Anca Serea a vorbit despre proiectul pe care îl pregătește de mai multă vreme.
Anca Serea muncește de mai multă vreme la un proiect pe care îl va prezenta publicului în curând. Despre ce este vorba?
Cuprins
Anca Serea se simte entuziasmată de faptul că în curând își va îndeplini un vis. Vedeta lansează o școală de bune maniere și etichetă, după ce în trecut a urmat cursurile unei astfel de instituții în Londra.
„În curând, voi lansa prima școală și primele cursuri de bune maniere, etichete și protocol pentru copiii din România. Muncesc asiduu de mai bine de un an de zile la acest proiect. Acum suntem chiar pe ultima suta de metri cu pregătirile și sunt foarte nerăbdătoare să dăm drumul la treabă în aproximativ două săptămâni. Sediul școlii va fi într-un loc emblematic din București, chiar istoric”, a declarat Anca Serea pentru Click!
Anca Serea a dezvăluit și ce fel de implicare va avea soțul ei, Adrian Sînă, în școala ei de bune maniere și etichetă.
„Eu voi fi trainerul principal la această școală. Voi ține cursurile principale de bune maniere, etichete și protocol. La copii nu se poate vorbi de etichetă și protocol deocamdată, doar de bune maniere. Se va achita un onorariu, este o școală ca toate celelalte școli, cu cursuri. Se implică și Adi, dar doar cu sfaturi. E un proiect care a impus foarte multă muncă. Eu am absolvit cursurile celei mai prestigioase școli de bune maniere de la Londra, este vorba de școala care educă familia regală de foarte mulți ani.”
Anca Serea și Adrian Sînă formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul autohton. Vedeta și artistul sunt împreună din 2011 și s-au căsătorit în 2015. Au împreună patru copii, pe Noah, Ava, Moise și Leah. Anca Serea mai are doi copii, pe David și Sarah, din mariajul cu omul de afaceri Filip Poplingher, care a murit în 2010.
Într-un interviu acordat recent, Anca Serea a vorbit despre relația cu soțul ei și cum reușesc să mențină vie pasiunea în căsnicie.
„Noi mai dormim la hotel. Și împreună, și separat. E firesc. Mai plecăm și de acasă. Chiar avem un hotel preferat în centrul capitalei. Altfel n-am reuși, îți dai seama. Suntem încă tineri și e normal să mai plecăm și la hotel. Câteodată se duce el și mă așteaptă pe mine sau câteodată mă duc eu și îl aștept”, a povestit Anca Serea.
În ceea ce privește secretul relației lor de durată, fosta prezentatoare mărturisește că artistul o surprinde adesea cu gesturi romantice.
„Pasiunea în cazul nostru, pentru care lucrăm mult. Faptul că nu ne plictisim unul de celălalt. Avem activități comune, deși el nu e foarte des acasă. El are un rol important, că trage de mine mult, chiar și când sunt foarte obosită și nu am chef.
Îmi spune să mergem la masă, la un film, hai în vacanță. Chiar acum a vrut să-mi facă o surpriză, dar știam că urmează o perioadă aglomerată. A vrut să mergem la Viena, unul dintre orașele mele preferate. Ce să mai spun, multă toleranță, comunicare. Adi lasă mult de la el. Eu sunt un pic mai înverșunată și mai supărăcioasă.
Mai vine cu câte un buchet de flori acasă, mă întreabă ce să cumpere de mâncare, mai mergem la masaj, lucruri din astea simple care pentru mine sunt importante. Cel mai mare avantaj al relației noastre este că nu petrecem foarte mult timp împreună”, a dezvăluit Anca Serea.
Citește și:
Premiile Oscar 2026: Cele mai HOT cupluri de vedete
Foto: Instagram