Adela Popescu a dezvăluit primele imagini din camera celui de-al treilea copil

Adela Popescu a împărtășit cu urmăritorii primele imagini din camera celui de-al treilea copil pe care îl va avea alături de soțul ei, Radu Vâlcan.

Adela Popescu a dezvăluit primele imagini din camera celui de-al treilea copil

Adela Popescu și soțul ei, Radu Vâlcan, se pregătesc să devină părinți pentru a treia oară. Vedeta este însărcinată în șapte luni, cu un băiețel, și abia așteaptă venirea lui pe lume. 

Adela Popescu s-a întors recent dintr-o vacanță din Egipt, Hurghada, unde a mers alături de partenerul ei, Radu Vâlcan, cei doi copii ai lor, părinții și fratele ei. Vedeta deja aranjează camera bebelușului și le-a împărtășit și urmăritorilor de pe Instagram primele imagini. „Ce emoții m-au apucat”, a fost mesajul Adelei Popescu, însoțit de o fotografie cu pătuțul pentru cel de-al treilea copil.

În urmă cu două săptămâni, Adela Popescu le mărturisea fanilor de pe rețelele de socializare care sunt stările prin care trece acum, fiind însărcinată cu al treilea copil „Azi e prima zi în care mă simt „însărcinată.” Respir greu, mă mișc greu și am stare accentuată de somnolență”, scria vedeta pe Instagram.

Adela Popescu a dezvăluit că va naște la mijlocul lunii iulie. Vedeta a mărturisit că își dorește să nască natural, fiind deja familiarizată cu beneficiile nașterii naturale de la ceilalți doi băieți. „Sper să nasc natural și a treia oară. Pe 13-16 iulie este termenul. Am descoperit beneficiile nașterii naturale. Sper să fie ok. La Alexandru am avut travaliu de 10 ore, la Andrei am născut pe viu, nu au mai avut timp să-mi facă epidurala, am stat 5 ore în travaliu atunci. Practic, durerile sunt același și la nașterea naturală și la cezariană. La nașterea naturală e travaliu dureros, la cezariană te doare după operație”, spunea Adela Popescu în emisiunea „La Măruță”, de la PRO TV.

Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de vedete din România, iar cei doi sunt extrem de apreciați datorită sincerității lor. Au împreună doi băieți, pe Alexandru și Andrei.

Citește și:
Nadia și Bart Conner au celebrat nunta de argint. Povestea lor de dragoste în imagini

Foto: Instagram

Recomandari
evedete.ro
Mai multe din people