Un film poate dezamăgi din distribuție, buget sau efecte, dar hype-ul exagerat face eșecul și mai frustrant, creând așteptări greu de atins.
Un film poate fi dezamăgitor din multe motive, de la distribuție slabă, bugete mici sau efecte speciale proaste. Uneori, problema este chiar hype-ul creat în jurul său: o adaptare live-action sau continuarea unei trilogii iconice care nu se ridică la nivelul așteptărilor poate fi cu atât mai frustrantă. Fanii pot avea așteptări prea mari, dar dacă filmul a fost exagerat promovat și apoi dezamăgește, impactul este mai mare. Practic, aceste filme și-au creat singure așteptări imposibil de atins.
Când o carte iubită, precum Eragon, primește o adaptare cinematografică, fanii tind să-și creeze așteptări exagerate, mai ales dacă marketingul filmului le amplifică. Deși ar părea simplu să adaptezi o poveste existentă, echipa filmului a decis să se abată drastic de la materialul original, din cauza unui buget insuficient de 100 de milioane de dolari, comparativ cu alte filme mari din 2006. Primele cărți erau uriașe, iar adaptarea a eliminat elemente esențiale, precum creșterea lui Saphira de către Eragon sau specificul speciei Urgal. Combinația dintre o construcție slabă a lumii și interpretări slabe a dus la un film dezamăgitor pentru fanii seriei.
Când o carte iubită, precum Eragon, primește o adaptare cinematografică, fanii tind să-și creeze așteptări exagerate, mai ales dacă marketingul filmului le amplifică. Deși ar părea simplu să adaptezi o poveste existentă, echipa filmului a decis să se abată drastic de la materialul original, din cauza unui buget insuficient de 100 de milioane de dolari, comparativ cu alte filme mari din 2006. Primele cărți erau uriașe, iar adaptarea a eliminat elemente esențiale, precum creșterea lui Saphira de către Eragon sau specificul speciei Urgal. Combinația dintre o construcție slabă a lumii și interpretări slabe a dus la un film dezamăgitor pentru fanii seriei.
Deși multe filme nu reușesc să se ridice la nivelul hype-ului creat înainte de lansare, Cleopatra (1963) a avut probleme chiar în timpul producției. Filmul, cel mai scump de la acea vreme, a trecut prin schimbări repetate de distribuție și echipă, iar Elizabeth Taylor a avut probleme de sănătate și scandaluri personale care au afectat imaginea filmului. Chiar și așa, Cleopatra a câștigat patru premii Oscar și a devenit cel mai profitabil film al anului său, însă costurile uriașe și durata de peste patru ore au făcut ca performanța inițială să fie considerată sub așteptări.
The Matrix Revolutions (2003) a fost ultimul episod al unei saga revoluționare, dar a dezamăgit fanii prin scene de luptă slabe, un Smith diluat și simbolism excesiv. Filmul a avut presiunea de a încheia povestea, dar libertatea creativă prezentă în primul film a fost pierdută în continuări, potrivit directorului de imagine Bill Pope. Se pare că regizorii au încercat să aplice o metodă inspirată de Stanley Kubrick, obosind actorii pentru performanțe autentice, ceea ce a transformat filmările într-o experiență dificilă și a contribuit la eșecul producției.
Transcendence (2014) promitea o poveste ambițioasă despre inteligența artificială și singularitate, cu Johnny Depp și Morgan Freeman, dar a dezamăgit printr-un scenariu complex dar lipsit de originalitate. Filmul s-a concentrat pe evoluția unui singur personaj, însă acesta trece brusc de la om de știință idealist la megaloman, fără dezvoltare credibilă. Temele filozofice și științifice nu au fost susținute de personaje sau acțiune, iar lipsa unei evoluții solide a protagonistului a subminat întregul film.
47 Ronin (2013) a fost un eșec financiar major, pierzând până la 175 de milioane de dolari din cauza bugetului uriaș și a concurenței puternice de la box office, precum The Wolf of Wall Street, American Hustle, The Hobbit: The Desolation of Smaug și Anchorman 2. Lansarea a fost amânată de mai multe ori, iar problemele din producție au afectat calitatea filmului. Chiar dacă publicul a fost mai indulgent decât criticii, personajele au rămas superficiale, inclusiv cel interpretat de Keanu Reeves, lăsând filmul să pară sub așteptări.
Seria His Dark Materials de Philip Pullman, cu teme complexe precum religia și sufletele întrupate în animale, a atras un fanbase dedicat și regizorul Chris Weitz, care a ridicat așteptările pentru adaptarea cinematografică. Filmul The Golden Compass (2007) a fost criticat pentru abaterile de la carte, eliminând temele anti-religioase și finalul tragic pentru a fi mai accesibil publicului. Rezultatul a fost că filmul a dezamăgit fanii, deși ulterior miniseria HBO a oferit o adaptare mai fidelă.
Star Wars: The Phantom Menace (1999) a ridicat mari așteptări, dar a dezamăgit printr-o poveste centrată pe dispute comerciale intergalactice și dialoguri slabe, fără un erou sau antagonist memorabil. Filmul a pierdut simplitatea luptei dintre bine și rău care caracteriza trilogia originală. De asemenea, introducerea personajului Jar Jar Binks, foarte nepopular printre fani adulți, a contribuit la percepția negativă, transformând filmul într-o experiență frustrantă pentru publicul devotat.
Terminator Salvation (2009) a venit cu așteptări mari, după ce primele două filme au devenit clasice, iar al treilea fusese un pas înapoi pentru franciză. Filmul trebuia să „salveze' seria, dar războiul mașinilor arăta ca orice conflict terestru obișnuit, pierzând elementele futuriste care făceau originalele memorabile. În loc să continue moștenirea lui Terminator 2, filmul a ignorat materialul sursă și a dezamăgit fanii prin lipsa de originalitate și efecte vizuale distinctive.
The Goldfinch (film, 2019), bazat pe romanul câștigător al Premiului Pulitzer, a dezamăgit printr-un scor critic de doar 24%. Adaptarea de 149 de minute a trebuit să elimine multe detalii din cele aproape 800 de pagini ale cărții, pierzând profunzimea introspectivă a romanului. Filmul a încercat să transmită teme precum trauma, supraviețuirea și speranța, dar nu a reușit să le redea eficient publicului. Cu un buget de 45 de milioane de dolari, încasările de sub 10 milioane au transformat adaptarea într-un eșec financiar.
King Arthur: The Legend of the Sword (2017) a fost un eșec financiar, pierzând masiv față de bugetul de 175 de milioane de dolari, în parte din cauza lipsei unor personaje feminine principale și a acțiunii și romantismului așteptate într-un epic medieval. Charlie Hunnam a contribuit la hype-ul filmului printr-o promovare intensă, dar rezultatul final a fost o origin story slab dezvoltată. Filmul și-a concentrat atenția pe viitoarele continuări, neglijând să spună o poveste completă în primul episod.
Avatar: The Last Airbender (film, 2010) a dezamăgit complet fanii seriei animate de succes, ignorând numele personajelor, estetica și cultura inspiratoare din serial. Abilitățile supranaturale de „bending' au fost slab reprezentate, iar dialogul părea forțat și lipsit de farmecul originalului. Filmul a fost criticat și pentru whitewashing și a obținut doar 5% la Rotten Tomatoes, devenind un exemplu clar de adaptare care nu și-a respectat promisiunile.
foto: PR