împărțindu-și timpul între România și Statele Unite. Într-un interviu recent, vedeta a vorbit sincer despre călătoriile frecvente peste Ocean, dar și despre cum se simte în postura de mamă full-time.
Artista a dezvăluit că ea și fiica ei cea mare, Sienna, au cetățenie americană și petrec mult timp în SUA. Ba mai mult, Andreea Antonescu este încântată de faptul că Los Angeles oferă multe variante de a petrece timpul cu copiii.
„Și eu și Sienna suntem cetățeni americani. L.A. îți oferă foarte multe locuri de distracție pentru copii. N-am obosit și sunt o persoană care de mică a îndrăgit America, a fost visul meu de copil și de atunci de fiecare dată când avem puțin timp liber, plecam către America. Mai nou, de câțiva ani, mă bucur să mă întorc acasă. Atunci, plecând cu gândul acesta, îți dai seama că mă simt foarte bine”, a declarat Andreea pentru Wowbiz.
Departe de agitația scenei sau a vieții mondene din România, artista se bucură de o perioadă de liniște, nefiind interesată în acest moment de a începe o relație amoroasă.
Cât despre planurile personale și eventualele povești de dragoste, Andreea este clară și sinceră: în această etapă, prioritățile sale sunt altele.
„Îți dai seama că sunt mămică full-time și nu aveți voi baterie și nici timp de a difuza acest interviu. Nu aș avea când, cel puțin în această perioadă, să acord timp unei alte persoane în viața mea. Suntem o familie micuță, dar drăguță și suntem bine. Deocamdată suntem foarte bine, vedem ce ne rezervă viitorul.”
Citește și:
Nicole Kidman și Keith Urban au sărbătorit 19 ani de căsnicie. Imaginea rară dezvăluită de actriță
Foto: Instagram