Adela Popescu a publicat un videoclip pe rețelele sociale care a stârnit discuții neașteptate printre internauți.
Adela Popescu și Radu Vâlcan au atras din nou atenția internauților, după ce actrița a publicat pe TikTok un scurt clip în care apare alături de soțul ei. Cei doi au filmat un outfit check amuzant, însă reacțiile urmăritorilor au depășit cu mult tonul jucăuș intenționat de Adela Popescu.
În videoclip, Adela, vizibil binedispusă, își prezintă ținuta cu zâmbetul pe buze, în timp ce Radu Vâlcan stă lângă ea și privește serios către cameră, fără să afișeze aceeași energie. Clipul este acompaniat de descrierea făcută chiar de Adela: „Nimic nu îl impresionează. Eu și prietenul meu luminos ca un soare”, o ironie fină la contrastul dintre starea ei veselă și expresia sobră a lui Radu.
Dacă pentru Adela postarea a fost una ludică, pentru urmăritori lucrurile au părut complet diferite. În scurt timp, secțiunea de comentarii a fost luată cu asalt de mesaje care analizau comportamentul lui Radu și presupusa dinamică a cuplului.
Unii dintre fani au interpretat seriozitatea actorului într-o notă negativă, mergând până la a pune la îndoială armonia relației dintre cei doi. Printre comentariile intens circulate s-au numărat:
„Era luminos înainte să fie cu tine, parcă i-ai luat strălucirea.”, „Se vede de la o poștă cât de fericit e.”, „Nu s-au potrivit niciodată.”, „Cred că are în cap divorțul.”
@adela_popescu3 Eu si prietenul meu luminos ca un soare @Radu Valcan ♬ Toms diner 1987 and 1990 – 2000s90sMusicLover
Comentariile au generat o adevărată dezbatere între urmăritori: unii au susținut că reacțiile sunt doar sub formă de glumă și că Radu se abținea să nu râdă, în timp ce alții au insistat că expresia lui transmite ceva mai profund.
Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au cununat civil pe 21 august 2015. Cununia religioasă a avut loc a doua zi, pe 22 august. Cei doi s-au bucurat de o nuntă ca-n povești, într-un decor de vis, mai exact de domeniul Hadar Chalet din Brașov, un loc despre care vedeta povestea pe blogul personal că este „unic în România, înconjurat de păduri de brazi, flori multicolore, la 1000 metri altitudine”, și au petrecut de joi până duminică alături de familie și prieteni.
Nunta lor a fost una restrânsă și discretă, departe de ochii curioșilor, la care au participat 60 de persoane. Printre invitați s-au numărat și vedete și totodată apropiați ai celor doi, cum ar fi Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, Irina și Răzvan Fodor, Cristina Ciobănașu, Vlad Gherman, Alina Chivulescu și Ada Condeescu.
Într-un interviu, Adela Popescu și Radu Vâlcan au dezvăluit câteva detalii inedite despre debutul relației lor.
„Nu a fost o revelație de film romantic, cu lumini și muzică pe fundal. A fost mai degrabă ceva sincer care s-a dezvoltat sănătos, în direcția dorită de amândoi. Am început să-l descopăr pe Radu în detalii – în felul în care ascultă, în cum își asumă, în cum tace atunci când simte că e mai bine așa”. (zâmbește), a mărturisit Adela Popescu pentru VIVA!
„Cred că secretul nostru e că nu ne-am grăbit să punem etichete. Ne-am dat timp să ne cunoaștem, să ne încurcăm, să ne clarificăm. Și da, au fost momente în care ne-am privit și am știut că ce avem e altfel. Nu perfect, dar real. Iar azi, când ne uităm în urmă, ni se pare copleșitor și frumos cum am crescut împreună, nu doar ca parteneri, ci și ca părinți”, a subliniat Radu Vâlcan.
Foto: Instagram