6 modalități prin care poți face diferența între tristețe și depresie

Se întâmplă deseori ca lumea să confunde starea de tristețe cu depresia și tocmai de aceea am decis să abordăm și acest subiect.

6 modalități prin care poți face diferența între tristețe și depresie

În zilele noastre, depresia a devenit tot mai comună, iar oamenii nu prea știu cum să îi facă față sau să își dea seama când este necesar să ceară ajutor celor din jur sau unui specialist.

Diferențele dintre tristețe și depresie sunt mult mai complexe și nu depind neapărat de intensitatea sentimentelor, ci de combinația problemelor în ceea ce privește durata, simptomele și impactul asupra corpului.

Tristețea este o parte dintr-un spectru normal al emoțiilor umane și este important să îți permiți să suferi atunci când este necesar, în situații precum decesul cuiva apropiat sau o despărțire, însă depresia este total diferită, fiind o problemă psihică ce nu respectă nicio regulă normală a desfășurării emoțiilor.

Una dintre cele mai importante diferențe care există între tristețe și depresie este efectul pe care îl au asupra corpului și asupra minții. Medicii de specialitate consideră că depresia vine sub forma unor 9 simptome diferite, începând de la pierderea în greutate până la oboseală inexplicabilă. Pentru a considera că ai putea suferi de depresie, este necesar să te identifici cu cel puțin șase dintre ele și de asemenea, acestea să fie prezente zi de zi, timp de o lungă perioadă de timp.

Așadar, dacă te-ai întrebat câteodată dacă suferi de depresie sau ești doar tristă, îți poți găsi răspunsul în urma acestor șase întrebări.

1. Te mai poți bucura de lucrurile care îți plac?

Tristețea: Atunci când ești îndurerat, poate fi greu, însă dacă în ciuda faptului că ești tristă, vei putea să te bucuri de prăjitura ta preferată, să te uiți la serialul favorit sau să faci celelalte lucruri pe care le făceai și înainte ca suferința să apară, este posibil să fie ceva trecător, care nu va mai dura mult.

Depresia: Unul dintre cele mai importante aspecte ale depresiei este experimentarea anehodiei, care este incapacitatea de a simți plăcerea în cursul unor experiențe care ar trebui să determine plăcere. Dacă ai adorat să faci un anumit sport, să scrii sau să pictezi și acum simți că nu mai poți trece peste acest perete de tristețe și să simți plăcerea de a le face sau mai ales să începi să le faci, atunci este probabil să suferi de depresie.

2. Ești tristă din cauza unui motiv anume sau nu poți spune clar de ce?

Tristețea: Acesta este un aspect interesant, deoarece este foarte important să știi de ce te simți trist. Deseori, tristețea poate fi explicată cu un motiv, din cauza unui deces, o schimbare neașteptată, dorul de casă, o despărțire și multe altele.

Depresia: Un lucru este sigur, depresia poate fi cauzată de diverse evenimente specifice, însă persoana care suferă de aceasta poate avea o reacție puțin neplăcută față de un eveniment negativ, iar după ce acesta s-a întâmplat, deseori aceștia experimentează un sentiment mai profund al depresiei și neputinței care durează mai mult decât este normal. De asemenea, depresia poate apărea fără niciun motiv anume.

3. Ai o rutină normală în ceea ce privește mâncatul și dormitul?

Tristețea: Este posibil să fii extrem de supărată în urma unei despărțiri sau să experimentezi niște evenimente negative în general, dar să fii capabilă să îți menții pofta pentru mâncare, să mergi la sală sau să dormi la fel de mult ca înainte.

Depresia: Depresia este deseori asociată cu dereglări serioase ale somnului sau a apetitului. Există posibilitatea să întâmpini insomnia sau să dormi toată ziua și să nu vrei să te ridici din pat. Dereglările apetitului sunt deseori o manifestare a ideii că „totul este în zadar”, atât de comună celor care suferă de depresie. „Care este sensul să savurezi o cină sănătoasă sau chiar să mai mănânci?”, este întrebarea pe care și-o pun deseori cei care trec prin această perioadă a depresiei.

4. Experimentezi variații în starea ta de spirit scăzută?

Tristețea: Perioadele în care simți că ai o stare de spirit foarte scăzută nu sunt pentru totdeauna. Poți întâmpina situații în care să nu te simți tristă deloc, spre exemplu atunci când faci ceva care îți distrage atenția.

Depresia: În ceea ce privește depresia moderată, starea de spirit scăzută poate fi constantă pe timpul zilei, însă mai poți avea câteva momente în care să te simți mai luminoasă. Însă, în ceea ce privește depresia severă, aceste momente de tristețe sunt constante, zilnice și pentru o perioadă lungă de timp.

5. Ai simțit vreodată că vrei să te pedepsești sau ai fost foarte critică cu tine?

Tristețea: Ai momente în care te simți responsabilă și puțin rău pentru ceva ce ai făcut, însă nu experimentezi permanent acest simț al inutilității sau al vinei.

Depresia: Depresia are obiceiul de a cauza gânduri care sunt puțin cam ciudate. Unul dintre acestea ar fi acela foarte distructiv, care poate fi extrem de dur și să te facă să vrei să te pedepsești singură. Singura imagine pe care o ai despre tine este cea a unei persoane inutile, rea și care este vinovată de orice. De aceea, este bine să ceri ajutorul atunci când simți că începi să ai astfel de gânduri.

6. Ți-a trecut prin minte vreodată să te rănești?

Tristețea: Intențiile suicidale nu sunt asociate cu sentimentul de tristețe.

Depresia: Cei care se luptă cu depresia au deseori gânduri de sinucidere sau chiar un plan. Dacă ai experimentat vreodată aceste gânduri, este necesar să cauți ajutor la cineva specializat, un prieten sau la un membru al familiei. Nu ar trebui să simți că trebuie să te lupți cu aceste gânduri singură, însă dacă o faci, trebuie să știi că sunt o mulțime de persoane care te-ar asculta fără a te judeca și care ar vrea să te ajute.

Citește și:
Deficiențele de vitamine care se pot observa chiar pe fața ta

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
substantial.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet