Sienna, fiica cea mare a Andreei Antonescu, a împlinit 14 ani. Ce mesaj a transmis public cântăreața cu această ocazie: „Ești comoara mea, sufletul meu curajos…”

Sienna, fiica cea mare a Andreei Antonescu, a împlinit 14 ani, iar artista i-a făcut o declarație emoționantă pe rețelele de socializare.

Andreea Antonescu a născut o fetiță în luna decembrie a anului 2022, devenind, astfel, mamă pentru a doua oară. Cântăreața o mai are pe Sienna, în vârstă de 14 ani, din căsnicia anterioară cu Traian Spak. Andreea Antonescu și Traian Spak au fost căsătoriți timp de 6 ani, însă au format un cuplu timp de 14 ani. Cei doi s-au căsătorit 2011, iar despărțirea lor a avut loc în 2017. Divorțul lor s-a finalizat cu puțin timp înainte ca artista să dea naștere celui de-al doilea copil.

Sienna, fiica cea mare a Andreei Antonescu, a împlinit 14 ani

Sienna, fiica cea mare a Andreei Antonescu, a împlinit 14 ani, iar artista i-a făcut o declarație emoționantă pe rețelele de socializare.

„Sienna, iubirea mea,
Ești comoara mea, sufletul meu curajos și lumina care îmi dă putere în fiecare zi. Îți port o iubire care nu se măsoară în cuvinte, ci în priviri, îmbrățișări și în fiecare bătaie a inimii mele.
Te iubesc dincolo de timp, dincolo de distanțe, dincolo de orice. În orice lume aș fi, te-aș recunoaște și te-aș alege mereu, tot pe tine — fetița mea minunată.
Rămâi mereu sinceră cu tine, visătoare și bună, așa cum ești acum. Eu sunt aici, mereu — mami, sprijinul tău, inima ta.
Cu toată dragostea mea,
Mami”, a scris Andreea Antonescu pe internet.

Cu această ocazie, Andreea Antonescu a dezvăluit că Sienna a avut parte și de o aniversare în avans, în Statele Unite ale Americii, acolo unde locuiește Traian, tatăl fetei.

„Anul acesta, ziua Siennei a fost sărbătorită de două ori și cu multă dragoste în jurul ei. În State, am petrecut-o în avans, într-un cadru intim și frumos, alături de Traian și familie— o zi liniștită, dar plină de emoție, râsete și clipe care vor rămâne cu noi mereu.
Iar ieri, în România, a fost cu adevărat sărbătoare! Sienna s-a bucurat de o petrecere alături de colegii ei și prietenii apropiați — multă energie, distracție și zâmbete cât pentru un an întreg.
La mulți ani, iubirea mea! Ești un suflet special și sunt recunoscătoare pentru fiecare clipă cu tine!”, a povestit Andreea Antonescu.

Andreea Antonescu, despre relația cu fiica ei cea mare, Sienna

Cu mai multe ocazii, Andreea Antonescu a vorbit despre relația specială dintre ea și Sienna. Artista și fiica ei cea mare vorbesc sincer despre diverse subiecte. Cântăreața a dezvăluit că Sienna a citit o serie de articole în care era vorba chiar despre celebra ei mamă, însă nu a fost influențată de ceea ce a aflat, iar vedeta i-a explicat de fiecare dată care este adevărul. 

„Marele meu noroc este că întotdeauna mi-am dorit ca Sienna să aibă încredere în mine, așa cum ar putea avea în cea mai bună prietenă a ei! Atunci, această încredere se construiește cu transparența care există între noi două. Îmi doresc ca ea să fie sinceră cu mine și să fiu prima persoană la care să vină să spună despre anumite situații mai delicate din viața ei, astfel că am stat cu ea și am povestit cu ea multe lucruri. Sienna știe ce se întâmplă în viața mea și își dă seama care sunt lucrurile reale și care sunt lucrurile prin care se dorește a se atrage atenția pentru rating sau click-uri în plus. Nu îmi fac neapărat griji, mai ales pentru că îmi petrec tot timpul alături de ele!”, a spus Andreea Antonescu pentru Ego.ro

Într-un interviu acordat recent, Andreea Antonescu a dezvăluit că are o comunicare deschisă cu fiica ei cea mare, Sienna, și îi explică într-un mod sincer diverse situații de viață. 

„Totdeauna am consider că ale mele sunt două suflete. Voi vorbi în cazul Siennei că deja este mai mare. Am considerat că, dacă eu îi pot explica absolut orice, o situație, un punct de vedere, copilul va ști să își ia de acolo ce este necesar. Am considerat că am în vocabular destule cuvinte astfel încât să-mi fac copilul să înțeleagă fără să ridic vocea sau să aplic mai știu eu ce, sub nicio formă. Lucrurile au decurs de la sine, mereu i-am ascultat punctul ei de vedere. Dacă mi s-a părut că nu ar coincide cu al meu, am încercat să-i spun și cealaltă părere, decizia a fost a ei. De multe ori și-a dat seama că mami are dreptate”, a declarat Andreea Antonescu la Antena Stars, citată de spynews.ro.

Citește și:
Cristina Ciobănașu, dezvăluiri despre dorința de a deveni mamă: „Mi se pare că sunt…’

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people