Alexia Eram a vorbit despre evoluția brandului său de haine, mărturisind că nu se aștepta să ajungă atât de repede la acest nivel.
Alexia Eram continuă să își dezvolte proiectele din zona fashion și se bucură de rezultate tot mai bune. Creatoarea de conținut, care și-a lansat propriul brand vestimentar în urmă cu aproape doi ani, a organizat recent o nouă prezentare de modă, un eveniment important la care au participat cei mai apropiați membri ai familiei sale.
Cuprins
Printre invitați s-au numărat părinții, fratele său, Aris Eram, dar și bunicii, care au ales să îi fie alături într-un moment special pentru cariera sa.
Invitată la Știrile Antena Stars, Alexia Eram a vorbit despre parcursul afacerii sale și a recunoscut că nu și-a imaginat că proiectul va crește atât de repede. Deși spune că în spatele fiecărei colecții stau multă muncă și implicare, influencerița se declară mândră de ceea ce a reușit să construiască până acum.
„Cred că sunt perioadele mele preferate din an atunci când vine să fac evenimentele (…) Sincer, nu credeam că o să ajung să am un brand de aproape doi ani și să pot să creez tot ce îmi trece prin cap. E greu, dar reușim să facem ceva out of the box (n.r. în afara tiparelor). În perioada asta, am fost mai mult fan genți, cred că mai mult genți și pantofi (…) Absolut deloc (n.r. nu crede că haina face pe om). Contează ca tu să ai încredere în tine. Poți să porți orice, că dacă ai încredere în tine și emani acest lucru, nu contează”, a declarat Alexia Eram, la Știrile Antena Stars, citată de Spynews.ro.
Pentru Alexia Eram, susținerea celor apropiați rămâne extrem de importantă. De aceea, la evenimentele pe care le organizează încearcă să îi aibă alături pe membrii familiei, care îi sunt mereu aproape.
La prezentarea de modă recentă nu au lipsit nici bunicii săi, despre care creatoarea de conținut spune că participă de fiecare dată când are un moment important în viața profesională.
„Bunicii mei vin și ei la fiecare prezentare. Încerc să îi aduc pe toți cei dragi alături de mine când fac ceva (…), să împărtășesc cu ei o firimitură din ce fac eu”, a mai spus influencerița.
Alexia Eram a ales să împărtășească cu urmăritorii săi de pe Instagram lecțiile și valorile primite de la mama ei, Andreea Esca, subliniind influența puternică pe care prezentatoarea TV o are asupra ei și a fratelui său, Aris.
În postarea sa, Alexia Eram a explicat de ce o consideră pe mama ei un exemplu de urmat, evidențiind educația și principiile care le-au fost transmise în copilărie:
„Mama a fost și este un model pentru noi din toate punctele de vedere…și nu numai pentru noi.
Ce ne impresionează cel mai mult la ea este pozitivitatea cu care tratează fiecare zi și fiecare obstacol.
Încă de când eram mici, spunea constant: ‘Atunci când nu mai poți, mai poți puțin și așa am învățat să ne dorim constant să fim cea mai bună versiune a noastră și să lucrăm la asta cu pasiune.
Mama, tu câtă pasiune ai primit la naștere de reușești să le faci pe toate în același timp?”, a scris Alexia Eram.
Alexia și Aris Eram au format o echipă pe cinste în sezonul șase America Express. Cei doi s-au făcut plăcuți telespectatorilor, care i-au susținut pe tot parcursul show-ului de la Antena 1. În cadrul unui interviu, Andreea Esca a făcut dezvăluiri surprinzătoare despre participarea celor doi copii ai ei în emisiunea America Express.
„După această emisiune, practic, nu există zi în care să nu mă întâlnesc cu cineva care să mă felicite pentru copii. Cred că asta este cea mai mare satisfacție pentru niște părinți, mai ales că ei sunt niște copii care au plecat cu dezavantajul unor idei preconcepute. E normal, poate că și noi, la rândul nostru, gândim despre copiii nu știu cui că ar fi în vreun fel sau în altul, fără să știm adevărul. Cred că pentru ei a fost o oportunitate bună de a arăta lumii cine sunt și, mai ales, în niște condiții de criză, când oamenii reacționează foarte diferit. Cred că educația este foarte importantă, cred că dragostea pe care le-o arăți copiilor este foarte importantă și revin la ceea ce bănuiesc eu că este important în educația unor copii, să existe limite pe care să nu le întreacă, să existe nu, să existe explicații referitoare la felul în care trebuie să-i respecte pe cei din jur, să respecte munca, să respecte societatea în care trăiesc”, a declarat Andreea Esca pentru VIVA!.
Foto: Arhiva ELLE