Adela Popescu a renunțat cu ani în urmă la rolurile din seriale. Motivul îngrijorător pentru care a făcut asta

Adela Popescu a renunțat cu ani în urmă să mai joace în seriale TV. Acum, într-o conversație onestă, vedeta a dezvăluit motivul pentru care a decis să nu mai joace și să se reorienteze spre o carieră de prezentatoare.

Adela Popescu a renunțat cu ani în urmă la rolurile din seriale. Motivul îngrijorător pentru care a făcut asta

Adela Popescu a renunțat să mai joace în seriale TV chiar în momentul în care atinsese o popularitate incredibilă și milioane de români îi urmăreau proiectele. Aceasta a apărut în „Numai iubirea”, „Lacrimi de iubire”, „Iubire ca în filme”, „Războiul sexelor”, Îngerașii”, „Aniela”, „Iubire și onoare”, „Pariu cu viața” și „O nouă viață”, începându-și cariera la doar 18 ani. Însă popularitatea nu a lăsat nici o clipă să se întrevadă dificultățile prin care a trecut vedeta, sacrificiile pe care le-a făcut și felul în care au afectat-o rolurile interpretate.

Mihai Morar a fost cel care a întrebat-o, în podcast-ul pe care îl moderează, Fain & Simplu, despre motivul pentru care s-a reorientat din punctul de vedere al carierei, Adela Popescu devenind co-moderatoare a emisiunii „Vorbește lumea” din 2016.

Adela Popescu a renunțat la seriale din cauza anxietății

Vedeta a răspuns onest întrebării lui Morar și a dezvăluit că dezvoltase episoade de anxietate și insomnie din cauza muncii. „Munceam foarte, foarte mult și personajele astea pe care le interpretam eu, când ești protagonist, în general ești încercat de viață și ai tot felul de drame. Toate vin spre tine, dar tu până la urmă reușești să ajungi unde trebuie. Și am trecut prin diferite personaje cărora le murise părinții, copiii, erau înșelați etc. și eu nu filmam trei luni. Filmam un an un serial, o pauză de o lună, după care alt serial. Asta s-a întâmplat 11-12 ani. În momentul în care creierul tău primește doar imagini groaznice zice: „Bă, e nasol ce trăiești tu!.” El nu mai face diferența”, a declarat Adela Popescu.

Episoadele de insomnie au fost un semnal al problemelor cu care se confrunta, astfel că Adela Popescu a renunțat să mai joace în proiectele Acasă. Acela a fost momentul în care a decis să se îndrepte spre moderarea unei emisiuni TV. „Din cauza asta am avut anxietăți destul de urâte. Au fost luni în care nu puteam să dorm deloc, mi-e era frică să închid ochii sau îmi era frică de întuneric. Mi-era frică de mulțime. Nu puteam să fac duș și să fie ușa închisă. Adică a fost rău. După care m-am liniștit pur și simplu. La mine totul avea legătură cu oboseala cronică. Nu puteam să mă odihnesc.”

Adela Popescu a renunțat la seriale, dar a continuat să rămână în atenția publicului, iar acum o parte a preocupărilor ei e dedicată și blogului personal și conținutului pe care îl creează pentru rețelele de socializare. Aceasta are acum doi copii, împreună cu soțul ei, Radu Vâlcan, și va deveni mamă pentru a treia oară anul acesta.

Citește și:
Lili Sandu, dezvăluiri despre rolul de mamă și relația cu Silviu Țolu

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people